Image 1
Image 2

O delegaţie de 12 profesori sătmăreni va participa la marşul de protest din Bucureşti

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ioan Dragan 2Zilele trecute, a avut loc şedinţa zonală Satu Mare a Sindicatului Învăţământ Preuniversitar (SIP) Satu Mare, ne informează Ioan Drăgan, preşedintele organizaţiei sindicale.

Au participat cei 85 de lideri sindicali din Satu Mare şi din unităţile şcolare apropiate de Satu Mare.

Participare sătmăreană la protestele din Bucureşti

Între altele, s-a luat hotărârea ca, pe 1 iunie, o delegaţie care va cuprinde 12 lideri reprezentativi din judeţ să participe la marşul de protest din Bucureşti.
Pe lângă problemele dezbătute în ordinea de zi, s-au analizat şi dezbătut revendicările sindicale privind OUG şi Legea salarizării. Astfel, au fost prezentate informări privind stadiul negocierilor şi oferta Guvernului din ultima întâlnire de negocieri. Joi trebuia să aibă loc o altă rundă de negocieri, dar acţiunea a fost amânată pentru vineri sau sâmbătă. Oferta actuală este departe de aşteptările sindicaliştilor şi prin urmare s-a stabilit un calendar de acţiuni de protest, votate de liderii sindicali din unităţile şcolare, astfel: 27 mai – sub deviza „Împreună pentru educaţie”, în toate unităţile, în pauza mare, tot personalul va ieşi în curte în semn de protest contra subfinanţării învăţământului, timp în care va suna ”clopoţelul”; 31 mai – depunerea la Prefectură, în atenţia Comisiei de Dialog Social, a adresei către premier şi o sinteză a revendicărilor sindicale; 1 iunie – participarea la marşul de protest din Bucureşti cu o delegaţie care va cuprinde 12 lideri reprezentativi.

Ordinea de zi a şedinţei liderilor sindicali

Iată şi ordinea de zi a şedinţei, aşa cum ne-a prezentat-o interlocutorul. 1.Informare negocieri pe Legea salarizării şi OUG ; 2. Despre biletele de odihnă şi cele de tratament prin Casa de pensii. Procedura de acordare: conform practicii din anii precedenţi, prin SIPTOUR Hunedoara; 3. Legislaţie favorabilă: lege privind plata sentinţelor neonorate din motive diverse (a fost promulgată); Proiect de lege privind pensia de serviciu (se află în Parlament);
La punctul diverse, liderii sindicali au discutat despre desfăşurarea unor concursuri; metodologii, regulamente; informări de la organizaţiile membre.
Revendicările generale sunt cele din adresa către premier.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

SFATURI UTILE

Cum pot achiziționa profesorii echipamente IT?

Sistemul educațional din România s-a confruntat cu numeroase provocări de-a lungul anilor, una dintre cele mai importante fiind găsirea fondurilor necesare pentru dotarea școlilor și profesorilor cu echipamente de lucru moderne, adaptate erei digitale în care trăim.