18.10.2019 00.00 Dezbatere Electorală, cu Stela Cădar, invitaţi: Otto Nagy, Octavian Petric, Ciprian Crăciun. Titlul emisiunii: Orban, încrezător că va putea trece guvernul. (reluare) 02.00 Ştiri 02.30 Info Electoral cu Mihai Sălceanu, invitaţi: Ciprian Crăciun, Marian Torok. Titlul emisiunii: Viorica Dăncilă, candidat la prezidenţiale. (reluare) 04.00 Info Magazin cu Adriana Mureşan. Titlul emisiuni: Videografia de nuntă la nivel de artă. 05.00 Portret de artist. 05.30 Viaţa la Ţară cu Ioan Aniţaş.Titlul Emisiuni: Cum se face vinul bun? 06.30 Gimnastica de dimineaţă, cu Ioana Zaharia. 07.00 Ştiri 07.30 Gimnastica de dimineaţă, cu Ioana Zaharia. 08.00 Dezbatere Electorală, cu Stela Cădar, invitaţi: Otto Nagy, Octavian Petric, Ciprian Crăciun. Titlul emisiunii: Orban, încrezător că va putea trece guvernul. (reluare) 10.00 Religie cu Mihaela Ghiţă. Titlul emisiuni: Despre bogăţie şi sărăcie. 11.00 Info Magazin cu Adriana Mureşan. Titlul emisiuni: Tincuţa Fernea, un artist în devenire. 11.45 Teleshopping 12.00 Ştiri 12.30 Info Electoral cu Mihai Sălceanu, invitaţi: Ciprian Crăciun, Marian Torok. Titlul emisiunii: Viorica Dăncilă, candidat la prezidenţiale. (reluare) 14.00 Dezbatere Electorală, cu Stela Cădar, invitaţi: Otto Nagy, Octavian Petric, Ciprian Crăciun. Titlul emisiunii: Orban, încrezător că va putea trece guvernul. (reluare) 16.00 Teleshopping 16.15 Zone Folclorice cu Ioana Vladimirescu invitat: Ionela Toma. 17.00 Info Studio (limba maghiară) cu Laczko Eva, invitaţi: Metecsa Istvan, Habarics Zsolt. Titlul emisiuni: Fotografi din pasiune – fotografii artistice. 18.00 Info Electoral cu Mihai Sălceanu (direct) 19.30 Ştiri 20.00 Dezbatere Electorală , cu Stela Cădar (direct) 22.00 Ştiri 22.30 Info Electoral cu Mihai Sălceanu (reluare)

Oaşul şi-a etalat zestrea materială la Negreşti

Scris de Matei Larisa, 03 august 2019 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Oraşul Negreşti-Oaş a deschis la începutul lunii august seria evenimentelor cultural-artistice de amploare reunite sub brandul ”Zestrea Oaşului”. Organizatorii au pregătit şi în acest an o mulţime de evenimente, pentru toate categoriile de vârstă şi pentru toate gusturile.

Punctul culminant al festivalului sunt Zilele Oraşului Negreşti-Oaş, ajunse la cea de a XIX-a ediţie, însă şirul evenimentelor nu se rezumă doar la atât. Vineri, 2 august, la sediul Primăriei din Negreşti Oaş, primarul oraşului, Aurelia Fedorca, alături de directorul Muzeului Ţării Oaşului, Anca Natalia Rusu şi managerul Casei Orăşeneşti de Cultură, Anca Volsik au organizat o conferinţă de presă pentru a detalia programul.

Primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, a explicat că se doreşte ca Festivalul Zestrea Oaşului să fie puntea de legătură puternică între negreştenii de acasă şi cei care aşa cum se obişnuieşte an de an, se întorc acasă în această perioadă.

”Am gândit fiecare eveniment astfel încât fiecare negreştean, indiferent de vârstă, credinţă şi preferinţe, să se regăsească, să participe şi să se implice. Sperăm ca la toate celelalte evenimente pe care le vom organiza în această lună să participe mulţi negreşteni, deoarece am gândit Festivalul ca un liant: o salbă de evenimente care să ne promoveze talentele, meşteşugarii, obiceiurile şi tradiţiile noastre, dar care să-i determine pe toţi negreştenii să iasă din casă şi să socializeze”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Evenimentul care a dat startul celui mai aşteptat festival din Ţara Oaşului a fost ”Produs de Oaş şi Maramureş”, care este deschis în centrul oraşului Negreşti-Oaş din 1 şi până în 10 august inclusiv. Circa 30 de meşteşugari şi producători tradiţionali din Ţara Oaşului şi Maramureş sunt prezenţi în Parcul Central. Aceştia au expuse la vânzare produse tradiţionale şi bio – carne, lapte, prăjituri, miere, sucuri naturale, gemuri, plante medicinale şi terapeutice, dar şi produse meşteşugăreşti şi artizanale precum covoare, ceramică, lemn, sticlă, piele, păpuşi, podoabe populare etc.

”Am învăţat din experienţa primelor două ediţii, am îmbunătăţit pe alocuri Târgul din punct de vedere organizatoric, iar semnalele pe care le avem ne îndreptăţesc să spunem că şi de această dată negreştenii se vor bucura de bogăţia exponatelor de pe standuri. Pe negreşteni îi aşteptăm la standuri pentru a se bucura de produsele oferite de producători şi de meşteşugari”, a declarat primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca. Managerul Casei Orăşeneşti de Cultură, Anca Volsik, a declarat că Târgul se bucură de interes crescut de la un an la altul, dovadă fiind numărul de producători înscrişi pentru această ediţie, dar şi diversitatea produselor care sunt expuse.

Totodată, din 29 iulie şi până în16 august, la Muzeul Ţării Oaşului se desfăşoară Tabăra de Creaţie gratuită, ”Pe uliţele Satului. Deja peste 150 de copii au participat la atelierele meşteşugăreşti şi de creaţie, activităţi recreative şi de voluntariat.

Multe evenimente în perioada următoare

Un alt eveniment important din program este Conferinţa internaţională „Satul românesc – centru de credinţă, continuitate şi rezistenţă în Transilvania. Anul omagial al satului românesc ( al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)” organizat în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română şi Protopopiatul Ortodox Român Oaş. Conferinţa se va desfăşura în perioada 8-9 august 2019, iar în cadrul acesteia vor fi suţinute lucrări de către cercetători ai institutului, dar şi specialişti din regiune şi reprezentanţi ai cultelor.

De asemenea, în data de 10 august, la Valea Măriei se va desfăşura III-a ediţie a Concursului naţional ecvestru, eveniment organizat de crescătorii de animale din Negreşti-Oaş.

În săptămâna 12-18 august vor avea loc mai multe competiţii sportive: mini-handbal fete, şah, dar şi un concurs de pescuit care va avea loc în data de18 august, pe lacul din Călineşti Oaş.

Ziua de vineri, 16 august, este dedicată negreştenilor din diaspora.

Ziua Diasporei va fi marcată prin conferinţa ”Negreşti-Oaş te aşteaptă acasă!”, la care vor fi invitaţi negreştenii care trăiesc în diaspora şi se află în această perioadă în ţară, dar şi cei care vor să vină special pentru acest eveniment.

Punctul culminant: Zilele Oraşului

”Le vom aduce la această conferinţă autorităţile locale, judeţene, instituţiile publice naţionale sper eu până la nivel de miniştri.Vrem să invităm oameni de afaceri, asociaţi de profil, consultanţi care ar putea să fie alături de negreşteni şi să îi încurajeze şi să le explice care ar putea să fie viitorul lor în România dacă s-ar întoarce acasă. Pe fondul unei unei nevoi acute de forţă de muncă în România, considerăm că este oportun ca această întâlnire să aibă loc în acest context”, a subliniat primarul Aurelia Fedorca.

Punctul culminant al Festivalului Zestrea Oaşului se va desfăşura în zilele de 16-18 august cu Zilele Oraşului – eveniment ajuns la a XIX-a ediţie. Cap de afiş în acest an e Horia Brenciu, alături de care se vor mai afla Nicole Cherry, INEDIT, Anda Adam, Dorian Popa şi Tequila Party. Desigur, interpreţii locali şi ansamblurile folclorice nu vor lipsi nici ele în cele trei zile de distracţie.

Ultimul eveniment ce va fi organizat sub brandul Zestrea Oaşului va avea loc în 3 septembrie la Muzeul Ţării Oaşului, Galeriile de Artă „Dr. Pop Mihai”. Este vorba despre lansarea cărţii lui Remus Ţiplea – „Dumnezeul meu/ My Lord” care constă în 267 de fotografii, în ediţie bilingvă – româno-engleză, un proiect realizat sub egida Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare şi a Consiliului Judeţean Satu Mare.

Organizatorii evenimentelor sunt Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, Muzeul Ţării Oaşului, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Negreşti-Oaş, SC Events Walter SRL, având alături parteneri la fiecare eveniment.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.