Image 1
Image 2

Modificarea regulamentului Camerei, aprobată cu votul UDMR

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Comisia de specialitate a Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, modificarea regulamentului forului legislativ în ceea ce privește supunerea la vot a amendamentelor.

Amendamentul, asumat miercuri de deputatul UDMR Marton Arpad, alături de președintele Comisiei de regulament, deputatul PSD Eugen Nicolicea, și care modifică articolul 120 din Regulament, reia sensul unei modificări respinse luni, după ce Arpad a renunțat atunci să și-o asume și s-a abținut la vot.

Amendamentul, care reia într-o altă formă o propunere de modificare a regulamentului inițiată de social-democratul Florin Iordache, împreună cu doi deputați PSD și ALDE, a fost adoptat miercuri cu patru voturi contra trei, notează Agerpres.

Conform acestuia, după ce timpul de dezbatere aprobat a fost epuizat, discuțiile se încheie și președintele de ședință supune votului amendamentele cuprinse în raportul comisiei în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele adoptate de comisie. Dacă niciunul dintre aceste amendamente nu a fost adoptat, se supun votului amendamentele respinse din raport, în ordinea înscrisă în acesta. Dacă unul dintre aceste amendamente a fost acceptat de majoritatea deputaților prezenți, celelalte amendamente se consideră respinse. Dacă niciunul dintre amendamentele din raport nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat, se consideră adoptată forma inițială.

Dezbaterile din comisie, care au început de la ora 9,00, au fost unele aprinse până la adoptarea modificării regulamentului, reprezentanții PNL și USR acuzând, între altele, că aceasta este neconstituțională, asistă la “începutul unei dictaturi parlamentare fără precedent” și la “un pumn în gură băgat democrației de către PSD”.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a anunțat că proiectul de hotărâre va fi atacat la Curtea Constituțională, notează Agerpres.

Plenul Camerei a votat, miercuri, modificarea Regulamentului Camerei, care prevede că dacă unul dintre amendamente a fost acceptat, celelalte amendamente se consideră respinse, în condiţiile în care PNL, USR şi PMP s-au opus vehement, notează Mediafax.

Proiectul de hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor a fost publicat, miercuri, în Monitorul Oficial, la aproximativ o oră de la adoptarea de către plen, opoziţia acuzând PSD şi ALDE că se grăbesc, astfel, să adopte modificările legilor justiţiei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

TNL SATU MARE

Tineri liberali sătmăreni, la Şcoala de Vară

Şcoala Politică de Vară a Tineretului Naţional Liberal este cel mai mare eveniment politic dedicat tinerilor din România şi totodată este principalul eveniment de interacţiune şi dezvoltare în plan personal, profesional şi politic pentru tinerii liberali.