Minciunele ori ciurigăi

Ingrediente:

500 g făină de bună calitate, 125 g de unt sau margarină, 3 gălbenuşuri de ouă, 50 g de zahăr, 300 ml smântână grasă, un vârf de cuţit de sare, un praf de copt (nu toată lumea foloseşte), 2-3 linguri de rom, sau o linguriţă de esenţă de rom (nu este obligatoriu), ulei pentru prăjit, zahăr pudră.

Mod de preparare:

Într-un vas de frământat se aşează făina, iar în mijloc gălbenuşurile, sarea, zahărul, smântâna, praful de copt şi romul. Se amestecă bine şi se frământă până la omogenizare perfectă. Se întinde o pătură de o grosime de circa o jumătate de cm, iar cu tăietorul de colţunaş se taie în formă de romburi. Fiecare bucată, cu acelaşi tăietor se crestează la mijloc, circa 2 cm în direcţia colţurilor mai îndepărtate şi se răsuceşte. Se prăjeşte în ulei abundent, fierbinte, până când capătă culoarea dorită. Deasupra se presară zahăr pudră. Se poate servi cu gem, lapte, cacao, sau sucuri de fructe. Forma sus menţionată nu este obligatorie. Se pot tăia şi dunguliţe, care se pot împleti, sau fâşii înguste şi lungi, care se aşează într-o strecurătoare rotundă (din metal), cu care se bagă în uleiul fierbinte, iar astfel va căpăta o formă de minge.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517