Asculta acest articolMultă vreme “lipitorii de afișe” au fost puși la stâlpul infamiei. Erau voluntari care, lucrând în campaniile electorale, dacă partidul pentru care lipeau afișe câștiga alegerile, se pricopseau cu câte o funcție.
Odată cu modificarea legii alegerilor, interzicându-se lipitul pe toate gardurile, pe stâlpi și ziduri, unde se nimerea, specia a dispărut. Mai precis, s-a metamorfozat. Acum se numesc postaci.
Rolul lor este să stea pe calculator și să posteze comentarii, să dea like-uri în prostie. Google nu mai face față. După alegerile prezidențiale din SUA a anunțat că va lua măsuri pentru a stopa manipulările. Rețelele de socializare sunt și ele invadate de postaci.
Nu știm dacă este adevărat, dar se spune că Dacian Cioloș a angajat la guvern 100 de specialiști în IT. În realitate aceștia ar fi postaci. Nicio grijă, cei care îl acuză pe premier au și ei armata lor de postaci.
Practic pe nevăzute campania electorală s-a transformat într-un râzboi al postacilor. Să le fie de bine.
Alegătorii care urmăresc rețelele de socializare și site-urile fiind la rândul lor postaci, nu se știe cine pe cine manipulează. La fel ca și corupția, s-a generalizat și manipularea. Pentru sănătatea morală a societății sunt la fel de nocive. Una atacă economia, alta atacă psihologia.
Dacă lipitorii de afișe se procopseau cu câte o funcție, postacii se pricopsesc și ei cu ceva. Sigur, a se procopsi și a se pricopsi este același lucru, însă între speciile acestea de paraziți electorali există o diferență uriașă. Cică postacii ar fi doar plătiți, iar după terminarea alegerilor își iau banii și acești mercenari moderni își caută alt stăpân.
Acest nou fenomen social este consecința informatizării haotice. Sub masca anonimatului, fiecare cetățean se simte stăpânul internetului. Dacă un ziarist, un realizator TV spune un neadevăr, el poate fi tras la răspundere. Un postac este în postura unui criminal care știe că nu va fi prins niciodată, indiferent câte victime va lăsa în urmă.
În această horă, în acest dans macabru al dezinformării, s-au prins toate partidele, toți candidații, precum și o mulțime de alegători. Toată lumea minte pe toată lumea. Dezavantajul acestui mod de a face campanie este că nimeni nu crede pe nimeni. Dacă un candidat își prezintă programul, realizările, se aruncă asupra lui haita de postaci și îl fac praf. Postacii proprii încearcă să-l apere și la final iese o varză.
Boala internetului a cuprins și instituțiile. Președintele Iohannis, crezând că a câștigat alegerile datorită facebook-ului, o bună bucată de vreme a comunicat prin pagina proprie. De o vreme a început să iasă în fața publicului, prin intermediul mijloacelor clasice, al declarațiilor în fața mass media.
Candidații de la alegerile parlamentare de acum au și nu au acces la mass media. Ca să nu se spună că nu fac nimic, postează și ei tot felul de bazaconii. Nu vreau să dau exemple pentru a nu le reduce șansele candidaților care mizează pe rețelele de socializare.
Privind cifrele, mai degrabă este vorba despre o psihoză colectivă. Sau despre o manipulare despre cum se manipulează opinia publică. Un fel de minciuna minciunii. Până la urmă tot contactul direct cu alegătorul este decisiv.
De asemenea, transmiterea de mesaje prin intermediul mijloacelor clasice de informare în masă, care au un plus de credibilitate, sunt controlabile, sunt pe față, nu pot fi falsificate ca niște pagini de facebook. Dar dincolo de orice considerente apariția postacilor modifică percepția despre alegeri, despre candidați, despre politică în ultimă instanță.
