Image 1
Image 2

Negrești Oaș: o mașină s-a izbit de un stâlp

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sâmbătă, 19 iunie, la ora 18:38, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru descarcerarea unei victime și acordarea îngrijirilor medicale celor 2 pasageri, rezultați în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Negrești-Oaș. 

Din câte se pare, un șofer a scăpat mașina de sub control și s-a izbit de un stâlp.

La fața locului s-au deplasat 8 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
Odată ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit soferul autoturismului încarcerat iar cei 2 pasageri autoevacuați. Victima încarcerată a fost extrasă în stare conștientă și cooperantă.
După extragerea persoanei, cele 3 victime au fost transportate cu ambulanța SMURD, respectiv cu ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean 2 la CPU Negrești-Oaș, iar una a fost transportată la UPU Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with