Asculta acest articolTrecând peste demagogia care îmbracă într-o armură de nepătruns adevărata intenţie a partidelor intrate în competiţia electorală, miza parlamentarelor este desemnarea unui prim ministru. Mergem la vot ca să punem în practică alternativa la guvernare. Atunci când o avem. Când nu se vede, absenteismul se ridică la procente alarmante.
Ca în orice bătălie, în fruntea armatei este nevoie de un comandant. Acesta este viitorul premier.
Acolo unde acesta lipseşte, armata se destramă înainte de bătălie. Într-o astfel de postură se află PNL. Armata compusă din cele două regimente împrăştiate, fostul PDL şi fostul PNL, nu are propriul comandant. Este condus de la distanţă de preşedintele Iohannis, în paranteză fie spus punându-l în situaţia de a-şi depăşi prerogativele încălcând Constituţia. Face demersuri pentru angajarea unui comandant. Râvnitul Dacian Cioloş refuză oferta, demonstrând că nu este un simplu mercenar.
În aceste condiţii, PNL intră în campanie fără un candidat de prim ministru. Efectele se văd în sondaje. 30% a devenit un zid psihologic pe care scrie mare: pe aici nu se trece! Dacă ar avea un comandant viteaz şi-ar scoate sabia şi, în fruntea armatei, ar dărâma reduta. Nu o vedem în această postură pe doamna Alina Gorghiu, care de altfel este şi în concediu de maternitate.
Norocul PNL, un noroc chior, este că nici adversarul tradiţional nu are o propunere pentru funcţia de prim ministru. În schimb are un comandant cu mână fermă. Liviu Dragnea, vulnerabilizat de o condamnare la puşcărie, dar cu suspendare, nu are curajul de a se anunţa ca viitor prim ministru. Pe de altă parte, are un adversar în interior. Victor Ponta este un pretendent neoficial la funcţia de premier.
Şi el este vulnerabil din punct de vedere penal. Şi el, la fel ca Liviu Dragnea, pot fi săltaţi de DNA înainte de a afla rezultatul alegerilor din 11 decembrie. Teama de DNA în partidul care are ca simbol electoral trandafirul este mai puternică decât la alte partide. Preventiv, partidul trandafirul care mai degrabă miroase a anchete penale ascunde şi numele premierului.
Dacă armatele principale nu au comandanţi, partidele mici defilează avându-i în frunte pe candidaţii la funcţia de premier. Traian Băsescu se defineşte singur ca fiind cel mai bun politician de la ora aceasta care ar conduce cel mai bine guvernul. Călin Popescu Tăriceanu a şi supărat uşor PSD atunci când a pretins să fie desemnat el ca viitor prim ministru al alianţei PSD-ALDE. Marian Munteanu se comportă ca şef suprem al Alianţei Casa Noastră. PRU, partidul cu un program naţionalist pe faţă, îl propune pe Victor Ponta.
USR şi-a făcut un punct strategic major din susţinerea lui Dacian Cioloş.
Fără candidaţi la funcţia supremă din Executiv, alegerile parlamentare nu au nicio logică. Este adevărat că lipseşte şi ţinta. Unele partide, de fapt PSD şi PNL, spun că nu-şi anunţă premierul ca să-l protejeze. O fi ceva adevărat şi în asta, însă tocmai în dispută pe faţă constă farmecul unei campanii electorale.
Este ca şi cum s-ar organiza meciul secolului la box, dar nu s-ar anunţa cine intră în ring. Călin Popescu Tăriceanu a fugit de fostul campion mondial la box, Mike Tyson, deşi aceasta nu îl provoca la o partidă de box, ci la una de imagine. Politica, în viziunea partidelor, nu constă în confruntări directe, ci în şmecheriile din culise. Refuzul partidelor de a anunţa candidaţii la funcţia de premier este o dovadă de lispă de respect faţă de alegători.
