Image 1
Image 2

Cetățenii cer o trecere de pietoni la intersecţia Bujorului cu strada Clujului şi Lazăr Gavril

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Gheorghe Neguran din Satu Mare ne-a contactat telefonic joi la redacţie pentru a ne spune ce-l nemulţumeşte în zona în care locuieşte. Este pensionar şi întâmpină probleme când vrea să traverseze prin intersecţia străzilor Bujorului, Clujului şi Lazăr Gavril din Satu Mare.

“Drumul prioritar este Bujorului unde se circulă de obicei cu viteză foarte mare, de peste 70 km/ h. Problema este că la acea intersecţie nu există nici măcar o singură trecere de pietoni. Noi, pensionarii, nici nu ştim cum să facem să traversăm. Nu avem un loc regulamentar, maşinile circulă aici cu viteză foarte mare. Ori pe unde trecem putem fi amendaţi. Măcar o trecere de pietoni ne-am dori la intersecţia cu Lazăr Gavril şi Clujului. Măcar una! Şi să se monteze şi un limitator de viteză. Avem şi noi o vârstă, nu se gândeşte nimeni la noi? Nu ne lipseşte să facem un kilometru în plus pentru a ajunge pe partea cealaltă. Rog autorităţile locale să se gândească şi la noi şi să ia măsuri”, este mesajul cititorului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with