Nu întotdeauna PSD câştigă jocurile politice încâlcite

Scris de Dumitru Păcuraru, 17 ianuarie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Intrat la guvernare cu scopul mărturisit de a scoate România din criză într-o perioadă foarte grea, PSD nu pare să se bucure de recunoştinţă din partea partenerului de guvernare. PNL are propriile planuri şi nu-şi menajează deloc partenerul. Florin Cîţu, ca preşedinte al partidului, îşi ia în serios sarcina de a săpa la temelia adversarului politic natural. Este adevărat că nu mai vorbeşte de PSD ca de un duşman, dar încearcă prin toate metodele să prezinte PNL ca pe un partid doritor să facă reforme, în timp ce PSD ar fi forţa retrogradă ce trage România înapoi, opunându-se reformelor, continuând să mizeze pe măsuri populiste.

Bazându-se pe rezultatele bune din sondaje, la adăpost de proteste directe, atâta vreme cât primul ministru este de la liberali, PSD este încrezător că va ieşi cu bine din această guvernare.

De-a lungul timpului de cele mai multe ori social-democraţii au ieşit învingători din jocurile politice încâlcite. L-au obligat pe preşedintele Traian Băsescu să desemneze un prim ministru de la PSD, pe Victor Ponta, la fel şi pe preşedintele Klaus Iohannis, obligat să coabiteze cu guverne PSD.

PSD a ieşit în avantaj după spargerea USL, pentru ca acum PNL să se vadă obligat să împartă privilegiile guvernării cu acelaşi PSD.

O scenă politică mai tensionată, cu jocuri politice mai încâlcite ca în această perioadă nu prea am avut. Suntem ca într-un război în care adversarii se văd obligaţi că stea la aceeaşi masă, condamnaţi să rezolve în comun multiplele probleme cu care se confruntă populaţia.

Soluţii miraculoase nu pare să aibă nici PSD, nici PNL nici la pandemie, nici la scumpiri. Arbitru suprem, preşedintele Iohannis stă retras la Cotroceni făcându-şi propria agendă, ocolind şi problema pandemiei şi a scumpirilor. Nu intervine nici în cazul fetiţei omorâte pe o trecere de pietoni de un poliţist. Ne aducem aminte că a somat guvernul să rezolve problema ziaristei italiene care s-a certat cu senatoarea Diana :oşoacă, dar iată că nu intervine în acest caz zguduitor prin cruzimea cu care poliţistul a întors cu bocancul trupul fetiţei pentru a vedea dacă mai respiră.

Mai este un episod în această tragedie care este reprezentativ pentru o întreagă mentalitate a oamenilor în uniformă. După ce le-a spulberat pe cele două fetiţe, pe una târând-o pe asfalt vreo 80 de metri, primul lucru pe care l-a făcut după ce s-a dat jos din maşina cu însemnele poliţiei s-a uitat la cât de rău a buşit maşina, apoi s-a îndreptat spre victimă. Asta îmi aduce aminte de un poet american care după ce loveşte o căprioară se dă jos din maşină şi se uită ce stricăciuni are, apoi împinge cu piciorul căprioara în şanţul de pe marginea drumului. Se întâmpla când Nicolae Labiş publica „Moartea căprioarei”. Era un exemplu prin care se scotea în evidenţă insensibilitatea unui poet capitalist şi sensibilitatea unui poet român.

Gestul poliţistului care a dat cu piciorul în trupul unei fetiţei ar trebui să-i mişte până la lacrimi, până la furie pe guvernanţi, pe reprezentanţii poporului.

PSD ar trebui să ceară demisia ministrului de Interne, a şefilor poliţiei, să-l someze pe preşedinte să intervină, să ceară dreptate pentru Raisa.

Nimic. Poliţistul numit deja de mass media criminal a fost lăsat să plece acasă. Este o situaţie încâlcită? Ar trebui „politizată”? Nu. Ar trebui doar să le dea de gândit tuturor politicienilor.

Abonează-te acum Online!