Image 1
Image 2

Noua șefă de la TAROM vrea avioane mai noi și curse peste Atlantic

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Și se gândește să apeleze la un ajutor de stat pentru redresarea companiei

Noul director general al Tarom, Mădălina Mezei, lucrează la o strategie pentru următorii zece ani pentru redresarea şi obiectivele societăţii de stat, care prevăd reînnoirea flotei de aeronave, reluarea curselor transatlantice, dar şi discuţii privind posibilitatea unui ajutor de stat pentru redresarea companiei.

”Ne gândim şi la noi rute pe care să operăm. Cel mai probabil, vor fi din 2020, având în vedere că orarul de zbor de iarnă a fost deja stabilit. Trebuie precizat, însă, că nicio rută nouă nu este rentabilă chiar de la început”, a spus Mădălina Mezei, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Aceasta nu a precizat despre ce rute noi este vorba, însă a spus că ia în calcul inclusiv reluarea unor curse transatlantice, în funcţie de rentabilitate.

Scenarii de salvare

”Lucrăm la trei scenarii, pentru salvarea Tarom. O strategie în acest sens urmează să fie dezvăluită peste o lună, în cel mai optimist caz. Luăm în calcul inclusiv un posibil ajutor de stat, însă nu a fost luată o decizie concretă în acest sens. Am avut discuţii şi la Consiliul Concurenţei. Vom vedea în ce măsură poate fi acordat”, a precizat ea.

Un alt obiectiv va fi reînnoirea flotei, odată cu renunţarea la cele patru avioane Boeing 737-300, considerate învechite.

Compania a anunţat recent că a demarat procedura de achiziţie a 9 aeronave de tip ATR 72-600. Cu o capacitate de 72 de locuri, aeronavele sunt achiziţionate în leasing operaţional pe o perioadă de 10 ani, şi urmează a fi livrate începând din toamna anului 2019, în perioada sezonului de iarnă 2019-2020.

În prezent, flota de avioane ATR, deţinută de Tarom, are peste 19 ani vechime, potrivit directorului companiei, Mădălina Mezei.

TAROM a transportat în 2018 circa 2,9 milioane de pasageri, cei mai mulţi pasageri din ultimul deceniu. În anul 2018, Tarom a avut pierderi de 182,8 milioane lei. Societatea are aproape 2.000 de angajaţi.

TAROM a renunțat la procesul cu Mezei

Reprezentanţii TAROM au anunţat, vineri, că litigiul Mădălinei Mezei, director general al companiei aeriene, a fost stins pentru că debitele au fost achitate integral. Aceştia au răspuns la comentariile legate de coincidenţa numirii Mădălinei Mezei la conducerea TAROM şi renunţarea la judecată.

”Urmare a unei decizii emise de către Curtea de Conturi a României, auditorii Curţii de Conturi au dispus Companiei TAROM măsuri de remediere a unor situaţii constatate, printre care şi recuperarea unor sume de bani de la salariaţi prin intentarea unor acţiuni în instanţă. Anumite litigii s-au stins prin depunerea în instanţă de către TAROM, a cererii de renunţare la judecată ca urmare a achitării integrale sau parţiale a presupusului debit”, au afirmat reprezentanţii TAROM într-un comunicat remis, vineri, MEDIAFAX.

În categoria litigiilor finalizate ca urmare a achitării integrale a debitelor se încadrează şi procesele Mădălinei Mezei, care s-au stins concomitent cu numirea acesteia ca director general al TAROM.

”În această categorie se încadrează şi doamna Mădălina Daniela Mezei -Directorul General al Companiei TAROM, care a semnat angajament de plată în acest sens”, mai explică cei de la TAROM în comunicat.

După ce Mădălina Mezei a fost numită în 19 iunie la şefia TAROM, în spaţiul public a apărut informaţia potrivit căreia în aceeaşi zi litigiile pe care ea şi soţul ei, Laurenţiu Mezei, le aveau de disputat cu agenţia, fuseseră stinse prin acordul părților, existând astfel suspiciuni în privința acestei soluții de rezolvare a conflictului juridic.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns