Image 1
Image 2

Oase găsite pe o insulă izolată din Pacific ar fi ale Ameliei Earhart

Amelia Earhart
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Amelia Earhart
Amelia Earhart

Oase găsite pe o insulă izolată din Pacific în urmă cu aproape 80 de ani ar putea fi ale aviatoarei americane Ameliei Earhart, prima femeie care a zburat peste Atlantic în 1932, potrivit unei cercetări recente, scrie CNN.

Dacă e adevărat, descoperirea va rezolva un mister care a fascinat generaţii după ce Earhart a dispărut în încercarea de a zbura în jurul Pământului în 1937.

Prin acest studiu, au fost reanalizate mai multe oase găsite pe insula Nikumaroro din Pacific în 1940.

Cercetătorul Richard Jantz a scris că a găsit “indicii semnificative care conduc la concluzia că oasele din Nikumaroro sunt ale Ameliei Earhart”.

Detalii ale investigaţiei au fost publicate zilele trecute în revista de ştiinţă Forensic Anthropology de către Jantz, profesor emerit de antropologie la Universitatea din Tennessee.

În 1941, rămăşiţele au fost analizate de dr. D. W. Hoodless, director la Central Medical School din Fiji, care a concluzionat că oasele ar aparţine unui bărbat. De atunci, acele oase au dispărut.

Însă noul studiu evidenţiază că atunci când Hoodless a cercetat oasele, medicina legală nu era atât de avansată ca în prezent şi că acest lucru ar fi afectat analiza făcută atunci, aşa cum s-a întâmplat în foarte multe cazuri în anii 1940.

Jantz a folosit o tehnologie, numită Fordisc, care stabileşte sexul şi vechimea osemintelor. “Am făcut măsurători luând în calcul cine ar fi putut ajunge pe insula Nikumaroro la acel moment”, a scris el.

De asemenea, a analizat dacă oasele aparţin unuia dintre cei 11 membri ai unui echipaj care a naufragiat pe insulă în 1929 sau dacă sunt ale unui insular.

Jantz a comparat constituţia aviatoarei cu oasele găsite pe insulă. Mărimea tibiei şi dimensiunea corpului au fost măsurate alături de unele haine ale Ameliei Earhart păstrate la Purdue University. Concluzia a fost că “singura persoană căreia îi pot fi atribuite aceste măsurători este Amelia Earhart”.

În luna noiembrie a anului trecut, un studiu al International Group for Historic Aircraft Recovery (TIGHAR) arăta că Amelia Earhart a murit la finalul anilor 1930 ca naufragiat, nu în urma prăbuşirii avionului.

Earhart a dispărut în 1937, în Pacific, în timpul încercării de a înconjura Pământul, şi acest fapt a fost subiectul a numeroase speculaţii de-a lungul anilor.

O fotografie datând din anii 1930, făcută în Insulele Marshall, ocupate de japonezi la acea vreme, a surpins mai multe persoane aflate în port, iar una dintre ele ar putea fi Amelia Earhart (în centru, jos). În partea stângă a fotografiei s-ar fi aflat Fred Noonan, navigatorul care a însoţit-o în ultimul zbor, iar în dreapta, mai departe, o parte din avionul lor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

IFPLUS CARE O FI CAPITALA ROMÂNIEI?

Miss Moscova 2023 a dat cu băţul în baltă la această întrebare

Un moment halucinant a avut loc în cadrul unei emisiuni televizate, a cărei invitată şi protagonistă a fost Miss Moscova 2023. Aceasta a răspuns total nepotrivit unei întrebări a moderatorului, şi anume care este capitala României.

This content is for IZ Digital+Print, IZ Duminica si IZ Plus 1 An, IZ PLUS 3 LUNI, IZ PLUS ANUAL, IZ Plus Lunar, IZ Plus si Ziarul Digital 1 An, IZ+ <35, IZ+ si IZ PDF 1 An, IZ+ si IZ PDF 3 luni, IZ+ si IZ PDF Lunar, IZ+ si PDF <35 1 Luna, IZ+ si Tiparit si PDF 1 An, IZ+ si Tiparit si PDF 3 Luni, and IZ+ si Tiparit si PDF Lunar members only.
Log In Join Now