Program ITV: 00.00 Audienţe în direct, cu Sergiu Podină, invitat Cristinel Darie, titlul emisiunii: Numărul maşinilor second hand aduse în judeţul Satu Mare este în creştere (reluare) 01.00 Agenda publică, cu Stela Cădar, invitaţi Adrian Cozma, Claudiu Ţinca, Alexandru Horvat, titlul emisiunii: Se caută premier. Preşedintele cheamă luni partidele la consultări (reluare) 02.27 Iată omul, cu Gabriel Ghişan, invitat Marinello Norberto 03.36 Festivalul Secerişului la Moftinu Mare 04.00 În slujba comunităţii, cu Mihai Sălceanu, titlul emisiunii: Mihai Gămanraport la 7.600 de zile 05.10 Sănătate, cu Mihaela Ghiţă, invitat Aracs Loredana, titlul emisiunii: Cum depistăm precoce cancerul la sân? 05.55 Educaţie ecologică, cu Cristina Bursuc, invitat Vasile Andrieş, titlul emisiunii: Rolul polderelor şi a zonelor umede în reducerea riscului de inundaţii 06.30 Gimnastica de dimineaţă, cu Ioana Zaharia, cu antrenoarea Prinzinger Zsoka 07.00 Ştiri 07.30 Gimnastica de dimineaţă, cu Ioana Zaharia, cu antrenorul Willy 08.00 Audienţe în direct, cu Sergiu Podină, invitat Cristinel Darie, titlul emisiunii: Numărul maşinilor second hand aduse în judeţul Satu Mare este în creştere (reluare) 09.00 Gimnastica de dimineaţă, cu Ioana Zaharia, cu antrenoarea Prinzinger Zsoka 09.36 Religie, cu Mihaela Ghiţă, invitat Laurenţiu Costin, titlul emisiunii: Curajul şi frica în viaţa creştinului 10.30 Spiriduş Ghiduş 11.18 Teleshopping 11.32 Agenda publică, cu Stela Cădar, invitaţi Adrian Cozma, Claudiu Ţinca, Alexandru Horvat, titlul emisiunii: Se caută premier. Preşedintele cheamă luni partidele la consultări (reluare) 13.00 Ştiri 13.35 Sănătate, cu Mihaela Ghiţă, invitaţi Bogdan Pintea, Edita Ghilea, titlul emisiunii: Noi abordări în tratamentul afecţiunilor tubului digestiv 14.28 Teleshopping 14.42 Iată omul, cu Gabriel Ghişan, invitat Marinello Norberto 15.40 Sănătate, frumuseţe, stil, cu Ioana Vladimirescu, invitat Lia Marinela Avram 16.32 În slujba comunităţii, cu Mihai Sălceanu, titlul emisiunii: Radu Cristea – raport la 3.250 de zile 17.40 Mesager educaţional, cu Vasile Nechita, invitat Vlaicu Popescu, titlul emisiunii: Meserii moderne în învăţământul postliceal al Colegiului Tehnic Unio Traian Vuia 18.30 Audienţe în direct, cu Sergiu Podină 19.30 Ştiri 20.00 Agenda publică, cu Mihai Sălceanu 21.30 Viaţa la ţară, cu Ioan Aniţaş, invitat Cristina Sălăgean, titlul emisiunii: Coacăza sătmăreană solicitată în Europa de Vest 22.30 Zone folclorice, cu Ioana Vladimirescu, invitat Ana Holdiş 23.30 Ştiri

Obiceiuri de Paşti în judeţul Satu Mare

Scris de I. Z., 15 aprilie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

ICOANA INVIERE   Dintre toate minunile Mântuitorului Iisus Hristos cea mai uimitoare este propria Sa înviere din morţi, minune care, în acelaşi timp, este şi incontestabila dovadă a Dumnezeirii Sale şi a divinităţii creştinismului.


Învierea Domnului este piatra de temelie şi garanţia învierii morţilor, importanţa ei pentru credinţa creştină fiind subliniată magistral de către Sfântul Apostol Pavel, Apostolul Neamurilor: “Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plans decât toţi oamenii. Dar acum Hristos a înviat, fiind începătură a învierii celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci precum în Adam toţi mor, în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni XV, 14-22).
Românii, scria Simion Florea Marian în lucrarea sa “Sărbătorile la români” (Studiu etnografic, vol. II, ediţie îngrijită şi introducere de Iordan Datcu, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994, pp. 122-129), nu numai că aşteaptă acest praznic împărătesc cu dor şi bucurie, mai ales după un post atât de îndelungat şi de aspru cum e Postul Mare, ci ei caută, în acelaşi timp, ca locuinţele şi curţile lor să fie cât se poate de bine îngrijite şi curate, pentru ca sosind Sfintele Paşti, toate să se afle în deplină rânduială. De la casa celui mai înstărit om şi până la bordeiul celui mai sărman se cunoaşte apropierea Paştilor. Sâmbătă seara, când toate pregătirile sunt gata, orice lucru încetează. În schimb, încep datinile şi credinţele, care s-au păstrat vii şi în părţile noastre, adică în judeţul Satu Mare, fie că e vorba de zona Codrului sau de Ţara Oaşului, fie că e vorba de Valea Someşului sau de câmpia Sătmarului. Pretutindeni, praznicul Învierii Domnului aduce un suflu de aleasă sărbătoare. Oamenii, nu numai că îşi fac mare curăţenie în case şi în gospodării, dar încearcă se împace unii cu alţii, ca apoi să se apropie de scaunul preotului duhovnic pentru a-şi mărturisi păcatele cu sinceritate şi pentru a se împărtăşi cu vrednicie cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Pasca. Cea mai importantă coptătură, pe care o mănâncă românii în decursul sărbătorii Paştilor este pasca, făcută numai din făină curată de grâu ales, cernută prin sită deasă. Conform unei legende, “călătorind odată Domnul nostru Iisus Hristos cu Apostolii Săi prin mai multe sate şi oraşe spre a face bine oamenilor şi ajungând într-un sat, se abătură la un gospodar ca să poposească puţin şi apoi să plece mai departe. Gospodarul, un om de omenie şi foarte prevenitor, i-a primit şi i-a ospătat cu ce a avut şi cum a putut mai bine, iar la pornire le-a mai pus merinde şi prin desagi. După aceasta, mulţumind Iisus cu Apostolii Săi gospodarului pentru primire şi luându-şi rămas bun de la dânsul, se porniră mai departe şi mergând ei cât timp vor fi mers, ajunseră într-o pădure. Trecând prin pădurea aceea, L-au întrebat Apostolii pe Iisus: “Când vor fi Paştile?”. El răspunde: “Când veţi găsi pâine de grâu în traistele voastre, atunci vor fi Paştile!”. Gospodarul, la care au poposit, le pusese pâine de grâu în desagi. Deci, căutând ei în desagi şi aflând pâinea au spus Domnului că au. Iisus le zise: “Bucuraţi-vă, căci acuma sunt Paştile!”. De atunci îndătinează şi creştinii a face pască”.

Ouăle roşii. Potrivit anumitor interpretări, oul roşu Îl simbolizează pe Iisus Hristos în mormânt, coaja oului reprezentând chiar piatra care a fost pusă la uşa mormântului. Faptul că principala culoare utilizată în vopsirea ouălor de Paşti este cea roşie, constituie un prilej de permanentă aducere aminte de Sângele Domnului vărsat pe Cruce pentru mântuirea neamului omenesc. Tradiţia ne spune că în momentele în care Iisus merge ape calea calvarului cu crucea în spate, mai-marii iudeilor i-au îndemnat pe tinerii uşuratici să arunce cu ouă stricate în El, ca semn de batjocură. Însă, când se pregăteau să scoată ouăle din coşuri, ei au constatat că acestea erau roşii, aşa încât nu au mai îndrăznit să le arunce, temându-se de minunea întâmplată. La noi, la români, ouăle roşii ai dobândit o mare însemnătate, astfel încât nu există casă românească din care ele să lipsească.
Simion Florea Marian consemnează: “După sfârşirea Învierii, a Leturghiei şi a sfinţirii paştei, unul sau două dintre ouăle sfinţite se dau preotului, care le-a sfinţit, iară restul se aduce acasă. Sosind acasă, atât cei ce au fost la Înviere, cât şi ceilalţi, se pun cu toţii la masă şi, gustând mai întâi din pască, din ouă şi celelalte obiecte sfinţite împreună cu pasca, încep a mânca apoi şi din celelalte bucate până ce se satură.
După ce s-au săturat de mâncat, prind a ciocni cu ouă roşii, şi anume mai întâi soţii întreolaltă, apoi copiii cu părinţii şi părinţii cu celelalte neamuri, amici şi cunoscuţi. Făcând-o aceasta, cred că toţi cei ce ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe cealaltă lume. Mai departe, se crede şi se zice că al cărui ou se strică sau se sparge mai întâi, acela e mai slab, prin urmare are să şi moară mai degrabă sau i se iartă pacatele. Părţile ouălor, cu care se ciocneşte, sunt capul (partea mai ascuţită) şi dosul (partea mai groasă). În ziua întâi, adică în ziua de Paşti, se ciocneşte numai cap cu cap. A doua zi, adică luni după paşti, se poate ciocni şi cap cu dos, iar în cele următoare chiar şi dos cu dos şi coastă cu coastă. Cel mai mic de ani ţine oul cu capul in sus, iar cel mai mare ciocneşte cu oul său, şi anume tot cu capul, zicând: “Hristos a înviat!”, iar cel mai mic răspunde: “Adevărat c-a înviat!”. Unii, înainte de ciocnire, cearcă ouăle în dinţi şi în frunte, adică le ciocnesc puţin de dinţi sau de frunte, ca să vadă şi să aleagă care îs mai tari. Şi se zice că ouăle ce sună mai deschis sunt mai groase la găoace, prin urmare şi mai tari. Timpul, până când se poate ciocni cu ouă roşii este, după unii, din ziua de Paşti şi până a treia zi, adică până marţi, după alţii până în ziua de Ispas şi iarăşi după alţii până la Duminica mare. De la Duminica mare însă şi până la Paştile viitoare nu e mai mult iertat a ciocni cu ouă roşii. Fiecare ciocnitor, căruia i s-a spart oul, este obligat a-l da celui ce i l-a spart, celui cu oul tare, adică învingătorului” (op. cit., p. 143).

Învierea. Când cântă cocoşii de miezul nopţii, poporul se adună la sfânta biserică pentru Slujba Învierii. Fiecare persoană are în mână câte o lumânare pe care o aprinde de la lumânarea preotului care zice: “Veniţi de luaţi lumină!”, ducând-o apoi acasă. Credincioşii mai evlavioşi se străduiesc să-şi ţină lumânarea aprinsă inclusiv pe drum, până când ajung în casă. Învierea e cea mai mare dintre toate sărbătorile anului. Ca atare, pentru a-şi manifesta bucuria cea mare pe care o simte fiecare în suflet şi spre a evidenţia solemnitatea actului liturgic al Învierii, se cuvine ca toată lumea să aibă o lumânare aprinsă. Cei care nu au sunt consideraţi cei mai nevrednici şi mai ticăloşi. Înconjurând biserica de trei ori în frunte cu preotul, din toate piepturile răsună imnul bucuriei: “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” Când la strană se cântă “unii pe alţii să ne îmbrăţişăm”, cei de faţă se îmbrăţişează sau îşi dau mâna. Acesta este un semn de bucurie, pace, iubire, lasându-se la o parte orice supărare, existând credinţa fermă că cei ce se îmbrăţişează acum şi se sărută în ziua de Paşti se întâlnesc pe cealaltă lume.
Prin Învierea Domnului din morţi, poporul nostru crede că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în iad, începând de la strămoşul Adam şi până la venirea Mântuitorului, şi rămâne deschis până la Duminica Tomii. Ca o dovadă a acestei credinţe, uşile Sfântului Altar rămân deschise sau chiar sunt scoase din “ţâţâni” în acest interval. Deci, cine moare în Săptămâna Luminată, acela merge de-a dreptul în Rai, unde este bine primit, iertându-i-se toate păcatele săvârşite în viaţa pământească. Însă, nu numai cine moare de Paşti e fericit, ci şi cel ce se naşte acum, socotindu-se că va fi un om norocos toată viaţa. Din momentul în care preotul a rostit pentru prima dată cuvintele: “Hristos a înviat!” la Slujba Învierii, până la Ispas sau Înălţarea Domnului românii se închină şi se salută când se întâlnesc astfel: “Hristos a înviat!” şi “Adevărat a înviat!” Fetele bătrâne, nemăritate, când preotul zice pentru prima oară “Hristos a înviat!”, şoptesc: “Eu să joc înainte”, adică în viitor să fie jucate şi să se poată mărita cât mai degrabă.
După terminarea slujbei, preotul înmoaie busuiocul în aghiazmă şi sfinţeşte coşurile pline de bunătăţi ale credincioşilor veniţi la biserică să primească binecuvântare, spunând “Hristos a înviat!”, după care le urează tuturor sărbători fericite. Apoi urmează masa. Fiecare element îşi are semnificaţia sa: cine mănâncă hrean sfinţit va fi iute şi sănătos tot anul> cu sarea se prepară alte mâncăruri sau se sfinţesc fântânile> zahărul înlătură albeaţa de la ochi> usturoiul serveşte la alungarea strigoilor şi a duhurilor rele etc.
În legătură cu obiceiurile şi tradiţiile de Paşti, în lucrarea “Cercetări folklorice în Ugocea Românească (jud. Satu Mare)”, semnată de Vasile Scurtu (1936), citim: “În dimineaţa zilei întâia se duce pasca la biserică pentru a o sfinţi. O duc bărbaţii în coşuri, unde se află şi cârnaţi, ouă, carne, miel etc. Obiceiul de a fugi cu pasca acasă, după sfinţire, se practică numai în Gherţa Mică, Gherţa Mare şi Turţ. Existenţa acestei datine aici se explică probabil prin apropierea acestor localităţi de Ţara Oaşului, unde se practică în toate satele. Coaja de pască sfinţită şi cea de ouă se păstrează, fiind bune “de liac” la vite… “Danţ” nu se face în zilele de Paşti, “numa sărbătorim”. A doua şi a treia zi de Paşti, finii merg la naşi cu un “ol” de vin, cu lumânare, colac, iar unde sunt copii mici duc şi ouă. La acest obicei se referă versurile: “Când îi colea de Paşti,/Mărg hinile la nănaş/Şî ieu mărg la ferestruică/Ca să văd cine ce-mbucă/S-o văd şi pe-a me mândrucă”.
Având în vedere cele de mai sus, realizăm pe bună dreptate că Învierea Domnului din morţi este cel mai mare praznic al Bisericii lui Dumnezeu, este sărbătoarea sărbătorilor, fiindcă în ea se vădeşte iubirea Părintelui Ceresc faţă de întreg neamul omenesc, îndemnându-ne la iubire, iertare şi înţelegere. Poporul român a ştiut dintotdeauna să acorde cinstea cuvenită acestui măreţ praznic împărătesc, fiecare comunitate strângându-se în jurul bisericii şi constituind cu toţii o familie, întemeiată pe pace, armonie şi dragoste.
Preot dr. Cristian Boloş

Abonează-te acum Online!
  1. Putregaiuri de pasti a spus: 15 aprilie 2017, ora 14:50

    Cel mai obisnuit obicei in urbea noastra sa alergi sa cumperi produse alimentare stricate si la suprapret cu ocazia sarbatorilor pascale

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.