Image 1
Image 2

Numărul planetelor detectate în jurul altor stele trece de 4.000

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Numărul planetelor detectate în jurul altor stele, exoplanete, trece de 4.000, scrie BBC, aceasta fiind urmarea numeroaselor descoperiri făcute cu telescoapele de pe Pământ şi din spaţiu în ultimii 25 de ani.

Numărul acesta indică şi cât de comune sunt planetele. Cele mai multe stele din Calea Lactee au cel puţin una care orbitează. Astronomii nu au putut avea această certitudine în urmă cu 30 de ani.

L’Encyclopédie des Planètes Extrasolaires (Extrasolar Planets Encyclopedia), realizată de Observatoire de Paris, a depăşit cifra de 4.000.

Françoise Roques, de la Observator, care face parte din comitetul ştiinţific al enciclopediei, a declarat pentru BBC: „Vestea bună este că trecem de la un cer înstelat la un cer planetar, având în vedere că sunt mai multe planete decât stele, dar şi că sistemele planetare sunt foarte diferite ca structură, cu planete care orbitează în jurul uneia, a două stele sau a niciuneia ori alte planete”.

Nasa Exoplanet Archive se află la 74 de planete în urmă faţă de acest prag. În schimb, există 443 de planete-candidat detectate de telescopul Tess al Nasa, lansat în 2018, care aşteaptă confirmare.

În plus, există 2.423 de planete detectate de telescopul Kepler, lansat în 2009, care aşteaptă confirmare.

Planeta care a fost adăugată cel mai recent în arhiva Nasa, pe 21 martie, este Super Earth GI 686 b, ce orbitează o stea roşie pitică, care a fost descoperită folosind telescoape terestre.

Numărul total al planetelor confirmate diferă în cele două cataloage pentru că există mici diferenţe în criteriile de acceptare.

Roques a mai spus că rămâne o sarcină dificilă deosebirea între tipul de stea cunoscut sub numele pitică maro şi planetele gigant.

„Patru mii este doar un număr, pentru că domeniul planetelor este nesigur”, a afirmat ea. „Pitica maro a fost definită de IAU (International Astronomical Union) ca un tip de stele mici, dar, de fapt, unele dintre ele, sunt planete mari. Baza noastră de date colectează obiecte de 60 mase Jupiter şi conţine un mix de pitice maro şi stele pitice maro. Singurul mod de a asigura diferenţa îl reprezintă accesarea structurii interne, ceea ce este dificil sau imposibil”.

Primele exoplanete au fost găsite în jurul unui pulsar – stea neutronică foarte densă – în 1992, de Aleksander Wolszczan şi Dale Frail.

Descoperirea a unei planete din jurul unei stele albe din secvenţa principală a fost făcută în 1995, de astronomii Didier Queloz şi Michel Mayor.

„În domeniul explorării exoplanetelor, mergem de la proiecte de descoperire la proiecte de explorare, pentru o mai bună înţelegere a structurii, formării, atmosferei şi, desigur, caracterului de locuit al exoplanetelor”, a mai explicat Roques.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Critici dure la adresa ducesei de Sussex

FAMILIA REGALĂ

Critici dure la adresa ducesei de Sussex

Ducesa de Sussex ar avea aceleași atribute „narcisiste și manipulatoare” întocmai ca cele ale lui Wallis Simpson, în timp ce soțul ei, Prințul Harry, este la fel de slab ca fostul rege Edward al VIII-lea, care a abdicat din amor, potrivit unui autor respectat, scrie publicația ”The Sun”.