Image 1
Image 2

O nouă cursă a profiturilor pentru retailerii din România

Si in acest an de Black Friday retailerii din Romania vin cu oferte atractive
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Si in acest an de Black Friday retailerii din Romania vin cu oferte atractive
Si in acest an de Black Friday retailerii din Romania vin cu oferte atractive

Retailerii din România rămân fideli proverbului ‘Nu lăsa pe mâine ce poți face azi’ și declanșează, și în 2014, atacul ofertelor imbatabile în ‘Vinerea Neagră’ (Black Friday) mai devreme decât inventatorii de peste Ocean ai acestei campanii comerciale fără precedent.

Deși americanii mizează, de peste o jumătate de secol, pe vânzări uriașe numai în ultima vineri din luna noiembrie a fiecărui an, România se aliniază la linia de start a campaniei reducerilor cu o săptămână mai devreme, iar în unele cazuri, chiar timp de trei zile.

Ca în fiecare an, studiile de specialitate încearcă să dea o notă cât mai interesantă campaniei ‘Black Friday’, aducând în prim plan rezultate prin care se anticipează comportamentul românilor în marele week-end. În acest an, am văzut, din rezultatele studiului iSolutions, că aproape o treime dintre cumpărătorii români și-au manifestat intenția vădită de a achiziționa măcar un produs în ‘Vinerea Neagră’, programată între 21 și 23 noiembrie, relatează Agerpress.

La loc de cinste în preferințe rămân gadgeturile și electrocasnicele de mici sau mari dimensiuni, cu 46% dintre opțiuni. Din coșul de cumpărături se pare că nu vor lipsi televizoarele (18%), produsele de îmbrăcăminte/încălțăminte (12%) și laptopurile/notebookurile (10%).

Studiul relevă, de asemenea, că vor achiziționa produse de Black Friday în special persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani (38%), precum și consumatorii din categoria de vârstă 35-44 de ani (34%).

Femeile par mai indecise în ceea ce privește cumpărăturile de ‘Black Friday’, 59% dintre acestea (față de 49% dintre bărbați) afirmând că nu știu sigur dacă vor face cumpărături cu acea ocazie.

Pe de altă parte, din datele MillwardBrown România, publicate cu o zi înaintea ‘isteriei’ cumpărăturilor, reiese că numărul românilor care au auzit de reducerile din cadrul ‘Black Friday’ a ajuns, anul acesta, la 63% în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani.

Numărul celor care plănuiesc să cumpere ceva cu această ocazie a crescut, în 2014, cu 1,3 milioane persoane. Cu alte cuvinte, 38% dintre românii cu vârsta între 18 și 65 de ani (aproximativ 4,75 milioane) doresc să cumpere ceva de Black Friday (‘probabil voi cumpăra’ sau ‘sigur voi cumpăra’).

La ediția Black Friday din acest an, studiul arată că printre cele mai căutate produse sunt electrocasnicele mici (36%), televizoarele (30%) și telefoanele mobile (20%).

Studiul de specialitate a fost realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, în rândul a 2.000 de repondenți din mediul urban și rural, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani. Interviurile au fost realizate telefonic în perioada 31 octombrie — 3 noiembrie 2014, iar eroarea de eșantionare este de +/-2,2%.

În ceea ce privește plățile realizate cu această ocazie, PayU, principalul integrator de plăți online din România, se așteaptă ca peste 5 milioane de români să profite de ‘Black Friday’ în acest an, adică aproape unul din doi români care au acces la Internet.

Pe de altă parte, potrivit Netopia mobilPay, suma medie pe care o vor cheltui românii anul acesta pe produsele pregătite de comercianții români se va ridica la circa 340 de lei, de aproape două ori mai mare față de suma medie tranzacționată online cu cardul în restul anului, în valoare de circa 180 lei.

În cadrul ediției Black Friday 2013, suma medie plătită online cu cardul s-a ridicat la circa 260 de lei, în timp ce tranzacția medie procesată online s-a ridicat la circa 150 de lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with