“Nora” la Unteatru, un spectacol esențializat

Asculta acest articol

Aflat la etajul 2 al unui imobil la care ajungi intrând într-o curte austeră în apropierea unui han căutat de turiști în București, pe strada Sfinții Apostoli, teatrul independent Unteatru și-a dobândit o faimă aparte între spectatori și actori deopotrivă în cei aproape 10 ani de existență.

Unteatru a respirat pentru prima oară pe 25 iulie 2010, născându-se din entuziasmul regizorilor Andrei și Andreea Grosu. “E un gând care a legat oameni într-un proiect cultural curajos. S-a născut din dorința de a face posibilă întâlnirea oamenilor cu teatrul, acasă, un teatru într-o casă. O casă fără poveste, sub acoperișul căreia teatrul increat își așează istoria ca într-un creuzet în care se topesc și se contopesc idei. Ne-am găsit un loc în vechiul București, într-o casă cu ceai, cărți și teatru, între pereți de cărămidă îmbrăcați în pânze negre. Nu i-am dat un nume, am singularizat și am obținut UNTEATRU – am sudat cuvintele pentru trăinicie”, mărturisesc fondatorii.

Așadar este un “teatru de cameră“, unde actori și regizori celebri sau la început de carieră au avut ocazia de-a lungul timpului să încerce multiple variante de spectacol, în condiții de studio, cu distribuții reduse, cu texte mai puțin comerciale, explorându-și capacitățile și ideile în fața unui public tânăr și pasionat, pe care spațiul teatral îl îmbie oferindu-i o cafenea unde jazzul asigură fondul sonor, iar la etajul 1 există, alături de o sală mai mică de spectacole, Oterasă (așa i-au zis).

În acest spațiu boem au fost montate atât piese de ultimă oră cât și revalorizări ale unor texte clasice, ca “Hamlet”, “Livada cu vișini”, “Crimă și pedeapsă“, “Zorba” sau “Un tramvai numit dorință“, ca să amintim doar câteva. Din această serie a recuperării unor mari piese ale repertoriului universal face parte și spectacolul regizat de Kovacs Zsuzsanna cu “Nora” de Henrik Ibsen, pe care am avut ocazia să-l vedem de curând la București, într-o sâmbătă după-amiază, când câteva zeci de teatrofili au ales să petreacă două ore în studioul principal.

Decorul este simplu, dominat de o masă care va deveni ring de dans sau, într-un fel, altar de jertfă, și de un tablou idealizat al familiei Helmer. Torvald și Nora Helmer se află în pragul unei noi etape al vieții lor, în care dispar toate problemele lor financiare. Au ajuns aici împreună, soț și soție, ca doi jucători cu roluri bine definite, chiar dacă Torvald nu este conștient că Nora are un secret, care o să prindă viață proprie și nimic nu va mai fi la fel.

Spectacolul urmează linia trasată de Ingmar Bergman, care a redus piesa uneori stufoasă a lui Ibsen, accentuând conflictul moral dintre regulile unei societăți în care femeia nu putea decide nimic de la sine și iubirea care o împinge pe Nora să falsifice o semnătură pentru a obține bani, o iubire care nu-i este înțeleasă – fapt ce o face să părăsească un mariaj comod pentru a înfrunta lumea pe cont propriu. Prezentă mai mereu în scenă, la final Nora devine una dintre noi, ocupând un loc în sală, ca să contemple disperarea tardivă a soțului.

Este așadar spectacolul Norei, iar Florina Gleznea narează cu pasiune transformarea ei din ingenua alintată în femeia conștientă, care și-a dat jos toate măștile în fața unei provocări care îi pune în pericol libertatea și familia. Senzuală când e cazul, cu replică apăsată, actrița oferă un crescendo care atinge o culme în dialogul final, când orice rezervă și precauție e lăsată deoparte. Liviu Pintileasa, cu linia lui sobră de joc, în care până și izbucnirile finale par foarte cerebrale, îi oferă protagonistei un util contrapunct. Responsabil cu jocul pasional, înflăcărat, uneori mocnit, alteori dezlănțuit, se arată Ionuț Vișan în rolul funcționarului Krogstad, într-un nou contrast cu calmul resemnat al Cristinei Casian în rolul doamnei Linde. Între cele două viori și două violoncele stă o violă în lamento: doctorul Rank, căruia Richard Bovnoczki știe să-i redea fragilitatea și ambiguitatea, sărutul final cu Nora devenind cel mai firesc lucru cu putință. O performanță uimitoare a cunoscutului actor, care a intrat în rol la Unteatru la mai puțin de jumătate de oră după ce jucase un spectacol-maraton la Teatrul Național.