Muzică de poveste, joi la Filarmonica “Dinu Lipatti”

Scris de I. Z., 16 octombrie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Orchestra Filarmonicii

Orchestra Filarmonicii

“Când intri într-o piesă şi într-o poveste, nu mai eşti pe scenă, eşti în altă parte”, spune Răzvan Stoica, invitatul Filarmonicii “Dinu Lipatti” de joi, 15 octombrie.

Dar ce poveste a fost, ce onoare să putem asculta un artist atât de mare şi mai presus de asta un om de o modestie uluitoare. Sala de concert a răsunat pe acordurile viorii sale şi s-a umplut de tot ce poate fi mai frumos pe lume. S-a umplut de viaţă, de iubire. Am aşteptat cu toţii să vedem un miracol, să se întâmple o magie în această perioadă şi iată că magia a venit la noi întruchipată în acest tânăr violonist “cel mai bun din generaţia sa”. A venit, a cântat şi a pogorât prin harul său uluitor şi asupra noastră o fărâmă de speranţă, de bucurie, de visare. O paletă impresionantă de culori şi o interpretare magnifică a oferit publicului sătmărean Răzvan Stoica.

În 2013 a câştigat premiul New Talent la Bratislava, fiind primul şi singurul mzician român cu o asemenea performanţă în istoria acestui concurs iniţiat de Sir Yehudi Menuhin. Din 2019 cântă pe vioara Stradivarius ex- Ernst 1729 câştigată la Salzburg în urma concursului Strad Prize. Este de asemenea protagonistul unui film documentar “Strad Style” care a avut premiera în Statele Unite ale Americii în ianuarie 2017, la festivalul Slamdance. Documentarul face referire la crearea unei viori până la momentul când instrumentul ajunge în mâinile violonistului care o va duce pe scenă.

“Va deveni cel mai mare violonist al generaţiei sale” ( Osnabrucker Zeitung. 2017), “ …o stea a violonisticii europene s-a născut şi se numeşte Răzvan Stoica” (Los Angeles Times, 2017).

Artiştii filarmonicii, vizibil emoţionaţi, dar extrem de entuziaşti l-au acompaniat pe tânărul şi marele  violonist cu profesionalism, îmbinând astfel ca într-un puzzle perfect incredibila muzică, desprinsă de realitatea gri a lumii exterioare, cu nobleţea, catifelarea şi vigoarea pe care doar oamenii cu har o pot oferi. Am primit cu toţii acest cadou unic şi îl vom păstra cu noi multă vreme de acum înainte. Sala Filarmonicii “ Dinu Lipatti” a răsunat necontenit în aplauzele oferite artiştilor, dar a răsunat cu precădere pentru Răzvan Stoica. El a fost cel care a adus emoţiile la superlative.

Programul a conţinut piese de mare virtuozitate. Concertul a început cu Felix Mendelssohn Bartholdy, solistul interpretând Concertul pentru vioară în re minor. Au urmat apoi Nicolo Paganini- Capriciul nr. 24, Fritz Kreisler- Preludium şi Allegro, Antonio Bazzini- Dansul spiriduşilor şi Bela Bartok- 6 Dansuri româneşti.

Copleşit şi într-o stare deplină de beatitudine, publicul a aplaudat frenetic, obţinând două bisuri. Două lucrări ce aparţin lui Nicolo Paganini<  “Carnaval la Veneţia” a fost prima surpriză, urmând apoi “Nel cor piu non mi sento”.  A fost o demonstraţie de virtuozitate demult aşteptată  pe scena noastră. 

Avem nevoie de seri ca acestea pentru a rămâne vie în noi şi pentru a nu uita că muzica face parte din fiinţa noastră, că nu putem trăi fără ea şi că uneori datorită ei simţim că trăim. Mulţumim Filarmonicii “Dinu Lipatti” că ne-a dăruit acest privilegiu deosebit de a asculta un om pe care Dumnezeu l-a ales şi l-a înzestrat să aducă lumină şi bucurie în inimile noastre, un om de o modestie copleşitoare, un artist cu un talent neasemuit.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517