Obiceiuri legate de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României

Scris de I. Z., 29 noiembrie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Sfantul Andrei, apostolul romanilor

Sfantul Andrei, apostolul romanilor

În fiecare an, la 30 noiembrie, Biserica îl prăznuieşte cu mare solemnitate pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României şi părintele spiritual al poporului român.
Andrei a fost cel dintâi chemat la apostolat de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. La noi, românii, creştinismul are vechime şi temeiuri apostolice – aşa cum menţionează una dintre pastoralele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – iar aceasta i se datorează Sfântului Andrei, care a propovăduit Evanghelia Domnului până în Scytia Minor, adică în Dobrogea de astăzi. Vestind geto-dacilor cuvântul mântuirii, Andrei a lăsat numeroase urme ale trecerii sale prin Dobrogea, printre care se numără şi vestita “Peşteră a Sfântului Andrei”, în care se află patul său săpat în stâncă. Cei aflaţi în suferinţe, vin şi îşi petrec câteva zile şi nopţi pe “patul Sfântului Andrei”, având credinţa că rugăciunile Apostolului îi vor ajuta să-şi redobândească sănătatea. În împrejurimile peşterii, au înflorit cu timpul mai multe vetre bisericeşti şi călugăreşti. Ultimele descoperiri arheologice atestă faptul că aici a existat un important centru religios dac, anterior apariţiei Bisericii Creştine. În această grotă, înconjurată de nouă izvoare cu apă tămăduitoare de boli sufleteşti şi trupeşti, cu două milenii în urmă a fost întemeiată prima biserică creştină din ţara noastră. Aşa se explică faptul că Sfântul Andrei este unul dintre cei mai populari Sfinţi ai noştri şi că numele lui este viu nu numai în evlavia românilor, ci şi în folclorul românesc.
Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, de erou al creştinătăţii, fiind răstignit în anul 69, la Patras, lângă Corint, în Grecia, cu capul în jos, pe o cruce în formă de “X”, căreia i s-a dat numele de “Crucea Sfântului Andrei”. În anul 357, osemintele lui au fost luate de la Patras şi aşezate cu mare cinste în biserica “Sfinţii Apostoli” din Constantinopol. Părticele din moaştele sale sfinte se găsesc la Mănăstirile Hurezi, Secu, Neamţ şi în Catedrala Episcopală a Municipiului Galaţi, oraş care l-a luat ca sfânt ocrotitor şi mijlocitor înaintea tronului Sfintei Treimi.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, încă din luna mai a anului 1995, a hotărât ca Sfântul Andrei să fie înscris în calendarul bisericesc cu cruce roşie între Sfinţii mari ai Ortodoxiei, iar din 1997 l-a proclamat şi înscris în calendarul bisericesc drept “Ocrotitorul României”. Sfântul Sinod a mai decis ca ziua de 30 noiembrie, când a mucenicit Sfântul Apostol Andrei, să fie proclamată şi cinstită ca sărbătoare bisericească naţională.
Sfântul Apostol Andrei se bucură de o mare preţuire şi în judeţul Satu Mare. În popor i se spune “Sânt-Andrei” sau “Andrei de iarnă”, iar de numele său se leagă numeroase obiceiuri, colinde şi tradiţii, unele fără legătură cu cadrul bisericesc, fiind mai degrabă contaminate de anumite reminiscenţe precreştine, precum cea legată de lupi, cărora Sfântul Andrei le-ar fi un fel de “staroste”, sau cea legată de strigoi şi vârcolaci, care ar bântui în noaptea anterioară prăznuirii sale. În vechime, luna decembrie, imediat următoare zilei de Sânt-Andrei, purta chiar numele Apostolului: Undrea sau Îndrea.
În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de Sfântul Andrei ies strigoii şi umblă pe pământ, se bat la hotare sau fac hore pe la răspântiile drumurilor, unde joacă până la cântatul cocoşilor. Strigoii sunt duhuri de bărbaţi morţi sau femei moarte, care în această noapte se întruchipează aievea şi ies din morminte. Tot strigoi se mai numesc şi unii oameni care au “coadă” şi care, în această noapte, îşi părăsesc culcuşurile şi umblă pe afară, fără ca să aibă vreo ştiinţă despre aceasta. Pentru a îndepărta strigoii, gospodinele întorc seara vasele de bucătărie cu gura în jos, nu mătură în casă, nu aruncă gunoiul şi ung “ţâţâna” uşii cu usturoi. De asemenea, românii mănâncă usturoi şi fac cruci cu usturoi pe ferestre, uşi, şuri, hambare, fântâni, ca să nu se apropie strigoii de gospodăriile lor şi de ei ca să le sugă sângele. Crucea este cea mai puternică armă a creştinilor împotriva duhurilor rele şi necurate.
Ziua Sfântului Andrei se mai cheamă şi “Ziua lupului”, serbându-se cu “nelucru”, ca să nu strice lupii vitele, oile şi caprele. Primejdia este nu numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care ar îndrăzni să plece pe drumuri în această zi când porneşte “lupăria”. Se spune că un om s-a dus la moară în seara de Sânt-Andrei şi n-a venit când trebuia. Neamurile lui, plecând a treia zi să-l caute, l-au găsit mâncat de lupi. Din tot trupul lui nu rămăseseră decât picioarele de la genunchi în jos. Vitele care mugesc de Sfântul Andrei, caii care neghează şi păsările care ţipă vestesc lupul care se apropie de ograda omului. Deci, fiecare gospodar trebuie să stea de pază. Pentru a îndepărta lupii, românii nu “rânesc” în grajduri, nu fac pomană şi nu dau nimic cu împrumut.
În seara de Sfântul Andrei, fetele îşi caută ursitul. La o casă se adună mai mulţi flăcăi şi fete, punând pe masă “căciulii” de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă, lumânări de la Paşti sfinţite şi aprinse, precum şi felurile mâncăruri. Apoi, se aşează toţi în jurul mesei, mănâncă, vorbesc şi râd până în zorii zilei. Fetele îşi împart între ele usturoiul, pe care a doua zi îl duc la biserică spre a fi sfinţit de către preot, după care îl pun la icoane, fiind bun de leac peste an. Unele fete merg noaptea la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paşti şi o afundă cu ajutorul găleţii până când se luminează bine faţa apei. Când a ajuns lumânarea acolo, fata zice: “Sfinte Andrei/Scoate-i chipul în faţa apei/Ca să-l visez?Ca aievea să-l văz!” Atunci apa din fântână se tulbură şi fata vede chipul ursitului ei. Alte fete merg afară la gard şi pun mâna pe un par. De la acesta încep a număra nouă pari şi pe al nouălea îl leagă cu o sfoară roşie. A doua zi de dimineaţă se duc să vadă cum este parul. Dacă este drept şi neted, viitorul bărbat va fi tânăr, dar sărac; dacă parul legat va avea coaja groasă, ursitul va fi bogat; dacă parul va fi scurt şi noduros, viitorul soţ va fi bătrân şi sărac; dacă parul va avea mai multe crăci, ursitul va fi văduv şi cu copii. Sunt fete care în noaptea de Sânt-Andrei îşi pun sub cap 41 de fire de grâu, având credinţa că în vis Dumnezeu le va descoperi ursitul: “Voi, 41 de fire de grâu/Eu voi adormi/Şi voi hodini/Dar eu mă rog lui Dumnezeu/Să-mi trimită îngerul meu/Să-mi arate pe ursitul meu/Cel care mi-i dat de Dumnezeu”.
Tot în această zi, femeile prepară “covaşa” din făină de porumb şi făină de grâu, care se amestecă bine. După aceea, făina se opăreşte cu apă clocotită, iar a doua zi se pune pe foc într-un ceaun, amestecându-se până se îngroaşă. Covaşa se împarte prin vecini ca pomană, pentru ca vacile să fie lăptoase şi laptele să fie smântânos.
Sfântul Andrei se mai serbează şi pentru ca lumea să fie ferită de boli. Cine lucrează în această zi şi în ajunul ei, mai ales cu acul şi cu sula, se îmbolnăveşte grav. Unii oameni cinstesc această sărbătoare cu post aspru şi cu rugăciune, în nădejdea împlinirii unei dorinţe, pe care şi-o pun în gând, cum ar fi: însuratul, măritişul, scăparea de o anumită boală. De teama feluritelor pagube, nimeni nu dă acum nimic din casă sau din gospodărie în dar şi cu împrumut. Copiii taie crenguţe din pomii roditori (meri, peri, cireşi, pruni), pe care le pun într-un borcan cu apă, la căldură, ca să înmugurească şi să înflorească până la Sfântul Vasile (Anul Nou), când vor merge cu ele să-şi sorcovească părinţii, neamurile şi vecinii. Ziua Sfântului Andrei se consideră ca fiind începutul iernii, motiv pentru care i se zice şi “Andrei de iarnă” (a se vedea Tudor Pamfile, “Sărbătorile la români”, Bucureşti, 1997, pp. 218-231).
Toate datinile amintite nu cauzează, prin practicarea lor, vreun rău cuiva, ci scot în evidenţă puritatea sufletească a poporului român, care crede cu tărie în Dumnezeu şi în puterea mijlocitoare, prin rugăciune, a Sfinţilor Săi. În această zi, îl rugăm pe Sfântul Andrei să reverse asupra noastră binecuvântarea sa şi darurile sale cele bogate: “Sfinte Apostol Andrei, cel întâi chemat, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”.

 

Preot dr. Cristian Boloş

 

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517