Image 1
Image 2

Năstase și Iordănescu pe lista UNPR

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Liderul UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat sâmbătă că Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu vor fi pe lista UNPR pentru europarlamentare, aceştia participând sâmbătă la reuniunea de partid de la Constanţa.

“Suntem deosebit de onoraţi să avem pe lista pentru europarlamentare doi patrioţi români, unii dintre cei mai buni ambasadori ai ţării noastre, care au susţinut şi au promovat fără încetare imaginea României în lume. De astfel de oameni avem nevoie să reprezinte ţara peste tot în lume, nu de unii care după ce au fost trimişi de români în Parlamentul European au uitat că ei sunt români şi nu au făcut altceva decât să ne denigreze ţara. Îi cunosc pe aceşti doi bravi români de foarte multă vreme. Îmi amintesc un moment interesant: eram vicepremier, Victor Ponta era premier şi venea în vizită oficială la Palatul Victoria vicepreşedintele american Joe Biden. Aveam cu toţii emoţii, să iasă totul bine. L-a aşteptat generalul Ilie Năstase, care i-a dăruit racheta de tenis cu care a câştigat US Open, cu autograf. Domnul Biden l-a îmbrăţişat pe Ilie Năstase şi l-a întrebat: Dacă îmi las şi eu părul lung, mă fac şi pe mine general?”, a spus preşedintele UNPR.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns