Image 1
Image 2

O selecție mai riguroasă?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Niciun guvern nu a fost primit cu atâta ostilitate ca și cel care urmează să se prezinte în fața parlamentului pentru validare. Constestat din exterior, contestat în interiorul PSD,  Mihai Tudose riscă să-și intre în pâine deja erodat. În opinia unor colegi, printre care se află și președintele executiv al partidului, premierul desemnat cu formarea guvernului nu îndeplinește nici unul din criteriile cerute.

Președintele Iohannis a trecut cu vederea criteriul de integritate. Mihai Tudose, la fel ca mulți alți demnitari, a fost acuzat de plagiat. A renunțat la titlul de doctor, însă fapta rămâne. S-ar putea foarte bine să fie o acuzație falsă. Omul pare onest.

  Propriii colegi de partid îi contestă profesionalismul, iar mass media îl acuză că are legături nepermise unui politician cu serviciile de informații. Deja s-a consacrat expresia că are “dublă comandă”. SRI a dat un comunicat, dar degeaba. Omul are deja pe frunte pusă ștampila de om al Sistemului.

Se crede că electoratul PSD este imun la aceste critici. Liviu Dragnea se bazează pe faptul că votanții PSD nu sunt atât de pretențioși primind tot ce li se oferă în materie de miniștri, primari, și tot ce ține de repartizarea unor oameni pe funcții.  Singurul lucru important pentru acest electorat, în fond disprețuit, este să primească pensii mai mari, salarii mai mari, ajutoare de stat. Se consideră că baza partidului, talpa țării, nu poate fi sensibilizată de moftul criteriilor de integritate. Acestui electorat nu-i pasă nici că Mihai Tudose a plagiat, nici că s-a învârtit în jurul serviciilor de informații. Dacă viitorul prim ministru va da în continuare ce a promis PSD în campania electorală va fi un șef de guvern foarte bun. Dacă economia se duce de râpă nu contează, pentru că oricum crizele vin și se duc, dar PSD rămâne partidul cel mai mare.

Modul în care se se formează echipa guvernamentală este, de asemenea, inedit. Ca în cazul propunerilor pentru funcția de premier, s-au pe piață tot felul de nume. PSD și-a descoperit capacitatea de a manipulare a presei, și prin presă a opiniei publice. Anunțându-se patru-cinci, sau chiar zece candidați pentru aceeași funcție s-a creat impresia că în PSD există democrație. Mihai Tudose a avut patru sau cinci contracandidați, care, culmea, au renunțat la competiție de bună voie. În cazul miniștrilor este la fel. Prezentarea listei a fost o surpriză la fel de mare ca la propunerea și desemnarea primului ministru. Probabil că președintelui Iohannis nu-i va păsa cine sunt membri guvernului. Cu cât mai slabi cu atât mai bine pentru opoziție. PNL se consolează cu ideea că PSD nu poate fi învins decât din interior. Este o chestiune de timp. Erodarea guvernului de stânga, cu toate promisiunile lui, populist, demagogic, este un proces în plină desfășurare. În interiorul PSD că nu s-a ajuns la masă critică suficientă pentru declanșarea unei crize cu consecințe devastatoare. Grupul lui Victor Ponta  așteaptă la cotitură, atentează la unitatea partidului. Scopul lor este racolarea unui număr de parlamentari suficient de mare pentru a pune sub semnul întrebării majoritatea parlamentară. Dacă UDMR nu-i va sări în ajutor, peste câteva luni s-ar putea să se repete episodul Grindeanu. Când Liviu Dragnea s-a decis să-l propună pe Mihai Tudose în primul rând s-a gândit ca acesta să nu fie un apropiat a lui Victor Ponta.

La desemnarea miniștrilor PSD face spectacol. Aplauze însă nu primește. Deocamdată nevoia de senzațional al presei a fost acoperit. Dacă și după instalarea guvernului circul mediatic va continua, guvernul Tudose este condamnat din fașă. Dar după prezentarea listei, la prima vedere echipa guvernamentală pare formată din oameni mai bine pregătiți decât fosta echipă. Au fost aleși mai cu grijă noii miniștri? Să sperăm că de data aceasta selecția miniștrilor a fost mai riguroasă.

Politica, un șir de infracțiuni

Războaiele izbucnesc când, în politică, totul este greșit. Desigur, marile greșeli sunt făcute de cei care dețin cele mai înalte funcții.