Ministrul propus la Transporturi, Felix Stroe, are o stradă care îi poartă numele
Felix Stroe, propunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor, are o stradă care îi poartă numele în comuna Cumpăna, din judeţul Constanţa. Politicianul este şi cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, de pe vremea când primar era Radu Mazăre, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Viceprimarul localităţii Cumpăna, din judeţul Constanţa, Florin Neagu, spune că strada „Felix Stroe” a primit acest nume în octombrie 2009, în urma unei şedinţe de Consiliu Local.
La acel moment, directorului Regiei de Apă, Felix Stroe, i-au fost recunoscute „meritele şi implicarea în dezvoltarea infrastructurii comunei”. Concret, Felix Stroe a ajutat, prin regia pe care o conducea şi atunci, la racordarea comunei la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare.
Consilierii locali au fost de acord să numească o stradă dintr-un cartier nou de locuinţe după directorul RAJA.