Image 1
Image 2

O persoană rănită după ce a deschis un plic care a explodat, la birourile FMI din Paris

Aproximativ 150 de persoane au fost evacuate dupa ce un plic a explodat in mana unei secretare
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Aproximativ 150 de persoane au fost evacuate dupa ce un plic a explodat in mana unei secretare
Aproximativ 150 de persoane au fost evacuate dupa ce un plic a explodat in mana unei secretare

O persoană a fost rănită în explozia produsă în momentul deschiderii unui plic la sediul Fondului Monetar Internaţional (FMI) din Paris, transmite joi postul BFM TV, citat de Reuters.

Persoana rănită este o secretară care a deschis plicul, relatează Europe 1. Reuters menţionase anterior că persoana a fost rănită uşor. Potrivit AFP, femeia a suferit răni la mâini şi la faţă.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, la originea exploziei, care a avut loc la orele prânzului, ar putea fi o petardă.

Europe 1 menţionează că circa 150 de persoane au fost evacuate din zona în care s-a produs incidentul, iar la faţa locului au fost trimise echipe de pompieri, în timp ce AFP — care citează surse din poliţie — face referire la ‘mai multe persoane evacuate ca măsură de precauţie’.

Reuters citează totodată Departamentul de Poliţie potrivit căruia la birourile FMI şi ale Băncii Mondiale din Paris este în curs de desfăşurare o operaţiune a poliţiei.

Update ora 15.00 – Incident armat într-un liceu din Grasse, mai mulți răniți

Un incident armat s-a produs joi într-un liceu din Grasse, în Alpii Maritimi, informează AFP, BFMTV și DPA.

Un bărbat aflat în posesia mai multor arme a deschis focul, vizându-l îndeosebi pe directorul liceului Tocqueville. Există temeri că mai multe persoane au fost rănite, transmite BFMTV, care adaugă că o persoană a fost reținută.

Potrivit unor surse polițienești, citate de Reuters, persoana reținută este un elev de 17 ani. Acesta avea asupra sa o pușcă, două pistoale și două grenade. ‘Individul nu pare să se afle în evidențele poliției’, a declarat o sursă din poliție, citată de Reuters.

O a doua sursă a afirmat că doi studenți au deschis focul înspre directorul liceului, care a fost rănit. Cei doi nu par a fi militanți, potrivit acestei surse. ‘Unul dintre cei doi a fost arestat, iar celălalt a fugit. S-a creat panică printre elevi care s-au refugiat într-un supermarket din apropiere’, a mai declarat cea de-a doua sursă. Și AFP a relatat că o a doua persoană a fugit de la locul acestui incident armat produs la miezul zilei.

Serviciile de urgență din Grasse, sudul Franței, i-au avertizat pe Twitter pe locuitori să rămână în case, iar guvernul francez a lansat o alertă de atac terorist prin intermediul aplicațiilor de telefon după incidentul din Grasse.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with