Image 1
Image 2

Mitropolitul Ardealului, audiat la DNA în dosarul cărților lui Becali

Mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza
Mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza

Mitropolitul Ardealului Laurenţiu Streza a fost audiat la DNA, luni dimineaţa, în calitate de martor, în dosarul privind cărţile scrise de persoane condamnate, după ce a vizat o carte scrisă de Gigi Becali.

UPDATE 12.33 Avocatul Mitropolitului Ardealului, Daniel Ionaşcu, a declarat că Laurenţiu Streza nu a primit “bunuri sau donaţii exacerbate” pentru “binecuvântarea” dată pentru scrierea cărţii “Iubire milostivă şi mântuitoare” de către George Becali în detenţie, în contextul audierii mitropolitului la DNA.

“Înalt Preasfinţia Sa nu a avizat cartea ci a binecuvântat-o. Nu există carte care apare în Biserică să nu apară cu binecuvântarea unui ierarh. Un părinte de la Muntele Athos a mers la Înalt Preasfinţia Sa să îi dea o binecuvântare lui George Becali să scrie o carte. Nu s-a pus problema să aibă o contravaloare. Singurul lucru a fost să primească o carte scrisă de domnul Becali. Nici nu se pune problema să fie sponsorizari, bunuri sau donaţii exacerbate. Pentru acea binecuvântare nu s-a dat nimic. Domnul George Becali nu a fost cel care a cerut ci au cerut cei de la Athos care au scris cartea, că este un coautorat. Este titlul autorului însă corectura grafica, textul şi tot ce e acolo a aparţinut călugărilor de acolo. Binecuvântarea s-a dat pentru scrierea lucrării. Cartea nu era scrisă. Când s-a dat binecuvântarea domnul Becali o poate folosi unde vrea. Nu această lucrare este cea care face obiectul cercetării, sunt vreo cinci sau şase lucrări în dosar”, a declarat avocatul Daniel Ionaşcu după audierea lui Laurenţiu Strezea, Mitropoltul Ardealului.

Întrebat dacă George Becali a fost vizitat la închisoare de Mitropolitul Ardealului, avocatul a spus că “Înalt Preasfinţia Sa nu a fost undeva pentru domnul Becali în special. Îi vizitează frecvent pe cei închişi pentru că a cerceta pe cei închişi e o poruncă bisericească”.

In decembrie 2015, Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a fost fotografiat circulând cu o maşină de lux, care ar costa cel puţin 60.000 de euro. După audierea de la DNA, întrebat fiind de banii din care a cumpărat autoturismul acesta a precizat că a achiziţionat maşina în rate.

Ştirea inițială

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a ajuns luni dimineaţa la sediul DNA şi a refuzat să facă vreo declaraţie înainte de audierea în faţa procurorilor anticorupţie.
Mitropolitul Ardealului este audiat în calitate de martor în dosarul cărţilor scrise de deţinuţi pentru reducerea pedepsei, după ce a vizat cartea “Iubirea milostivă şi mântuitoare”, scrisă de Gigi Becali în penitenciar.

Becali a scris cinci cărţi în perioada în care s-a aflat încarcerat la Poarta Albă: “Muntele Athos, patria ortodoxiei”, “Steaua şi Becali”, “Becali şi politica. Începuturile”, “Iubirea milostivă şi mântuitoare”, “Becali Parlamentul Europei şi Parlamentul României”.

Omul de afaceri a fost audiat în data de 8 iunie, la sediul DNA, în dosarul deschis de procurori în luna ianuarie privind cărţile scrise de deţinuţi, lucrări pe baza cărora unele persoane condamnate au obţinut zile de libertate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with