Image 1
Image 2

Nu avem motive să fim triști de Ziua Națională

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ce freamăt! Ce frenezie! Ce spectacol ne-ar fi oferit politicienii de Ziua Națională a României! Pandemia ne-a făcut să fim cu toții foarte decenți.

Nu defilări în fața a zeci, sute de mii de cetățeni curioși să vadă cum defilează armata. Nu discursuri înflăcărate. Nu fasole cu cârnați oferite poporului de primării, de organizații patriotice, de patroni cu dare de mână. Nu dineuri oferite de autorități la care sunt invitați oameni pe sprânceană, crema societății din fiecare județ.

Pandemia ne-a luat și plăcerea de a sărbători Ziua Națională, după posibilități, după cum îi lasă inima pe cei care conduc o comună, un oraș, un județ, o țară.

Pandemia s-a impus în fața simbolismului. Frica de infectare a învins patriotismul. Oamenii au stat cuminți în case. La urma urmei se poate sărbători în liniște. Păcat că Ziua Națională nu s-a transformat, ca la americani, într-o zi a Recunoștinței, într-o sărbătoare de familie.

Ne-am obișnuit să facem mult tam-tam. Ca și cum ar fi meritul nostru, al celor care doar vorbim despre faptele celor care au făcut posibilă unirea celor trei provincii românești.

Până la urmă noi suntem doar beneficiarii acțiunilor unor oameni dispuși să se sacrifice pentru o idee, oameni mai voluntari decât noi.

Comuniștii nu au ținut seama de câteva lucruri simple, dar esențiale. I-au aruncat în închisori pe cei care au făcut Unirea, dar Dumnezeu le-a dat o viață mai lungă.

Iuliu Maniu, desemnat președinte al Consiliului Dirigent la Alba Iulia, în decembrie 1918, a murit în închisoarea de la Sighet, după 1950. Aceeași soartă au avut-o zeci, sute, mii de participanți și artizani ai Unirii din 1918.

Mai poate face cineva dreptate? Pe cine să pedepsești? Foștii călăi sunt oale și ulcele.

Istoria și-a continuat mersul înainte. Au apărut alte figuri, alți eroi de o zi sau de un sezon, însă nu ne-a fost dat să avem alți martiri. De o sută de ani nu s-au mai născut martiri. Doar oameni cu un anumit curaj, nu și martiri.

Prima sărbătoare după căderea regimului comunist a avut loc la 1 decembrie 1990, deci acum 30 de ani. A rămas în memoria colectivă datorită unui gest făcut de primul ministru Petre Roman. Când la microfon a ajuns Corneliu Coposu, fostul consilier al lui Iuliu Maniu, sau șef de cabinet, Petre Roman a făcut semn să fie huiduit. Poporul s-a conformat.

Și astfel prima zi de 1 Decembrie, proaspăt decretată zi națională, a fost compromisă încă de la începutul vieții democratice în noua Românie.

După 30 de ani un grup de manifestanți au găsit de cuviință să protesteze în fața instituției prezidențiale. Se închide un cerc al istoriei? Nici vorbă. Este un simplu gest cu o oarecare încărcătură politico-electorală.

Grupuri disparate protestează împotriva restricțiilor impuse de guvern. Nu le place să poarte mască, nu sunt de acord cu închiderea școlilor, a restaurantelor etc.

Să zicem că au dreptul să protesteze, dar care este scopul măreț pentru care luptă? Este un fel de a spune că luptă. A sta într-o piață rezemat de un steag nu înseamnă a lupta pentru o idee.

Avem puține ocazii să discutăm despre “ideea națională”. Conceptul în sine a dispărut din preocupările noastre.

Când un prim ministru maghiar sau un președinte polonez ridică problema națională în Parlamentul European, la Comisia Europeană sau la alte instituții euro-atlantice sunt trecuți la index.

A apărut și un termen care definește atitudinea lor anti-europeană: iliberalism. Un fel de dictatură mascată, ornamentată cu un patriotism de fațadă.

Nu se pot aduce argumente indubitabile nici că un Viktor Orban ar institui o dictatură personală, nici că ar acționa dintr-un autentic impuls patriotic.

România este, totuși, o țară așezată într-o matcă perfect compatibilă cu politicile generale ale Uniunii Europene. Nu mergem împotriva curentului general.

Acest lucru ne conferă o anumită siguranță. Europa nu ne va lăsa singuri în fața problemelor cu care ne confruntăm, la fel ca alte țări.

Nu am reușit să dansăm de Ziua Națională, nu am văzut armata defilând, nu am primit fasole cu cârnați și vin fiert, dar avem siguranța că vom înfrunta problemele create de pandemie în același pas de defilare cu restul țărilor din UE.

Prin umare, nu am avut motive întemeiate să fim triști de Ziua Națională.

O problemă naţională: drogurile şi tinerii

Nicio zi fără accidente mortale, fără drogaţi, fără crime, fără violenţe de o cruzime rar întâlnită. Greu de ţinut pasul cu infracţiunile pe bandă rulantă, ziua şi noaptea, în toate colţurile ţării, în marile oraşe, dar şi în micile localităţi recunoscute pentru liniştea care domnea în ele.