Olanda a câştigat concursul Eurovision 2019 | Informaţia Zilei

Olanda a câştigat concursul Eurovision 2019

Scris de Vasile Andreica, 19 mai 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Reprezentantul Olandei, Duncan Laurence, cu piesa „Arcade”, a câştigat finala concursului Eurovision 2019, care a avut loc sâmbătă seară, la Expo Tel Aviv (International Convention Center), din Israel.

De altfel, reprezentantul Olandei a fost, potrivit caselor de pariuri, marele favorit în finala Eurovision 2019.

Aceasta este pentru prima dată din 1975 când Olanda câştigă concursul Eurovision. Totodată, este pentru a cincea oară când un reprezentant al Olandei câştigă popularul concurs muzical. Deşi a câştigat concursul de cinci ori, Olanda a găzduit competiţia în şase rânduri. În 1980 a ţinut locul Israelului, după ce această ţară a refuzat să organizeze competiţia pentru al doilea an consecutiv.

Reprezentantul Olandei a obţinut, în urma voturilor publicului şi juriului de specialitate, 492 de puncte.

Podiumul a fost completat de reprezentanţii Italiei, cu 465 de puncte, şi Rusiei, cu 369 de puncte.

În finala de sâmbătă seară, a celei de-a 64-a ediţii Eurovision, au concurat 26 de ţări, dintre care 20 calificate în urma semifinalelor de marţi şi joi. Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – au fost calificate direct în finală, alături de gazdă, anul acesta, Israel.

Finala de sâmbătă a fost deschisă de Malta (Michela Pace – „Chameleon”), fiind urmată de Albania (Jonida Maliqi – „Ktheju Tokës”), Cehia (L. Malawi – „Friend of a Friend”), Germania (S!sters – „Sister”), Rusia (Serghei Lazarev – „Scream”), Danemarca (Leonora – „Love Is Forever”), San Marino (Serhat – „Say Na Na Na”), Republica Macedonia de Nord (Tamara Todevska – „Proud”), Suedia (John Lundvik – „Too Late for Love”), Slovenia (Victor Crone – „Storm”), Cipru (Tamta – „Replay”), Olanda (Duncan Laurence – „Arcade”), Grecia (Katerine Duska – „Better Love”), Israel (Kobi Marimi – „Home”), Norvegia (KEiiNO – „Spirit in the Sky”), Marea Britanie (Michael Rice – „Bigger Than Us”), Islanda (Hatari – „Hatrið mun sigra”), Estonia (Victor Crone – „Storm”), Belarus (Zena – „Like It”), Azerbaidjan (Chingiz – „Truth”), Franţa (Bilal Hassani – „Roi”), Italia (Mahmood – „Soldi”), Serbia (Nevena Božović – „Kruna”), Elveţia (Luca Hänni – „She Got Me”), Australia (Kate Miller-Heidke – „Zero Gravity”) şi Spania (Miki – „La Venda”).

Rezultatele au fost determinate de voturile unui juriu de experţi internaţionali (50%) şi cele date de spectatorii din cele 41 de ţări care au participat la concursul de anul acesta (50%).

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517