O provocare: securismul, în viziunea directorului SRI

Scris de Dumitru Păcuraru, 18 iunie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

De o bună bucată de vreme în spaţiul public se discută despre noile legi ale securităţii naţionale. În număr de zece, aceste legi sunt menite să aducă la zi, să pună în armonie societatea românească în continuă evoluţie cu legile după care funcţionează instituţiile speciale, considerate secrete.
Nu se schimbă ceva care merge bine.

Din moment ce legiuitorul a găsit de cuviinţă să vină cu un nou pachet de legi înseamnă că ceva nu a funcţionat şi nu mai funcţionează în parametri normali. Ce anume nu a funcţionat ar trebui să explice exact cei care propun modificarea legii.

Acest lucru nu s-a întâmplat. Cum în spaţiul public noul pachet de legi a fost primit cu reticenţă, ba chiar cu ostilitate, considerându-se că noile legi dau mai multă putere acestor instituţii asupra cărora planează acuzaţia de ocultism, directorul SRI a simţit nevoia să intervină şi să facă anumite precizări.

Printre altele, Eduard Hellvig a atras atenţia că există mai multe servicii, dar opinia publică a reţinut că aceste legi ar privi doar SRI-ul. Adevărul este că, într-adevăr, sunt mai multe servicii de genul acesta.

Pe lângă SRI şi SIE, mai există câteva servicii care se bucură de mai puţină notorietate, dar au la fel de multă putere şi influenţă, dacă nu cumva şi mai multă putere ca serviciile de informaţii interne şi externe. Publicul este mai puţin familiarizat cu SPP, STS, cu Sistemul integral al Situaţiilor de Criză, cu Sistemul Securităţii şi Apărării Cibernetice şi probabil mai sunt şi altele. Cetăţeanul de rând, şi chiar politicienii nu ştiu cu exactitate câte servicii speciale sunt în România. Oricum, se vehiculează o cifră de angajaţi ai acestor servicii mai mare decât există în Germania.

Dintotdeauna serviciile secrete, secrete prin natura activităţii lor, s-au bucurat de anumite privilegii şi protecţie din partea statului. Se poate spune că până şi Securitatea lui Ceauşescu, care până la urmă l-a trădat, s-a comportat ca un stat în stat. De aici Eduard Hellvig lansează, după 32 de ani de la căderea regimului comunist, teza securismului.

Securismul, în opinia directorului SRI, este parte integrantă a mentalului colectiv, iar noul serviciu de informaţii este receptat ca o nouă Securitate, nu ca un serviciu în slujba poporului.
Este o acuzaţie care atârnă greu. Luată ca o cumetrie între SRI şi DNA, colaborarea dintre cele două instituţii a accentuat percepţia negativă.

Desigur, domnul Hellvig nu a atins acest punct nevralgic din palmaresul SRI. De ce?
Odată şi odată, SRI va trebui să demonstreze că rolul său a fost benefic în perioada vânătorii de vrăjitoare din mandatele lui Traian Băsescu.

Pentru că directorul SRI nu a comentat articolele de lege potrivit cărora SRI şi celelalte servicii speciale nu vor putea fi controlate nici de Parlament, nici de Curtea de Conturi, iar ofiţerii se bucură de o imunitate mai ceva decât parlamentarii, nu ne oprim asupra acestor aspecte.
Într-un limbaj subtil, de politician experimentat, Eduard Hellvig a sugerat ca directorii acestor servicii să nu poată deţine această funcţie decât două mandate pentru că altfel „acumulează prea multă putere şi influenţă.”

Problema este că şi într-un singur mandat şi mai ales în două mandate, şeful unui serviciu secret cumulează destul de multă putere şi influenţă pentru a controla oameni şi instituţii, pentru a distruge destine, pentru a deturna mersul normal, democratic al societăţii.

Securismul, în opinia d-lui Hellvig, ar trebui să nu mai planeze ca o umbră neagră asupra serviciului pe care îl conduce. Într-adevăr, după 32 de ani ar trebui să nu mai circule în spaţiul public fantoma fostei Securităţi. Dacă lucrul acesta nu se produce cauzele trebuie căutate în interiorul SRI şi nicăieri altundeva.

Oricum, Eduard Hellvig a lansat o provocare. Cam târziu, cam spre sfârşitul mandatului. Pentru că, indiferent de câte mandate va vota parlamentul pentru un director SRI, odată cu schimbarea preşedintelui, noul şef al statului îşi va alege un om de încredere.
Dacă mandatul prezidenţial nu ar fi de cinci ani, această problemă, a mandatelor şefilor SRI, SIE şi celorlalte instituţii din sistemul de siguranţă naţională s-ar rezolva de la sine.

Abonează-te acum Online!