Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Scânteile fierbinți au izbucnit după întâlnirea dintre președintele Iohannis și premierul Dăncilă. După cum se știe, președintele l-a convocat pe ministrul de externe la Cotroceni pentru a da explicații în legătură cu mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. PSD a ripostat: președintele nu are dreptul de a convoca vreun ministru la Cotroceni fără acordul primului ministru. Președintele a dat în spate, recunoscând că a încălcat procedura.

Întâlnirea a decurs în termenii obișnuiți. Președintele și-a spus punctul de vedere, desigur luând-o de sus pe Viorica Dăncilă despre care crede că nu se ridică la nivelul  cerut pentru un prim ministru. O face incapabilă în mod direct, fără menajamente. Sigur că nu este o somitate în niciun domeniu. Nu foarte cultă, nu foarte inteligentă, fără spirit polemic, nu este nicio țață oarecare și se pare că nici nu are pretenția de a fi considerată mai mult decât o funcționară corectă, de o inteligență medie, cu o pregătire obișnuită.

Dacă premierul este așa cum este, normal ar fi ca și președintelui să-i fie făcut un portret. Care sunt calitățile lui Klaus Iohannis care îl califică pentru funcția supremă în stat? Suportă o comparație cu Viorica Dăncilă? Strălucește în raport cu aceasta? Adversarii lui politici încă nu i-au schițat un portret. S-au mărginit până acum să-l critice pentru încetineală, pentru lipsa de reacție și lentoarea cu care acționează în fața unor evenimente.

Este criticat pentru comoditate, dar și pentru că merge foarte des în concediu. Dragnea și Tăriceanu l-au așezat în fruntea statului paralel, acuzându-l că se folosește de instituțiile de forță moștenite de la Traian Băsescu.

Prin urmare, întâlnindu-se față în față, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă nu au aprins atmosfera. Scânteile au apărut după întâlnire, provocate de susținători.

Concluzia întâlnirii? Nicio concluzie. Fiecare parte a spus ce avea de spus, urmând ca fiecare să acționeze ca până acum. Președintele își va folosi influența și, în lumina prerogativelor, va încerca să împiedice mutarea ambasadei, iar PSD va merge în direcția trasată în urma vizitei în Israel a lui Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.

Un comunicat comun, o declarație comună este de neconceput în această fază a relației dintre cele două palate. Fiecare își urmează agenda proprie. Ioahnnis și-a propus să nu scape nicio ocazie de a ieși în public. Nicio zi fără o intervenție publică. După lungile perioade de tăcere, acuzat de pasivism, președintele Klaus Iohannis s-a decis să iasă zi de zi în public. Pentru asta este nevoie de evenimente. Ieri președintele a creat un eveniment invitând-o pe doamna Dăncilă. Dar va ține ritmul? Este obligat să țină pasul cu adversarii, respectiv cu Dragnea și Tăriceanu, cu PSD-ul care generează știri pe bandă rulantă.

Trecând peste demagogia inerentă activității politice, peste exagerările despre incapacitatea adversarului, peste atacul la persoană practicat pe scară largă, ce mai rămâne din politică? Rămân întâlniri de genul celei de ieri de la Palatul Cotroceni care, dacă nu ar fi fost precedate de scandal, nu ar fi interesat pe nimeni. Dacă președintele o invita pe doamna Dăncilă la Cotroceni să discute despre o acțiune comună prin care să se acceseze mai multe fonduri europene nu interesa pe nimeni. Avem, totuși, bănuiala că președintele Iohannis și premiera Dăncilă sunt firi necoflictuale, dar se văd nevoiți să pună gaz pe foc pentru a fi în ton cu restul lumii politice.