Asculta acest articolÎn afară de Vladimir Putin toată lumea, toţi comentatorii, toţi invitaţii la emisiunile TV ştiu dacă va începe sau nu războiul.
Nu ştie nici preşedintele Biden cum se va termina criza SUA-Rusia. Foarte posibil să nu ştie nici conducerea NATO pentru că NATO înseamnă de fapt SUA.
Război sau pace, situaţia economică la finalul pandemiei este dezastruoasă. Rusia nu va recunoaşte niciodată că s-ar afla în criză nici dacă jumătate din populaţie ar muri de foame.
În schimb, în lumea liberă, datele economice sunt prezentate de regulă în culori mai sumbre decât sunt în realitate.
Situându-ne şi noi, din fericire, în aşa-zisa lume liberă, avem tendinţa să-l vedem pe dracul mai negru decât este. Ce distanţă uriaşă am străbătut de la cifrele umflate în timpul lui Ceauşescu şi statistica de azi! Să ne găndim doar la datoria externă. Ceauşescu ascundea cifrele datoriei externe, la vremea aceea ridicându-se 12-14 miliarde de dolari, şi datoria externă a României de acum. La sfârşitul anului 2021 datoria publică directă era de aproximativ 58 de miliarde de euro. La această cifră se adaugă datoria negarantată public, dar asimilată statistic datoriei României.
Cifrele sunt cifre, realitatea de zi cu zi este alta. În această perioadă preocupările majore ale populaţiei sunt legate de preţuri. Guvernul are datoria să rezolve aceste probleme, şi să lase în seama Americii problema războiului cu Rusia.
De ce este atât de greu de găsit o rezolvare? În primul rând pentru că responsabilitatea este împărţită între cele două partide mari. Niciunul dintre ele nu are o viziune clară despre ce ar trebui făcut. PNL face speculaţii pe seama investiţiilor şi scăderii dărilor către stat, PSD se preface că vrea să mărească pensiile şi salariile.
Nici Cîţu, nici Ciolacu nu sunt atât de mari personalităţi încât să poată fi creditaţi cu încredere maximă. Niciunul dintre cei doi preşedinţi de mari partide nu are capacitatea de a-şi impune un punct de vedere ferm în faţa căruia guvernul să se încline, iar primul ministru să spună “Am înţeles”.
Înainte de toate, suntem într-o criză de personalităţi, de lideri pe care să-i urmeze populaţia.
Acum este vremea aventurierilor, a figurilor pitoreşti. Este şi vremea protestelor. Salariile mici nu mai înseamnă aproape nimic în faţa scumpirilor fără precedent. Statul nu se sfieşte să-şi ia partea din fiecare salariu minim. Dacă dintr-o firmă ies 2.500 de lei pentru un salariu, statul ia jumătate. Din tot mai puţinele firme care reuşesc să supravieţuiască, în care lucrează în jur de trei milioane de salariaţi, trăiesc toate instituţiile, de la Parlament la guvern, de la serviciile speciale la salariaţii din Justiţie, de la salariaţii din Sănătate la cei din Educaţie. Statul s-a umflat atât de mult încât nu mai poate fi susţinut de economia reală. De mai bine de doi ani domeniul HORECA este scos din circuitul economic. Agricultura rămâne o preocupare minoră din partea guvernanţilor. Până şi industria militară, atâta câtă mai este, se află în pragul falimentului.
Din câte am auzit, recent s-a făcut o analiză a situaţiei ţărilor din UE şi România se află cu 20 de ani în spatele Germaniei şi Franţei. Dar plătim preţuri mai mari la toate produsele, la utilităţi, la energie, la combustibili.
Ceea ce ne-ar mai lipsi acum este un război la graniţe. Deocamdată nu avem nici război, nici pace.
