Image 1
Image 2

O declaraţie ce nu trebuie trecută cu vederea

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Din când în când, din dreapta spectrului politic sau din stânga, răsare brusc câte o declaraţie ce ne mai aminteşte că nu trăim într-o ţară sută la sută capitalistă. Am aminti aici scurta carieră a consilierului Remus Borza, concediat după numai opt zile de la numirea lui în funcţia de consilier al primului ministru, în locul lui Darius Vâlcov. Borza a spus un lucru simplu: aparatul bugetar ar trebui să se limiteze la opt sute de mii de salariaţi, numărul lor fiind de peste 1,3 milioane.

A fost dat afară urgent. Omul a îndrăznit să se atingă de bazinul electoral al PSD.

Viorel Cataramă este un personaj destul de ciudat, însă din când în când mai zice câte una bună de ţinut cont. De pildă, a spus despre teatru şi despre actori că nu ar trebui să fie subvenţionaţi sută la sută de stat, ci să trăiască din banii încasaţi pe spectacole. Ca în capitalism.

Replici de acest gen auzim mai rar din zona partidelor de dreapta. Din păcate. Că opoziţia de dreapta nu reuşeşte să se impună ca o alternativă la guvernarea de stânga este un lucru regretabil. Este acceptat, aşa cum s-a văzut la euroalegeri, în speranţa că odată venită la guvernare, o coaliţie de dreapta va îndrepta România cu faţa spre capitalism. Adevărul este că partidele de dreapta nu avansează idei economice de dreapta de teama de a nu speria alegătorii. Nu poţi spune că odată ajuns la guvernare vei da afară 30% din salariaţii de stat.

Iată însă că PSD şi-a luat avânt şi prin vocea ministrului de Finanţe anunţă că vor fi desfiinţate cinci ministere. Cum în general partidele socialiste nu fac disponibilizări, este de aştepat ca desfiinţarea celor cinci ministere să se facă prin comasare cu alte ministere. Se va face puţină economie şi aşa.

Guvernele recurg şi la alte tertipuri pentru a da impresia că sunt interesate să facă mai puţine cheltuieli cu administraţia: înfiinţează agenţii. Acestea nu sunt atât de vizibile ca ministerele. Ba unele sunt aproape invizibile, dar tot de la buget se hrănesc.

După congres, PSD pare preocupat de a părea că este un altfel de partid, cu altă mentalitate, pofta de muncă venindu-i  odată cu senzaţia de eliberare de sub dictatura lui Liviu Dragnea. Teodorovici nu ar fi avut curajul să anunţe că vor fi desfiinţate cinci ministere. Poate nici nu vor fi desfiinţate, dar orice anunţ de genul acesta pică bine.

Se mai zvoneşte că unele primării au început să facă disponibilizări. Anunţul, probabil fals, aduce o notă de speranţă în rândul publicului dornic să audă că statul face economie.

Suntem, totuşi, într-o perioadă premergătoare unui şir întreg de alegeri. Peste patru luni vor avea loc alegeri prezidenţiale. Tot ce vine de la politicieni, în nume personal, de la partide în mod oficial, trebuie luat cu titlu de declaraţie electorală. Oricât ar părea de deplasat, fiecare partid este interesat de campania prezidenţială. Un candidat UDMR se înţelege că nu are nicio şansă să intre în turul doi, dar Kelemen Hunor a anunţat deja că se înscrie în cursa electorală. De ce procedează partidele în acest fel? Pentru că au nevoie de vizibilitate. Vor să profite de ocazie pentru a-şi transmite mesajele către electoratul de la care aşteaptă voturi la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. În acest sens spunem că trebuie să fim atenţi la fiecare declaraţie lansată de fiecare politician, de fiecare partid. Deocamdată declaraţia lui Teodorovici pare să fie cea mai interesantă. Dar şi cea mai uşor de verificat. Dacă nu se ţine de cuvânt, PSD va plăti poliţa, adăugându-şi în palmares încă o gogoaşă umflată.

Cât de greu este să fii curajos în politică?

Conducerile politice din majoritatea ţărilor lasă impresia că sunt toxice şi din ce în ce mai nepopulare. Inegalităţile sociale se adâncesc, bogaţii tind să devină şi mai bogaţi, săracii tot mai săraci.