Image 1
Image 2

Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana – ambasadorii literaturii române la Târgul de Carte de la Guadalajara

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Mircea Cărtărescu
Mircea Cărtărescu

Scriitorii Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana – două voci prestigioase ale prozei și poeziei – vor reprezenta literatura română la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic, cea mai importantă manifestare de gen din America Latină, informează site-ul ICR.

Peste 100 de titluri traduse din literatura română în limba spaniolă vor fi disponibile spre vânzare la standul României, organizat, pentru a doua oară consecutiv, de Institutul Cultural Român, prin filiala sa de la Madrid și Centrul Național al Cărții, în colaborare cu Ambasada României în Statele Unite Mexicane, arată ICR.

Desfășurat în perioada 25 noiembrie — 3 decembrie, târgul este al doilea cel mai important din lume în ceea ce privește prezența editorială, după cel de la Frankfurt, și al doilea cel mai mare din lume ca număr de vizitatori, după cel din Buenos Aires. Ediția din 2016 a reunit 1983 de edituri din 44 de țări, peste 20.000 de profesioniști și aproape 2.400 de ziariști acreditați, târgul fiind vizitat de aproape 800.000 de iubitori ai cărții.

Participarea românească cu stand național, în 2016, a coincis cu acordarea Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice scriitorului Norman Manea, acesta devenind, astfel, primul scriitor român recompensat cu acest prestigios premiu. La activitățile derulate pe perioada celor nouă zile de târg au mai participat scriitorii Dan Lungu, Dinu Flămând și Ioana Gruia.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with