Image 1
Image 2

Născuţi acum 200 de ani, Verdi şi Wagner nu s-au întâlnit

Verdi şi Wagner, rivali complementari
În anul 1813 s-au născut doi bărbaţi care aveau să ducă arta operei la apogeu. În 22 mai se năştea la Leipzig Richard Wagner, iar în 9 octombrie, într-un sat de lângă Bussetto, Giuseppe Verdi. Cei doi au ilustrat două modele foarte diferite de creaţie muzicală şi, lucru aproape de necrezut, nu s-au întâlnit personal niciodată, deşi îşi cunoşteau lucrările, iar Wagner a murit, 70 de ani mai târziu, chiar în Italia.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Verdi şi Wagner, rivali complementari
Verdi şi Wagner, rivali complementari

În anul 1813 s-au născut doi bărbaţi care aveau să ducă arta operei la apogeu. În 22 mai se năştea la Leipzig Richard Wagner, iar în 9 octombrie, într-un sat de lângă Bussetto, Giuseppe Verdi. Cei doi au ilustrat două modele foarte diferite de creaţie muzicală şi, lucru aproape de necrezut, nu s-au întâlnit personal niciodată, deşi îşi cunoşteau lucrările, iar Wagner a murit, 70 de ani mai târziu, chiar în Italia.

Numele lui Verdi ne duce cu gândul la melodiile strălucitoare din “Traviata”, “Trubadurul” sau “Rigoletto” şi pasiunile extreme din “Otello” sau “Don Carlo”, iar Wagner este asociat cu mitologia germanică a Inelului Nibelungilor şi opere-maraton ce au însemnat mari inovaţii atât în conceptul spectacolului de gen, cât şi în ce priveşte strict partea muzicală (leitmotive, melodie continuă, construcţii magistrale, arii şi duete cu lungimi record, librete originale scrise de compozitor). Gândirea artistică a celor doi a fost suficient de diferită încât niciunul să nu fie un admirator al celuilalt, dar în timp ce Verdi a dus opera italiană pe nişte culmi de expresivitate fără să îi modifice specificul, Wagner a încercat ceva cu totul aparte, o reînviere a tragediei antice greceşti grefată pe miturile nordului Europei, şi a deschis drumuri noi în compoziţia muzicală, care aveau să fie aprofundate de autorii secolului XX. Totuşi, în ciuda diferenţelor, destinele celor doi au fost surprinzător de similare, ambii devenind simboluri naţionale.

 

Italia şi Germania s-au născut sub semnul muzicii lor

 

Muzica din tinereţe a lui Verdi a fost adoptată ca simbol al revoluţiei italiene din 1848, opere ca “Ernani” sau “Nabucco” devenind adevărate manifeste patriotice. De altfel, “Va pensiero”, corul robilor evrei din “Nabucco”, a devenit un fel de imn naţional, iar în anii 1850, înaintea unificării din 1861, numele compozitorului a fost folosit adesea ca parolă conspirativă (“Viva VERDI”, însemnând “Trăiască Vittorio Emmanuele, Re D’Italia”). La înmormântarea lui Verdi s-au adunat sute de mii de oameni, muzicianul fiind considerat unul din spiritele fondatoare ale tinerei naţiuni italiene.

De cealaltă parte a Alpilor, unificarea s-a realizat în 1870 şi a fost cimentată de victoria în războiul contra Franţei. În 1876, la Bayreuth avea loc premiera ciclului “Inelul Nibelungilor”, într-un teatru construit după indicaţiile exacte ale lui Wagner, anume pentru operele sale. Dacă Verdi a fost un om prietenos, Wagner era renumit pentru egoism şi intoleranţă, dar acest ego exacerbat l-a ajutat să construiască monumente muzicale de o amploare nemaiîntâlnită. “Inelul Nibelungilor”, “Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”, “Tristan şi Isolda”, “Parsifal” – doar câteva titluri care au aprins imaginaţia germanilor şi au furnizat, mai mult ca muzica lui Weber mai devreme, o identitate naţională, speculată la maxim mai târziu de regimul lui Hitler, acesta fiind obsedat de muzica lui Wagner. De altfel, în zilele Bătăliei Berlinului din 1945, una din ultimele emisii ale postului de radio nazist a fost “Amurgul zeilor”, finalul tetralogiei nibelunge, cu Wilhelm Fürtwangler la pupitrul Filarmonicii berlineze. Dincolo de naţionalism şi antisemitism, muzica lui Wagner rămâne un fenomen unic prin amploarea şi originalitatea ei.

 

Ce credeau unul despre altul?

 

Foarte caustic de obicei la adresa muzicii italiene, Wagner s-a abţinut să îl atace deschis pe Verdi, deşi nu era nici pe departe deschis spre stilul acestuia. Verdi, pe de altă parte, a scris despre Wagner: “El alege, invariabil şi fără a fi necesar, calea nebătătorită, încearcă mereu să zboare, pe când un om raţional ar alege să meargă pe jos, cu rezultate mai bune”. Totuşi, aflând despre moartea marelui său contemporan, Verdi a exclamat: “Trist, foarte trist!… un nume ce va lăsa o impresie foarte puternică în istoria artei!”. Ei n-au fost prieteni, dar nici nu prea contează. Operele lor rămân magnifice şi, peste timp, complementare.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

SATU MARE LA 1-2 MAI 1872

A fost un moment crucial pentru cultura română

Ca în toate oraşele vechi şi în Satu Mare sunt locuri, străzi şi case cu valoare simbolică pe care prea puţini le cunosc. Sunt, de asemenea, evenimente, care au marcat profund istoria, evenimente şi oa- meni daţi cu totul uitării. Patriotismul, ne referim aici doar la cel local, se limitează la arborarea steagului, la defilări şi intonarea unor cântece patriotice.