Image 1
Image 2

Noua geografie a baronilor locali

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Este problema fiecărui partid să se organizeze cum dorește. Dacă în conducerea restrânsă a PSD s-a luat decizia de a se alege grupul de vicepreședinți pe regiuni nimeni din afară nu are ce comenta. Mai mult, pentru cele 16 posturi de vicepreședinți vor candida în proporții egale bărbați și femei. Din acest punct de vedere în PSD nu mai poate fi vorba nici despre matriarhat, nici despre patriarhat. S-a rezolvat problema sexelor.

Este adevărat că șeful face parte din rândul bărbaților. PSD nu a ajuns încă la un nivel de democrație internă încât în funcția supremă să fie aleasă o femeie. Dar de la lider în jos este democrație. Într-un fel compensează dezechilibrul sexelor faptul că premierul este femeie.

Fie că ia măsuri controversate, fie că face ordine, cert este că PSD continuă să șocheze. Chiar și organizarea unui congres ad hoc este nefirească. Dar odată cu decizia CEx de a fi aleși vicepreședinți pe regiuni lucrurile se limpezesc. Se face curățenie la vârf. Abilă este modalitatea prin care persoanele incomode pentru lider vor fi eliminate. Nu vor putea candida pentru funcțiile de vicepreședinți așa-numiții grei ai partidului decât în măsura în care sunt “distribuiți” relativ egal în regiunile de dezvoltare.

Efectiv se instituie o nouă geografie a baronilor locali. Aceasta este o noutate absolută. Foștilor lideri PSD nu le-a trecut prin cap să regionalizeze puterea și influența în partid. Cu atât mai mult merită toate laudele Liviu Dragnea. Este o descoperire epocală.

Actualul președinte PSD poate fi criticat, dar nu i se poate contesta talentul, abilitatea, cunoașterea în profunzime a anatomiei, “metabolismului” formațiunilor politice.

Liviu Dragnea a stat foarte mulți ani în linia secundă. A observat cu mare atenție cum funcționează un partid. :tie și cum se pot câștiga alegerile. Ne îndoim că știe și cum se poate guverna în așa fel încât țara să nu înregistreze pierderi irecuperabile. Liviu Dragnea nu a lipsit de la lecțiile fundamentale despre putere, despre cum se accede la putere, despre cum se menține puterea, în schimb a lipsit la lecțiile despre mecanismele economiei de piață. A lipsit de la aceste lecții pentru că nu au fost prezenți nici profesorii. Cine să-i fi predat aceste lecții? Victor Ponta? El însuși, ca premier, deci ca gospodar șef al țării, era un diletant.

Adevărata lecție a economiei de piață putea fi predată, până la un punct, de anumiți miniștri din guvernul Năstase. De la guvernul din perioada 2000-2004 nu s-au făcut decât experiențe.

O mare parte din lecțiile asimilate de Liviu Dragnea provin de la profesorul Traina Băsescu. Dar prin metoda “așa nu se face”. Regimul Băsescu a tăiat salariile. Partidul de guvernare, PDL, a pierdut.

Prin urmare trebuie făcut exact invers. Adică trebuie majorate salariile, chiar dacă, pentru compensare, trebuie devalorizat leul, chiar dacă trebuie crescute taxele și impozitele.

Ca om politic Liviu Dragnea nu poate fi ignorat. Are idei de ordin economic care sunt puse în practică. Are o viziune proprie despre cum poate fi structurat un partid politic. Reușește să-și impună viziunea proprie.

Poate fi ignorată, minimalizată o astfel de personalitate?

Liviu Dragnea, asemeni lui Ion Iliescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu, își va pune numele pe o epocă, pe un regim.

Zece ani de politică la Satu Mare

Noul site Informația Zilei readuce în actualitate “Oamenii anului 2014”. O mulțime de nume, de la politicieni la oameni de afaceri, de la oameni de cultură, directori de instituiții, până la primari, avocați, medici și sportivi.