Image 1
Image 2

Ministrul Energiei: România va avea un surplus în iarna viitoare de un miliard de metri cubi de gaze naturale

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

România va avea iarna viitoare un surplus de un miliard de metri cubi de gaze naturale, care vor veni din Marea Neagră, din acel perimetru unde face exploatarea Black Sea Oil & Gas, a declarat recent ministrul Energiei, Virgil Popescu.
“România dacă ar fi avut gazele din Marea Neagră… eram complet independenţi, eram chiar un furnizor de gaze naturale, un furnizor regional de stabilitate energetică. În schimb, România mai are un perimetru şi acesta este aproape gata, acel perimetru unde face exploatarea Black Sea Oil & Gas. Am avut discuţii cu ei şi în cursul acestei primăveri va ieşi primul gaz din Marea Neagră, deci România va mai avea un surplus în iarna viitoare de un miliard de metri cubi care va veni din Marea Neagră. Asta va reduce şi mai mult dependenţa României de gazul rusesc”, a precizat Virgil Popescu.
Acesta a susţinut că Romgaz va începe investiţiile şi la zăcământul de la Caragele din judeţul Buzău, de unde vor veni primele gaze, cel mai probabil, în 2023< “De asemenea, avem zăcămintele onshore, în interiorul ţării, în special zăcământul de la Caragele, din zona Buzăului, dar zăcământul adânc de la Caragele, unde Romgaz începe investiţiile şi începe să sondeze din nou acum. Şi acolo avem un zăcământ bogat şi unde probabil, în 2023, vorbim de primele gaze din acest zăcământ. Avem clar ce vrem să facem în zona gazului, care este o zonă foarte sensibilă foarte legată de jocurile geopolitice regionale şi unde ne concentrăm pentru a putea să nu mai avem valuri în perioada următoare”.
În ceea ce priveşte aprovizionarea cu carburanţi având în vedere cotaţiile ridicate ale petrolului, Virgil Popescu a precizat că nu crede că România va avea astfel de probleme.
“România este un producător de petrol, dar şi importă petrol din Kazahstan. KazMunaiGaz îşi aduce petrolul din Kazahstan şi suntem mai puţin expuşi din punctul acesta de vedere decât celelalte ţări, pentru că suntem o ţară producătoare atât de petrol cât şi de gaze naturale, iar preţul petrolului urmăreşte cotaţiile mondiale. Nu cred că vom avea probleme cu aprovizionarea cu carburanţi, chiar deloc nu cred că vom avea. Nu am avut probleme când a fost acea explozie la rafinăria Petromedia, când rafinăria a fost oprită şi atunci nu s-a pus problema. Am reuşit să discutăm cu actorii din piaţă, cu KazMunaiGaz, care şi-a adus din import şi cu OMV-Petrom, şi-a adus supliment şi nu am avut probleme”, a transmis ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Zăcământul de la Caragele este estimat la aproximativ 30 de miliarde de metri cubi, iar cel din perimetrul Neptun Deep, la 42-84 miliarde de metri cubi. Rezervele estimate în perimetrul Midia, unde face exploatarea Black Sea Oil & Gas, se cifrează la aproximativ 20-30 miliarde de metri cubi.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with