Image 1
Image 2

O fetiţă de 2 anişori grav bolnavă are nevoie de ajutorul sătmărenilor

Sigla Informatia Zilei
O fetiţă de 2 anişori grav bolnavă are nevoie de ajutorul sătmărenilor
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Anabela Sonia Bodochi din localitatea Stana, este o fetiţă adorabilă care în pofida vârstei mici pe care o are trece prin numeroase probleme grave de sănătate. Trupul ei firav, de numai doi anişori se luptă în fiecare zi cu suferinţa.

Părinţii ar face orice pentru a o vedea sănătoasă. Micuţa a înregistrat de la vârsta de 7 luni un regres psiho-motor progresiv fiind diagnosticată cu o boală neurologică progresivă, sindrom bipiramidal şi multe altele, după cum rezultă din biletul de ieşire de la Clinica de neurologie Pediatrică I, din Bucureşti. De altfel, a fost internată de mai multe ori la clinici din Bucureşti şi Cluj, a urmat o serie de tratamente în speranţa că starea ei de sănătate se va îmbunătăţi puţin.

La vârsta ei, când mulţi copilaşi pot deja să meargă fără niciun ajutor, Anabela este purtată de braţele mamei. Nu poate să meargă, nici să stea în şezut şi nici să vorbească. Mama ei abia că îşi mai poate ţine ascunse lacrimile. Stie că micuţa poate fi ajutată la o clinică din Spania însă nu dispune de bani pentru a putea merge cu ea pentru a fi consultată şi operată. Familia trăieşte în mari greutăţi, însă are grijă în permanenţă ca micuţa Anabela să primească cele necesare pornind de la tratament, hrană, îmbrăcăminte etc.

Costurile intervenţiei se ridică la suma de 5.000 de euro, bani de care familia nu dispune. Sătmărenii care doresc  să o ajute pe micuţă pot să contacteze familia Sipos (vecinii familiei Bodochi) -0261.89.05.88 sau direct la domiciliul familiei Bodochi, str. Principala nr.135, sat Stana.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with