Ministrul Tisza îi dă dreptate lui Lucaciu în conflictul cu consilierii maghiari din Satu Mare

Asculta acest articol

“Odată, pe când omenii cari îmbătrânesc astăzi îşi începeau viaţa, contra urgiei Ungariei desnaţionalizatoare, alui Tisza tatăl şi Tisza fiul, s-a ridicat un popă de sat român, ca în zilele acelea eroice când ajungea o reverendă veche şi o cruce de lemn pentru ca mii şi mii de ţărani să samene cu trupurile lor calea dreptăţii.” (Nicoale Iorga, Oameni cari au fost, volumul II, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967)

Vă prezentăm un scurt episod dintre “Tisza tatăl” şi “popa de sat român”, petrecut pe vremea când Dr. Vasile Lucaciu  era profesor la Gimnaziul Regesc din Satu Mare. Pentru că plătea impozite şi taxe, dorea să fie primit  în forul deliberativ al oraşului Satu Mare. Membrii consiliul orăşenesc i-au refuzat cererea.

Procesul verbal al şedinţei din data de 3 noiembrie 1884 în care lui Vasile Lucaciu i s-a interzis acest lucru a fost publicat în întregime de ziarul Informaţia Zilei din data de 8 iulie 2014. Împotriva hotărârii cu numărul 409 adoptate în şedinţa respectivă, care poate fi consultată la Arhivele Statului Satu Mare, Vasile Lucaciu a făcut  recurs  pe care l-a înaintat adunării generale a oraşului şi Ministrului de Interne de la Budapesta, Tisza Kálmán. Cei mai vehemenţi opozanţi ai lui Vasile Lucaciu din consiliul orăşenesc au fost procurorul oraşului Mihály Hermán, viitor primar de Satu Mare şi deputatul Boroş Balint. Contestaţia redactată de Vasile Lucaciu în limba maghiară şi răspunsul primit din partea Ministrului de interne se află la Muzeul Unirii din Alba Iulia, colecţia de documente Vasile Lucaciu.

În documentul trimis Ministrului Tisza Kálmán, Dr. Vasile Lucaciu a încercat să demonstreze că îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege pentru a deveni virilist. Am extras câteva fragmente din contestaţia redactată  în  25 noiembrie 1884 şi trimisă mai întâi consiliului orăşenesc Satu Mare:

“Onorata adunare generală a oraşului!

Luând act de respingerea  contestaţiei mele adresate cu nr. 409 a.c. onoratei comisii de validare, respectiv de hotărârea onoratei adunări generale de respingere a intenţiei mele de a accede în rândul deputaţilor orăşeneşti pe anul 1885 pe baza statutului de cel mai mare plătitor de impozite, cu tot respectul fac uz de contestaţie împotriva ei, rugându-vă cu stăruinţă, ca să înaintaţi prezenta contestaţie împreună cu actele alăturate Excelenţei sale domnului Ministru de Interne, însumând motivele mele după cum urmează<

(…) Această hotărâre, mărturisesc, nu se poate considera altceva, decât o indignare, care a fost trezită în opinia publică în urma unor calomnii împroşcate împotriva mea de autori anonimi în gazetele locale, sub influenţa cărora, ca să mă exprim mai tare, onorata adunare generală s-a dedat la exces, şi s-a dovedit fără fond nedreaptă în privinţa mea. Acest lucru este confirmat din păcate de circumstanţa că nu se mulţumeşte cu intenţia de a-mi doborî dreptul de a accede prin răstălmăcirea tuturor legilor posibile, ci considerând veridice calomniile împroşcate împotriva mea, fără nici un indiciu pozitiv,  le acceptă pentru a putea împiedica accesul meu.

Vasile Lucaciu şi-a cumpărat casa din Satu Mare în data de 2 mai 1883

Pentru că refuzul formulat sub punctul a) din hotărâre, bazat pe punctul b) din articolul 20 al Legii nr. XLII din anul 1870, în care se spune, culmea, că eu nu aş fi fost contributor al acestui oraş, iar începutul calităţii mele de contribuabil s-ar socoti de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare al casei din 2 mai 1883, este un pretext de răstălmăcire, după ce, ca o persoană angajată ca profesor la Gimnaziul Regesc, a cărei activitate se consideră ca una foarte vastă chiar în hotărârea onoratei adunări generale în motivaţiile următoare, nu am fost nevoit să mă prezint la autoritatea deliberativă sau la poliţie, după ce anunţul de numire a mea  pe post a fost publicat în publicaţia oficială, şi astfel trebuia să ajungă la cunoştinţa tuturor. Deci refuzul din aceste motive este fără temei, deoarece autoritatea deliberativă legală a luat de mult la cunoştinţă drepturile mele, şi m-a inclus încă anul trecut ca pe un profesor de gimnaziu principal pe lista alegătorilor de deputaţi, ceea ce denotă faptul că onorata adunare generală nu a vrut atât de mult aplicarea legii, ci mai mult să evite devenirea, respectiv dreptul meu de a deveni membru.

Pe de altă parte nu ştiu de ce pretinde onorata adunare generală nişte date, pe care până acum nu le-a solicitat niciodată de la cei care s-au prezentat pentru obţinerea dreptului de a deveni membri. Dacă privim legea, conform ei, cei care se prezintă ca fiind îndreptăţiţi la calitatea de membru, nu trebuie niciodată să se refere la impozit, pentru că stabilirea celor cu cele mai mari impozite se întâmplă întotdeauna pe baza evidenţelor oficiale ale fiscului, iar datele se înregistrează din oficiu. Deci dacă onorata adunare generală ar fi avut ceva scrupule în privinţa plăţilor mele de impozit, lucru ce nu s-a întâmplat în faţa comisiei de validare, înainte de a formula această hotărâre, trebuia să se intereseze de la fisc, de când mi se retrage impozitul din salariul de profesor, aici, în Satu Mare, pentru că la întrebarea aceasta sigur ar fi primit un răspuns, ataşez aici statul meu de plată cu care dovedesc că  eu deja de şase ani plătesc impozit ca profesor de gimnaziu superior, astfel sunt un locuitor contribuabil al acestui oraş. Deci nu se pune la îndoială nici de către această hotărâre, că nu aş plăti impozit destul, şi nici faptul că  aş putea ocupa un loc în corpul de reprezentanţi ai oraşului, iar cele expuse mai sus constituie o dezminţire totală a argumentelor adunării generale bazate pe litera b, paragraful 20 din legea nr. 42 din 1870, şi având în vedere, că legea nu condiţionează de vreo aprobare de rezidenţă dreptul de a locui pentru funcţionarii regali şi profesorii de gimnaziu regal, mai mult: deoarece tocmai onorabilul primar al acestui oraş a fost membru de consiliu şi primar fără aprobare de rezidenţă. (…)

Excelenţa Voastră, D-le Ministru! Acolo s-au spus nişte acuzaţii pe care un om cinstit, care chiar dacă nu este de grai maghiar, dar este cetăţean maghiar şi adeptul statului maghiar, nu le aşteaptă  din partea unei adunări generale, cum este corpul deliberativ al oraşului Satu Mare, cu atât mai puţin, că acele acuzaţii nu au la bază nicio dovadă şi că s-ar fi putut aştepta ca motivul unei astfel de hotărâri care loveşte în onoarea cuiva, să se bazeze pe o verificare serioasă, şi să nu constituie un articol anonim din ziar impulsul pentru adoptarea unei astfel de hotărâri. Căci cei care dau crezare unor astfel de învinuiri şi calomnii cu nimic justificate, nu pot provoca o cvasi-sentinţă judecătorească din partea unui corp deliberativ serios şi demn de statutul unui organ legal de autoritate.

La Gimnaziul Regesc Lucaciu a predat pentru scurt timp şi istoria maghiarilor

Ar fi de ajuns să semnalez în faţa Excelenţei Voastre, ca un fel de ilustraţie pentru cele enumerate mai sus, acea motivaţie care se regăseşte în deliberarea organului de autoritate, cum că eu ca profesor de gimnaziu fac aţâţare naţională, că am o poziţie duşmănoasă faţă de idealul statal maghiar şi că sunt adeptul ideilor daco-romane. Cred că după ce Gimnaziul Regesc din Satu Mare are un excelent director maghiar, şi superiorii săi, aşa şi Excelenţa sa Dl. Ministru, trebuie să aibă cunoştiinţă de tot ce se întâmplă în gimnaziile regale, dar şi activitatea externă a profesorilor acestora trebuie să fie ca o carte deschisă în faţa superiorilor, iar împotriva acestei acuzaţii cu nimic dovedită, eu nu prezint altceva, decât activitatea mea de şase ani petrecuţi la Gimnaziul Regesc, mai cu seamă, că aceasta nici nu poate dovedi altceva, decât că nu am dat nici un motiv superiorilor mei  să formuleze vreun reproş la adresa mea în această direcţie, ba mai mult, în anul şcolar trecut în calitate de înlocuitor al unui coleg profesor bolnav, am fost însărcinat tocmai cu predarea istoriei maghiarilor, sarcină pe care am încercat să o îndeplinesc cu abnegaţia demnă de cauză. (…)

Să mă scuze Excelenţa Voastră, că m-am simţit obligat să detaliez toate acele aspecte ale Hotărârii prin care sunt lovit nemeritat şi să lămuresc pe Excelenţa Voastră atât in privinţa mea cât şi în legătură cu poziţia de neînţeles a adunării generale a oraşului pentru că învinuirea care se regăseşte în deliberarea respectivă este foarte gravă, şi eu simt toată greutatea ei, mai ales că inima mea este încălzită de adevărat patriotism şi fidelitate faţă de statul maghiar.

Să-mi permită Excelenţa Voastră să cer cu miloşenie repararea nu numai a ilegalităţii comise faţa de mine ci şi a injuriei, şi să binevoiţi a dispune prin puterea Excelenţei Voastre anularea hotărârii adoptate pe baza celor invocate, iar eu să fiu investit ca şi deputat în adunarea generală a oraşului  regal liber Satu Mare pe baza dreptului ca contributor cel mai mare.

În final rămân cu veneraţie către Excelenţa Voastră.

Satu Mare, 25. XI. 1884

Cu umilinţă,

Dr. Lukács László, profesor de gimnaziu superior (Muzeul Unirii Alba Iulia, Nr.  inv. 5862)

Ministrul Tisza hotărăşte ca Lucaciu să fie numit membru în consiliul orăşenesc

Ministrul de Interne Kálmán Tisza i-a dat dreptate lui Vasile Lucaciu şi i-a indicat primarului din Satu Mare să-l repună în drepturile sale. Redăm în întregime scrisoarea trimisă de consilierul ministrului Lukacs György în data de 12 iunie 1885.

“Ministrul Regal de Interne nr. 23497

Pentru comunitatea oraşului liber regal Satu Mare

Trebuie să admit contestaţia (adresată ministrului n.r.) de către profesorul gimnazial dr. Lukács László, împotriva hotărârii nr. 409, prin care cere acceptarea persoanei sale în rândul membrilor de consiliu cu cele mai mari contribuţii pe baza impozitului direct de stat de 120 de forinţi 53 craiţari plătiţi de acesta, pentru că este dovedit prin acte că numitul profesor locuieşte de mai mult de şase ani la Satu Mare, iar suma anuală a impozitului de stat direct plătit de el reprezintă o valoare, pe baza căreia trebuie cooptat în rândul membrilor de consiliu, pe locul al 33-lea.

În ce priveşte argumentaţia comunităţii cum că contestatarul în cauză nu a obţinut autorizaţie de şedere şi nu şi-a anunţat locuinţa< acestea nu se pot lua în considerare în fond, faţă de faptul că profesorul în cauză a fost numit de către domnul ministru de învăţământ public încă în anul 1878 la gimnaziul regal de acolo, iar incriminarea atitudinii şi simţămintelor politice ale numitului, care de altfel până în prezent nu au fost dovedite faţă de negarea petentului, nu pot să aibă o pondere decisivă faţă de accesul său în rândul membrilor de consiliu cu cele mai impozite plătite, lucru care ar putea fi luat în considerare eventual în cazul intentării unui proces disciplinar sau penal împotriva profesorului învinuit.

Despre toate acestea, cu retrimiterea anexelor adreselor nr. 461 datată în 1 decembrie anul trecut, nr. 8488 din 13 ianuarie anul curent şi nr. 8480 din 10 a aceleiaşi luni, (prin prezenta – n. r.) înştiinţez comunitatea oraşului.

Budapesta, în data de 12 iunie – din însărcinarea ministrului: Lukacs György consilier ministerial m. p.” (Muzeul Unirii Alba Iulia, Nr. inv. 5326).

Numit profesor de latină la Liceul din Losonc, azi Lučenec, Slovacia

Consiliul orăşenesc a luat act de ordinul Ministrului Tisza în şedinţa din 6 iulie 1885 şi  l-a primit pe Vasile Lucaciu în rândurile sale, dar nu cu  bucurie. Roth Fülep şi-a pierdut calitatea de membru de consiliu.

În încercarea de a-l alunga pe Vasile Lucaciu din Satu Mare a fost implicat şi ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Budapesta Agost Trefort. Lucaciu a fost chemat în audienţă la ministrul Agost Trefort în iulie 1885 şi cu ocazia ei ministrul i-a propus să accepte postul de profesor de limba latină la liceul din Losonc, (azi Lučenec, Slovacia). Pentru a-l tenta, Trefort i-a promis că la Losonc îl va numi profesor „definitiv” cu un salariu de 1400 de florini, ceea ce reprezenta dublul retribuţiei de la liceul din Satu Mare. Tot cu scopul de a-l convinge să primească postul de profesor la Losonc  ministrul a recurs şi la episcopul Ioan Szabó de la Gherla, care atunci se afla la Budapesta.

În 28 august 1885 Vasile Lucaciu este chemat de directorul instituţiei din Losonc, Gresits Miksa, să se prezinte în cel mai scurt timp la noul loc de muncă.

“Mult stimate domnule coleg!

Numirea Domniei Voastre la instituţia noastră mi-a fost comunicată deja în cursul lunii trecute cu înştiinţarea că dv., domnule coleg, aţi primit documentul de numire de la direcţia generală din Kassa (azi Kosice, Slovacia – n.r.), şi vi s-a ordonat să vă prezentaţi la mine înaintea începerii anului şcolar pentru a vă depune jurământul. Avînd în vedere că înscrierile la noi încep deja mîine, 29 luna curentă, iar predarea propriu zisă începe la 1 sept., în vederea împărţirii disciplinelor şi stabilirii orarului, ar fi foarte de dorit ca să vă prezentaţi, domnule coleg, fără întârziere în colectivul nostru, lucru de care Vă şi rog prin prezenta.

Cu salutări cordiale,

Gresits Miksa, Director (Muzeul Unirii Alba Iulia, Nr.  inv. 5548)

La insistenţele episcopului Szabo a promis că va merge la Losonc, dacă ministrul îi va accepta câteva condiţii pe care i le va înainta. În caz contrar episcopul a trebuit să-i promită că-l va numi preot într-o parohie din dieceza Gherlei. Printr-o scrisoare energică trimisă Ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Budapesta Agost Trefort, Vasile Lucaciu şi-a înaintat demisia din postul de profesor oferit la Losonc.

La şedinţa publică a municipalităţii din 7 septembrie 1885 Vasile Lucaciu s-a prezentat în sala consiliului orăşenesc. A luat cuvântul deputatul Boros Bálint, care l-a atacat direct pe Lucaciu, dându-i calificativul de „om îndrăzneţ şi obraznic”. Apoi i-a cerut primarului să-l scoată din sala de şedinţe a consiliului, motivând că statutul municipalităţii interzicea participarea la dezbateri a celui ce era luat în discuţie. Lucaciu a cerut să i se dea cuvântul pentru a se apăra împotriva acuzaţiilor ce i se aduceau, însă, neadmiţându-i-se propunerea, a părăsit sala de şedinţe.

Procesul verbal al şedinţei consiliului din 7 septembrie 1885 motivează că eliminarea lui Vasile Lucaciu din rândurile viriliştilor şi interdicţia de a mai participa la şedinţe era „justificată” deoarece< a renunţat la postul de profesor de la Losonc oferit de minister, prin plecarea din Satu Mare, şi-a pierdut dreptul de virilist prevăzut în dispoziţia Ministerului de Interne.

Ajuns la Gherla îi cere episcopului Ioan Szabo o parohie într-o comună, cu o singură condiţie< să fie un sat românesc. Şi aşa a ajuns Vasile Lucaciu preot la Şişeşti.

Tot în colecţia Vasile Lucaciu de la Muzeul Unirii din Alba Iulia am găsit un document inedit. ~n martie 1885, Vasile Lucaciu îi cere episcopului Szabo să-l numească preot în Batarci.

Ilustrissime Domne Episcope!

Preagratiose Parente!

Cu umilintia fiesca me presentu inantea Illustritatei Vostre cu ace-a prea umilita rogare, că Illustritatea Vostra gratiosu se benevoesca  a mi-conferi beneficiulu parochiale alu Batarciului.

Precum sciu dein informatiunile fifedemne ale mai multoru OO. preoti si mireni, numit’a parochia este in decadentia totale atotu in privinti’a religioso-morale, catu si in privinti’a materiale. Si reulu ce lu-apesa pre acelu poporu va se se ingreune cu redicarea scoalei communali cu introducerea influentiei inimice a hereticiloru, si asia ace-a communitate basericesca este causa la unu periclu evidente de nimicire totale. Standu asa lucrulu, sum deplenu convinsu ca anima parentesca a Illustritatei Vostre doresce la celu postu preu unu preotu, carele se fia in stare de a ameliora sortea acelui poporu, a infrange nisuintiele inimice si de a mantui credenti’a poporului espusu la atote tentatiuni.

Eu venu cu tota umilinti’a a spune si a promitte Illustritatei Vostre si cu totu zelulu voiu lucra spre benele acelui poporu.

Mi-repetu umilit’a rogare, si cerendu benecuventarea archieresca, sarutandu santit’a drepta remanu

Alu Illustritatei Vostre

Satu Mare 12 marte 1885

celu mai umilu fiu Dr. Vasiliu Lucaciu, prof. gimn. (Muzeul Regional Alba Iulia Nr. 5549/2)

Răspunsul episcopului a fost negativ. Dar dacă Ioan Szabo ar fi acceptat cererea lui Vasile Lucaciu  din martie 1885?  Cine ştie, probabil că astăzi în loc de “Leul din Şişeşti” am fi vorbit de “Leul din Batarci.”

A consemnat Adriana Zaharia

Traducerea documentelor din limba maghiară a fost realizată de Veres Istvan

Bibliografie:

Albani Tiron, Leul dela Şişeşti, Editura Cercului ziariştilor, Oradea, 1936

Iuga Augustin, Cu privire la Vasile Lucaciu: acte, documente, procese, Cooperativa notarilor, Baia Mare,  1940

Iorga Nicolae, Oameni cari au fost, volumul II, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1967

Muzeul Unirii Alba Iulia, Colecţia de documente Vasile Lucaciu