Asculta acest articolMinisterul Culturii pare o simplă anexă a guvernului. Dincolo de cea mai mică sumă alocată de la bugetul de stat, acest minister nu are o foarte clară atribuție. Se ocupă de culte? Bisericile nu se se subordonează Executivului. Se ocupă de patrimoniu? Nu există o lege simplă și clară care să-i ofere ministrului putere în domeniu. În sfârșit, se ocupă de instituțiile de cultură, teatre, filarmonici, opere, cămine culturale, reviste etc.?
Ministerul Culturii există în măsura în care ministrul este o personalitate marcantă. Ne mai amintim de Mona Muscă, Gigel Știrbu, Grigore Zanc, Marin Sorescu, Adrian Iorgulescu, Teodor Paleologu, Mihail Golu, Mircea Diaconu, Puiu Hașoti, Petre Sălcudeanu, Răzvan Theodorescu, Liviu Maior, Viorel Mărgineanu, Ion Caramitru, Kelemen Hunor, Daniel Barbu, Mihnea Cosmin, Ion Vulpescu și, ultimul pe listă, Vlad Alexandrescu, ca de mari personalități culturale sau mari oameni politici?
Nici una, nici alta. Dacă au fost oameni de cultură s-au compromis ocupând această funcție, iar dacă au fost oameni politici le-a fost acordată această funcție ca o sinecură pentru activitatea lor politică. După căderea comunismului Andrei Pleșu este primul om de cultură care a condus acest minister greu în sine, dar ușor ca alocație bugetară.
Ce se poate aștepta de la un astfel de minister? Nimic. Dar atunci când apare o problemă în sistem se așteaptă de la ministru să o rezolve. Exact într-o astfel de situație se află ultimul ministru al Culturii.
Vlad Alexandrescu nu este o mare personalitate culturală. Intrat în guvernul Cioloș ca tehnocrat, nu s-a făcut remarcat prin nimic până la scandalul de la Operă. Atunci i s-a cerut să rezolve problema. În sistemul cultural lucrează un număr relativ mic de persoane, dar pe cât sunt de puțini, pe atât sunt de gălăgioși. Pe de altă parte, oamenii de cultură au probleme care nu pot fi rezolvate pe cale administrativă.
Intelectualitatea în general este o categorie socială dificilă. Ministrul Alexandrescu a fost aruncat în mijlocul unui cuib de viespi. Evident, a capotat. Bravând, ca orice intelectual care se respectă, și-a dat demisia. Pe urmă a revenit asupra demisiei. Între timp demisia i-a fost acceptată. Dar ministrul nu mai vrea să plece de la minister. Ce-i de făcut în această situație?
Președintele Iohannis s-a pronunțat în chestiune, criticând ministrul. Dacian Cioloș, pentru a nu da impresia că și-a pierdut cu totul autoritatea, îl va demite pe ministrul care se crede un Robin Hood, dar se pare că nu are un suport legal. Iată că s-a creat o criză guvernamentală. De partea ministrului sunt intelectualii de la Grupul de Dialog Social. Puțini, dar foarte vocali. De partea guvernului cine este? Eventual mass media avidă de circ.
Sămânța de scandal a fost aruncată. Se vede foarte clar că guvernul de tehnocrați nu a reușit să se concretizeze într-o echipă unitară. Sunt niște persoane adunate în mod artificial cărora li se cere să administreze țara. Nu au cum. Pe acești oameni nu-i unește nimic, nici din punct de vedere politic, nici social, nici cultural. Că ministrul Vlad Alexandrescu pleacă de bună voie sau este demis este totuna. Nu se va întâmpla nimic din punct de vedere politic.
Dacă ar fi făcut parte dintr-un partid, respectivul partid ar fi sărit în ajutorul său, eventual ar fi ieșit de la guvernare dacă omul său ar fi fost demis. Așa nu se întâmplă nimic grav. Criza, atâta câtă este, se consumă la nivel de scandal de presă. Totuși rămâne un singur lucru: impresia că guvernul Cioloș nu este stăpân pe situație.
