Image 1
Image 2

Olimpia joacă sâmbătă împotriva echipei Dacia Unirea Brăila

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

De la ora 11:00, în etapa a 17-a din Liga 2

În etapa a 17-a din Liga 2 la fotbal Olimpia Satu Mare întâlnește, pe propriul teren, pe Dacia Unirea Brăila. Un meci între două echipe cu același număr de puncte – 17, vecine în clasament, locul 15 în dreptul Olimpiei, 14 în dreptul Brăilei.

Cele două echipe seamănă și la alt capitol, cel al problemelor financiare. Doar că Dacia are restanțe, față de unii jucători, de 8-10 luni, în timp ce la Olimpia sunt mai mici, 2-3 luni. Asemănările continuă și în ce privește stadioanele celor două echipe, ambele dărăpănate, cu tribune știrbe, cenușii, urâte, cu vestiare din altă epocă. În schimb, nota bene, gazonul de pe Olimpia arată bine. Așa că noi sperăm ca suprafața de joc să-i determine pe jucătorii ambelor echipe să practice un fotbal de calitate. Că în rest, motivații nu prea sunt. Cel puțin la Olimpia situație este în continuare critică, iar banii se lasă în continuare așteptați. Sau, foarte probabil, nu vor veni niciodată.

Despre lot puține vești. Florin Mureșan are în continuare probleme medicale în timp ce Cosmin Bura mai are de ispășit o etapă de suspendare. Apropo de Bura, gestul lui necugetat din meciul cu Ripensia, talpă direct pe genunchiul adversarului la o fază la centrul terenului, l-a costat două etape de suspendare și 2.000 de lei amendă. Oare cine plătește amenda?!

Formațiile probabile:
Olimpia: Fl. Muntean – Duruș, Hlinca, Cr. Munteanu, Brata, Rus, Miholca, V. Pop, D. Vincze, D. Muntean, Lusamba.
Dacia: Ţicrea – Niţă, Ivan, Stănciulescu, C. Mihai, C. Roșu, Covaciu, Frunză, Ciucureanu, Bucur, Al. Pop. Antrenor: Alin Pânzanu.

Partida va începe la ora 11:00 și va fi arbitrată de la centru de Dumitrică Omar (Craiova), ajutat la cele două margini de Ovidiu Timar (Marghita) și Casian Băla (Arad). Rezervă va fi Răzvan Necrici (Chechiș), iar observatori Ioan Mureșan (Timișoara) și Radu Bîtea (Oradea).

Programul etapei 17:
Sâmbătă, 11 noiembrie
• FC Olimpia – Brăila (11:00)
• CS Baloteşti – Metaloglobus (11:00)
• CS Afumaţi – Chindia (11:00)
• UTA Arad – ASA Tg. Mureş (11:00
• Pandurii – Ripensia (11:00)
• Miroslava – Foresta Suceava (11:00)
• Mioveni – Sportul Snagov (13:00)
Duminică, 12 noiembrie
• Dunărea Călăraşi – FC Argeș (12:00)
• Hermannstadt – Clinceni (14:00)
• ASU Politehnica – Luceafărul (14:00)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

ÎNOT

Popovici a ratat şi a doua finală

Aşteptări mari, rezultate dezamăgitoare din partea lui David Popovici la Campionatele Mondiale de înot. Cotat drept principal favorit în probele de viteză, 100 şi 200 m liber, Popovici n-a reuşit să ia micio medalie la Fukuoka.