Image 1
Image 2

Olimpia suporterilor marchează pe bandă rulantă în judeţ (Foto)

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

S-a calificat mai departe în Cupa României, 8-0 (3-0) cu Olimpia Domăneşti

Stadionul Olimpia “Daniel Prodan” a găzduit miercuri un meci din prima fază a Cupei României pe judeţ. Faţă-n faţă s-au aflat Olimpia MCMXXI şi Olimpia Domăneşti, două echipe care s-au întâlnit recent în Liga a 5-a. Echipa Voluntarilor Olimpişti s-a calificat mai departe după o nouă victorie la scor.

Meciul la care au asistat aproximativ 150 de suporteri, galeria fiind şi ea prezentă, s-a încheiat cu scorul de 8-0 (3-0).

Iată cum s-au marcat golurile.
1-0 (min. 7): Cuth este faultat în careu de Toth, iar Srepler transformă simplu, pe colţ, lovitura de pedeapsă.

2-0 (min. 27): N. Nagy şutează la colţul lung din careu.

3-0 (min. 41): Lakatos primeşte o minge pe partea dreaptă, preia pe piept şi cu piciorul stâng trimite sub transversală.

4-0 (min. 50): Puţi trece de un adversar la marginea careului, se apropie de poartă şi şutează violent din poziţie centrală.

5-0 (min. 52): Puţi îl învinge din nou pe Toth cu un şut de la 16 metri.

6-0 (min. 63): Guleş primeşte o minge de pe stânga, iar din puţini metri îndeplineşte o simplă formalitate.

7-0 (min. 75): În încercarea de a respinge în corner, N. Szabo trimite mingea în propria poartă din 11 metri.

8-0 (min. 78): N. Nagy înscrie cel mai spectaculos gol al meciului, o torpilă de la 25 de metri trimisă exact în vinclul drept.

Olimpia MCMXXI: Crişan (Blidar, min. 54) – Turşuc, L. Nagy, Cuth (Guleş, min. 3), Mihai (Palcău, min. 57), N. Nagy, Puţi, Srepler (Sician, min. 46), Lakatos, Moroşan (cpt., Popescu, min. 54), Pop-Silaghi. Antrenor: Nelu Donca.

Olimpia Domăneşti: Toth – Riţiu, S. Szabo (cpt.), N. Szabo, Ziman, J. Nagy, Bandula, Polyanciuk, Căprărin, R. Szabo, R. Szabo. Rezerve: Orosz, Covaci, Balla. Antrenor: Iosif Toth.

Au arbitrat Ovidiu Mazilu, Sergiu Neichi şi Cristian Pop, în timp ce observator a fost Adalbert Kegyes.

La pauza meciului s-a organizat o nouă tombolă prin care clubul Olimpia MCMXXI a oferit alte două mingi cu autografele jucătorilor. Fericiţii câştigători sunt Levente Iuhasz şi Cristian Roatiş. Totodată, clubul gazdă a anunţat că s-au strâns 433 de lei în urma donaţiilor suporterilor.

Golgheterii Olimpiei MCMXXI

În altă ordine de idei, după şase meciuri oficiale, golgheterii Olimpiei MCMXXI sunt Florin Puţi şi Erich Srepler, ambii cu câte 8 reuşite. Urmează Patrick Mitraşca cu 5 goluri, Sergiu Pop-Silaghi – 4, Adrian Guleş – 3, Răzvan Vonet – 2, Istvan Lakatos – 2, Norbert Nagy – 2, Ionuţ Doroş – 2, Mihai Sician – 1, Leonard Nagy – 1, Marius Mihai – 1, Ioan Cuth – 1.

Pentru Olimpia MCMXXI urmează meciul de campionat cu Dacia Supur. La înţelegerea echipelor se va juca pe stadionul Olimpia “Daniel Prodan”, duminică, 14 octombrie, de la ora 16:00. Domăneşti va evolua acasă cu Speranţa Bogdand în etapa 6 din Liga a 5-a.

Vom reveni şi cu celelalte rezultate înregistrate miercuri în Cupa României.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with

MOTORSPORT

Un nou titlu obținut de Mani Gyenes

Emanuel Gyenes, riderul Autonet Motorcycle Team, se pregătește moral pentru o nouă ediție a Raliului Dakar. Înainte de plecarea în Arabia Saudită, programată după Crăciun, sătmăreanul a participat la o gală specială.