Asculta acest articolDeși au apărut doar fragmente din declarațiile prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, colajele puse cap la cap pot oferi o lecție de politică europeană.
După cum se știe Frans Timmermans este membrul unui partid socialist, făcând prin urmare parte din aceeași familie politică în care este înscris și PSD. Gândind așa cum gândesc politicienii români, reprezentantul Comisiei Europene ar fi trebuit să țină partea PSD. Contrar așteptărilor, s-a situat la mijloc.
Nu la mijloc de codru des, ci între PSD și Opoziție, între președintele Iohannis și Călin Popescu Tăriceanu, între Liviu Dragnea și DNA. S-a comportat așa cum ar trebui să se comporte un președinte român echidistant, cum ar trebui să se comporte un politician care vede foarte clar separația puterilor în stat.
Gândind cum gândește Timmermans, politicienii români ar trebui să umble la colindat de la unul la altul. Într-o singură zi politicianul din Olanda s-a plimbat de la Guvern la Președinție, de la Liviu Dragnea la Ludovic Orban, a avut întâlniri cu tot spectrul politic. Și nu s-a văzut că ar ține partea celor din PSD cu care este coleg în Partidul Socialiștilor Europeni.
De ce nu pot fi de acord politicienii români cu oficialul european? Pentru că, spun ei, realitatea din România este diferită de cea din celelalte țări din Uniunea Europeană. Celorlalte țări din UE nu le-a trecut prin minte că serviciul lor de informații ar putea semna un protocol de colaborare cu procuratura. Nu pot concepe să se dea de două ori mai multe avize de ascultare a telefoanelor decât se dau în SUA. Pe scurt, nu pot înțelege sistemul românesc în care fiecare parte are dreptatea sa.
Situația din România este atât de încurcată încât nu o poate explica nimeni pe înțelesul europenilor. De aceea este mai la îndemână ca România să fie comparată cu Rusia decât să se descâlcească ițele sistemului.
Prin urmare, lecții precum cea oferită de un reprezentant al Comisiei Europene îi lasă indiferenți pe politicienii români. Mai mult, fiecare extrage ce îi convine din opiniile lui Timmermans.
Pe de altă parte, s-a putut observa că la nivelul Parlamentului European, a Comisiei Europene, există o unanimitate a opiniilor în ceea ce privește Justiția. Regula obligatorie: independența Justiției. Acest lucru nu se înțelege practic de niciun partid.
Chiar și președintele care se dă susținătorul Justiției s-a supărat când s-a propus ca șefii din Ministerul Public să fie numiți de CSM. Este simplu: Justiția să-și gestioneze singură funcțiile.
Cum rămâne cu legile? Aici este un alt hop. Legislativului, mai exact majorității PSD-ALDE, i se contestă buna credință. Instituții, mai precis oameni din sistemul de justiție, ca niște veritabili politicieni, îi atacă pe parlamentari în mod deschis, acuzându-i că prin proiectele lor de legi nu vor decât să-și subordoneze Justiția.
Nici acest lucru nu-l pot înțelege nici politicienii europeni, nici judecătorii și procurorii. Greșim crezând că ei pot gândi ca noi, că pot înțelege frământările noastre, cum și ei greșesc crezând că ne putem schimba.
