Noi descoperiri în zona complexului Stonehenge

Asculta acest articol

Motivul pentru care a fost construit complexul Stonehenge ar putea fi dezvăluit cu ajutorul a 15 noi monumente adiacente care au fost descoperite de curând sub celebra structură neolitică din Marea Britanie, informează dailymail.co.uk.

Oamenii admiră de mai multe mii de ani maiestuosul complex neolitic Stonehenge, însă scopul original al acestui monument a rămas până în zilele noastre un mister.

Un studiu recent a descoperit 15 monumente neolitice noi, îngropate în jurul misteriosului complex aflat în comitatul britanic Wiltshire.

Un arheolog consideră că aceste monumente adiacente ar putea oferi dovada faptului că Stonehenge se afla chiar în centrul unui aglomerat sit folosit în timpul procesiunilor şi ritualurilor de oamenii care au trăit în acea regiune în urmă cu 4.000 de ani.

Vince Gaffney, profesor de arheologie la Universitatea Birmingham, face parte din Stonehenge Hidden Landscapes Project – un proiect de colaborare pe patru ani cu Institutul Ludwig Boltzmann pentru Prospectări Arheologice şi Arheologie Virtuală din Austria.

Cercetătorii din acest proiect au realizat prima scanare subterană a zonei din jurul complexului Stonehenge, întinsă pe o suprafaţă de 6 kilometri pătraţi.

Ei au descoperit astfel 15 monumente neolitice, al căror rol este deocamdată puţin cunoscut, iar printre acestea se află formaţiuni circulare, gorgane, puţuri şi canale, care ar putea oferi informaţii preţioase despre celebrul sit preistoric.

În vara anului 2009, geofizicienii au folosit senzori magnetici şi un radar subteran special pentru a scana regiunea din jurul Stonehenge, detectând aceste structuri necunoscute.

Senzorii i-au ajutat pe experţi să găsească dovezi directe ale unor săpături străvechi şi clădiri, prin cartografierea variaţiilor din câmpul magnetic al Terrei.

Profesorul Gaffney consideră, pe baza noilor descoperiri, că Stonehenge nu era un monument izolat într-un peisaj nealterat, întrucât în jurul complexului neolitic au existat activităţi umane intense.

În 1620, oamenii din epocă au descoperit cranii de bovine şi cărbune ars în centrul cercului de pietre neolitice, iar, în urmă cu câteva decenii, datările de carbon i-au determinat pe savanţi să afirme că Stonehenge a fost construit în jurul anului 2600 î.e.n.

În 2003, Mike Parker Pearson, de la University College London, a afirmat că muncitorii care au construit Stonehenge locuiau într-o aşezare din apropiere, Durrington Walls. El a făcut această afirmaţie după ce a descoperit rămăşiţele unor colibe, instrumente şi oase de animale. El a mai spus, de asemenea, că cercul de pietre neolitice era de fapt un cimitir, dar şi un monument religios.

În cel mai recent studiu, realizat pe durata a patru ani, oamenii de ştiinţă au realizat o hartă a peisajului zonei din jurul complexului Stonehenge.

Ei au inclus în această hartă şi o fâşie lungă de pământ, denumită Curcus, care se întinde de la est la vest pe o distanţă de circa 3 kilometri.
Se crede că acea barieră sub formă de şanţ precede monumentul neolitic cu câteva sute de ani.

Gorganele din Curcus – cimitire – din partea de sud a acestei fâşii de pământ au fost marcate de savanţi, ca şi cele 15 noi monumente neolitice.

Conţinuturile lor vor fi examinate cu ocazia unor săpături ulterioare.

Istoricii nu sunt deocamdată siguri în legătură cu scopul fâşiei Curcus, însă profesorul Gaffney crede că aceasta era “o mare barieră la nord de Stonehenge”.

Alţi experţi cred că monumentul era asociat cu trecerea Soarelui pe cer şi această teorie pare să fie susţinută de noi dovezi.

Cercetătorii au descoperit mai multe breşe în acel canal, inclusiv o spărtură mare în partea de nord, care permitea oamenilor să intre şi să iasă din Curcus.

Profesorul Gaffney crede că acele breşe serveau de “canale prin peisaj”, care permiteau oamenilor să călătorească spre nord şi spre sud.

Cercetătorii au găsit şi un puţ uriaş în partea terminală estică din fâşia Curcus, al cărui capăt superior este în prezent acoperit cu un strat de pământ cu grosimea de 1 metru.

Întrucât puţul era foarte larg – diametrul fiind de 4,5 metri -, oamenii de ştiinţă cred că acesta era folosit pentru ritualuri, ca “un fel de bornă, de indicator”. Puţul se află, totodată, pe direcţia lăsată de umbra Soarelui pe Pământ în timpul solstiţiului de vară.

“E prea mare coincidenţa! În acel punct ne-am spus: «Ce se află la celălalt capăt?». Şi acolo am găsit un alt puţ. Sunt două puţuri, care marchează răsăritul şi apusul Soarelui în timpul solstiţiului de vară, aflate într-un monument despre care se presupune că are legătură cu trecerea Soarelui pe cer”, a adăugat profesorul britanic.

În cea mai lungă zi a anului, cele două puţuri formează un triunghi cu Stonehenge, marcând răsăritul şi apusul Soarelui.

Cercetătorul britanic este de părere că în cele două puţuri ardeau focuri puternice şi că Stonehenge a fost astfel conceput pentru a putea fi văzut zi şi noapte, în special în momentul răsăritului şi apusului Soarelui.

El mai crede că Stonehenge era de asemenea locul în care aveau loc procesiuni religioase “monumentale”.