Moroşenii în faţa politicii externe: “Casa de pe graniţă” din Baia Mare

Scris de Vasile Andreica, 04 martie 2017 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Bătrânul moroşan şi autorităţile

Bătrânul moroşan şi autorităţile

Printre zecile de spectatori adunaţi în holul Sălii Mari a Teatrului de Nord din Satu Mare miercurea trecută îşi făcea loc cu greu o femeie mignonă, acoperindu-şi capul cu un batic semănând unei scufii călugăreşti, purtând un băgăjel de mână. Când să se deschidă uşile, necunoscuta se întoarce spre ceilalţi şi zice veselă: “No, haidaţi în lontru!”

Publicul va afla doar la final că era vorba de o blondă subţirică, pe numele ei Alexandra Vanci, care rosteşte şi ultima replică a spectacolului “Casa de pe graniţă”, scris şi regizat de Marcel Ţop la Teatrul Municipal Baia Mare, care se joacă cu succes acolo de doi ani şi a stârnit aplauze sincere şi la Satu Mare după spectacolul de săptămâna trecută.

Cănd istoria devine isterie

Regizorul păstrează doar ideea textului binecunoscut semnat de Slavomir Mrozek, montat şi la Satu Mare acum câţiva ani de Cosmin Matei. Drama absurd-minimalistă e îmbrăcată însă în straie moroşene, Marcel Ţop valorificând din plin experienţa unei copilării petrecute pe acele plaiuri. A recunoscut de altfel că unele personaje din spectacol sunt inspirate direct de figuri din familia sa.

Practic, avem o poveste nouă. Care începe foarte lin. Cunoaştem o familie tipică de moroşeni, cu tata socru horincar profesionist şi gata mereu să arate că încă e în putere, mama soacră pricepută la gospodărie, fata lor gravidă şi hlizită, ginerele contrabandist aflat într-o continuă harţă cu socru-său pentru puterea în casă, cei trei fii ai ginerelui, doi şmecheraşi şi unul mai bolund aşa care cântă din acordeon când îl apucă. Ah, şi Paraschiva, pe care am întâlnit-o în hol, muiere credincioasă şi sperioasă (până la un punct). Se stă la poveşti, se ia masa în familie, se face haz de marotele lu’ ăl bătrân…

Totul paşnic şi frumos, chiar şi când un cuplu de refugiaţi sirieni se rătăceşte pe acolo. Dar politica externă năvăleşte în casă. Spaţiul e împărţit în două cu sârmă ghimpată electrică (ceea ce va duce la moartea mamei-soacre), un emisar european îşi descoperă Hitlerul interior, situaţia degenerează grav, se ajunge la conflict armat, spectrul unui miner din vremuri apuse bântuie casa, iar cei care duc viaţa înainte, cu un imbatabil simţ al omeniei, sunt oamenii simpli: bătrânul socru şi femeile. Cum va spune Paraschiva la final, făcând cu ochiul: ajută Dumnezeu!

Un spectacol-manifest

Echipa Teatrului băimărean a reuşit un tur de forţă, un spectacol de aproape 150 de minute fără pauză, o elegie-manifest dedicată Maramureşului străvechi, ameninţat cu pierderea valorilor şi patrimoniului sub valul europenizării. Desigur, se poate reproşa caricaturizarea destul de grosieră a emisarului european, dar farmecul spectacolului stă în detaliile fine, în graiul autentic şi tensiunea care creşte moment cu moment, ca un aluat pus la dospit. Sunt momente care trenează, dar şi scene de mare impact emoţional şi interacţiuni directe cu publicul. Finalul în care cele două femei rămase singure încearcă, după puteri, să refacă ordinea firească a lucrurilor aduce un zâmbet al speranţei şi va fi contribuit şi el la reacţia entuziastă a publicului sătmărean.

Cei care îl cunosc doar drept cântăreţ l-au putut descoperi pe Dorin Griguţă ca actor, într-un rol dens şi aspru care îl pune pe deplin în valoare, metamorfoza unui bărbat cam mitocan într-un personaj aproape eroic. Valeriu Doran îi dă farmec ancestral bătrânului socru, inclusiv în momentele mai dure. Aurora Prodan e de o naturaleţe supremă în rolul soacrei, iar Sanda Savolszky creionează un tip feminin des întâlnit la ţară (unii le-ar spune “gâscuţe”). Tot o metamorfoză desenează în scenă Alexandra Vanci, într-o evoluţie demnă de ţinut minte, în registre din cele mai diverse. Dan Cordea descrie un sictirit monumental în rolul vameşului, iar Doru Fârte e discret. Dragoş Călin şi Claudia Revan transmit din ochi drama fugarului dintotdeauna, iar Andrei Dinu se dă în stambă în caricatura funcţionarului autoritar. Eduard Bindiu, Mircea Gligor şi Petru Damşa au spectacolul lor aparte, iar Ioan Costin creează, cu duioşie, o icoană a unui miner moroşan arhetipal. Figuranţii aduc un plus de atmosferă, fie ea rustică sau militaristă.

Actorii băimăreni vor reveni la Satu Mare cu “Ţiganiada”, iar anul viitor sperăm să vedem şi aici “Zorba”, o nouă producţie mare a lui Marcel Ţop.

Abonează-te acum Online!
  1. Bianca a spus: 05 martie 2017, ora 02:45

    Foarte tare spectacolul.Am plans,am ras si am trait alaturi de talentatii artisti.Respect si multe aplauze pentu asemenea piese de teatru.

Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517