Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    Cele 40,6 procente ale candidatului Victor Ponta sunt contrabalansate de voturile pe care le-ar putea obține Klaus Iohannis, Elena Udrea și Monica Macovei, respectiv 30,1 plus 6,7 plus 4,6,  procente care însumează 41,4%. Se mai pot lua în calcul voturile candidaților de dreapta, respectiv 6,2% Tăriceanu, plus un 4,6% de la Meleșcanu, plus ceva din cele 5 procente ale lui Kelemen Hunor, plus un doi la sută a lui Dan Diaconescu.  Chiar dacă mai scădem ceva din totalul lor de 17,8 procente, se poate estima o relativă egalitate între candidatul Victor Ponta și candidatul dreptei, Klaus Iohannis. În turul doi 17-20% din voturile obținute de candidații necalificați vor merge într-o direcție sau alta. Victor Ponta trebuie să atragă peste 10 procente de la candidații care sunt considerați de alegători de dreapta. Teoretic, spre Klaus Iohannis voturile foștilor candidați de dreapta vor merge în mod natural.
Cu sau fără scandalurile care acompaniază campania electorală, rezultatele par să se îndrepte într-o singură direcție.Victoria lui Victor Ponta se profilează foarte limpede în sondaje, dar deciziile alegătorilor sunt greu de anticipat. Dată fiind prestația sub așteptări a candidatului ACL, un singur lucru poate schimba  raportul de forțe dintre cei doi candidați: voința electoratului de dreapta. Dacă alegătorii cu opțiuni de dreapta vor să aibă un președinte, indiferent de cine este el, se vor mobiliza și pot înclina balanța în turul doi. Dar aici apare o altă problemă. PNL, foarte afectat de legea migrației aleșilor locali, aproape înjumătățit, nu are forța de mobilizare de altădată. PDL resimte ruptura de Traian Băsescu, iar apariția PMP îi limitează acțiunile din teritoriu. Electoratul de dreapta este dezorientat. Nici dacă s-ar înmulți în progresie geometrică anchetele și arestările, dreapta nu are potențialul necesar pentru depășirea stângii.
Cu toate acestea, o socoteală nemțească dă alte rezultate. După primul tur totul va fi dat uitării. Traian Băsescu va uita că l-a făcut pe Iohannis mincinos și corupt și îi va invita pe susținătorii Elenei Udrea și ai lui personal să-l voteze pe candidatul dreptei. În totalitate votanții Monicăi Macovei îl vor vota pe candidatul dreptei rămas în cursă. Doar votanții lui Tăriceanu și Meleșcanu se pot împărți, o parte mergând spre Ponta, alta spre Iohannis. La fel se va împărți și electoratul UDMR.  Emoțiile sunt împărțite. Poate câștiga Ponta, bazându-se pe mașinăria de vot a PSD? Dar Iohannis se poate baza doar pe teoretica orientare de dreapta a electoratului? Nimic nu este sigur, în ciuda oricărui sondaj. Lupta este deschisă până în ultima clipă.