Asculta acest articol
La o lună de la spectacolul Operei de Stat din Budapesta cu “Don Pasquale” de Donizetti, sătmărenii au avut ocazia să se întâlnească din nou pe viu cu muzica de operă, venind în număr foarte mare la spectacolul cu “Nabucco” de Verdi prezentat de Asociația Opera Vox. Faptul confirmă intuiția noastră: la Satu Mare opera place și are potențial.
Interesul a fost mare printre sătmăreni și datorită faptului că din distribuția acestei producții face parte tenorul Marius Boroș, profesor de canto la Liceul de Artă “Aurel Popp” și cunoscut și pentru concertele pe care le organizează la biserica romano-catolică Calvaria. Dincolo de patriotismul local, a atras publicul și prezența unor cântăreți italieni, cu experiență pe scene importante, inclusiv în faimoasa Arenă în aer liber din Verona.
Opera care l-a lansat pe Verdi
În plină mișcare de renaștere națională a italienilor (Risorgimento), opera “Nabucco” a atins o coardă sensibilă în mentalul publicului și l-a lansat definitiv pe tânărul Giuseppe Verdi în rândul marilor compozitori. Premiera de la Scala milaneză din 9 martie 1842, îndelung așteptată și dorită, a fost un triumf, iar în rolul principal feminin a evoluat Giuseppina Strepponi, care avea să devină mai târziu soția compozitorului. În special “Corul robilor” (“Va, pensiero, sull’ali dorate” / Du-te, gândule, pe-aripi de aur”) i-a mișcat pe italieni. Aflați sub ocupație habsburgică, milanezii și mai apoi toți italienii s-au regăsit în plânsul sclavilor evrei, măcinați de dorul unei patrii a lor. Nu a trecut mult timp și “Viva Verdi” a devenit un salut entuziast și aproape conspirativ, întrucât numele Verdi se putea referi și la “Vittorio Emmanuele, Re D’Italia”. Compozitorul a trăit să vadă împlinit visul unificării și a fost chiar deputat în primul parlament al Italiei.
Dincolo de simbolistica politică, opera este una de tranziție dinspre stilul bel-canto spre forța marilor realizări verdiene de mai târziu. Libretistul Temistocle Solera a introdus în povestea biblică a lui Nabucodonosor un conflict sentimental și de familie între cele două prințese, Abigaille și Fenena, în care regele e prins la mijloc, chiar când Dumnezeul evreilor îi pedepsește aroganța. Figura regelui, pocăit până la urmă, e pusă în contrast cu noblețea preotului iudeu Zaccaria și pasiunea lui Ismaele, îndrăgostit de Fenena, iar muzica oferă multe momente de reală emoție, însă depinde foarte mult de calitatea interpreților.
Un început promițător
Opera Voz a dus “Nabucco” la Turda, Arad, Satu Mare și Oradea, promovând spectacolul în jurul prezenței celor doi protagoniști italieni. Soprana Stefania Spaggiari a avut o misiune ingrată, căci Abigaille e un rol foarte dificil. Ajunge să spunem că Maria Callas l-a cântat o singură dată, după care a spus că nu-l va mai cânta ca să nu-și riște vocea. Deși s-a luptat tot spectacolul cu un vibrato persistent, soprana a transmis patima și superbia personajului, duetul cu Nabucco izbutind să creeze tensiunea necesară. Baritonul Alfio Grasso s-a menajat în prima parte, cântul său evoluând în crescendo, astfel că aria de pocăință “Dio di Giuda” i-a ieșit foarte frumos, fiind aplaudată parcă mai mult decât mult-așteptatul cor. A fost un moment de operă de mare clasă.
Din păcate, Ioan Vrășmaș nu a prins cea mai bună zi în rolul lui Zaccaria, vocea părând afectată și gâtuită, așa că mult din farmecul rolului s-a pierdut. Noroc cu talentul actoricesc, care a ilustrat suferința acestui credincios convins. Micul rol al lui Ismaele a fost slujit bine de Marius Boroș, care și-a controlat excelent nivelul vocal și a menținut o linie nobilă, ferită de exagerări. Frumoasă ca prezență scenică și cu o voce luminoasă, Diana Birta a fost o Fenena aproape ideală, atrăgând simpatia publicului. Marius Chiorean, Filip Ion Sandu și Adriana Țidor au completat competent distribuția. A dirijat atent Leonard Dumitru, iar regia Ligiei Ghilea s-a adaptat flexibil feluritelor spații în care a fost dus spectacolul, momentele corale fiind bine desenate. Decorul a reunit Poarta lui Ishtar și Tablele Legii, fixând ferm universul și conflictul religios al operei.
Departe de a fi perfect, spectacolul și-a atins scopul de popularizare și a avut câteva momente mult gustate de public (de notat și baletul războinicilor). Sătmărenii se reobișnuiesc cu opera. Din câte știm, urmează “Traviata”. Să vedem ce surprize ne mai așteaptă.
Fii primul care comentează