Asculta acest articolIndiferent de finalul confruntării dintre Mihai Tudose și Liviu Dragnea întrebarea fundamentală este: merită continuată această guvernare? Situându-se în parametri greșiți, confundând programul de guvernare cu o platformă electorală, trecând peste orice logică economică, PSD, în varianta Dragnea, a condus țara într-o înfundătură. Din toate punctele de vedere. Nu se întrevede nicio intenție de a stabili distanța până la luminița de la capătul tunelului.
Liviu Dragnea vrea să dezvolte România sau vrea doar să consolideze puterea unui partid prin măsuri populiste? De zece luni nu se aude altceva decât despre majorări și creșteri de salarii și pensii. Când scumpirile au căzut ca o grindină peste o livadă de pomi înfloriți s-a prăbușit și încrederea în guvern. Ce este atât de greu de crezut? Cum de un om care părea cu picioarele pe pământ nu vede realitatea? Aici vorbim despre Mihai Tudose, marele supărăcios care din cauza unui sondaj defavorabil declanșează un adevărat jihad în PSD.
În fapt, se prea poate ca sondajul să fi oferit doar ocazia de a răbufni. Se vor fi adunat multe în cele două-trei luni de concubinaj între un lider autoritar, dar cu prea multe interese personale, și un om luat ca din oală și pus în fruntea guvernului. Nu se poate conduce de pe scaunul din dreapta, mai ales când la volan este un amator. La un moment dat fiecare lider de partid a învățat acest lucru pe pielea lui. Guvernarea este un act administrativ responsabil care nu se poate face decât direct și personal. Cum Liviu Dragnea are o condamnare care-l împiedică să ocupe funcția de prim ministru, încearcă să-și exercite puterea printr-un interpus. Dar el nu are șansa unui Traian Băsescu de a avea un Emil Boc. Probabil Sevil Shaidehh ar fi putut fi emilbocul lui Dragnea. Nu a fost să fie. De aceea PSD este condamnat să reia de mai multe ori jocul, mereu cu alt șef de guvern.
Este foarte puțin probabil ca Mihai Tudose să-și dea demisia. Amenințarea cu demisia a fost mai mult șantaj decât intenție reală de a pleca din fruntea guvernului. Probabil Mihai Tudose este antrenat și în alte scheme de putere, cu alți jucători. Forțe mai mult sau mai puțin oculte, vor fi văzut în gândirea lui Liviu Dragnea un pericol real pentru România. Înlăturarea lui poate a devenit o înaltă rațiune de stat. Nu problemele sale de ordin juridic sunt problemele cele mai grave, ci modul său de gândire (politică-economică-socială), viziunea sa despre cum se guvernează o țară.
Modelul său? În parte ar putea fi Viktor Orban, dar în Ungaria puterea executivă nu este împărțită între premier și președintele țării. Un pic din Vladimir Putin? Dar România nu este Rusia. Nu seamănă nici cu Năstase, nici cu Victor Ponta. Nu seamănă cu foștii lideri, dar are câte puțin din toți, de la Iliescu la Băsescu, și nu este exclus să se găsească un pic și din Klaus Iohannis. Acest amestec de personalități dă senzația de neîmplinire, de lucru făcut pe jumătate.
În politică, indecizia naște monștri. PSD a ajuns în faza în care nu știe ce vrea. Pe cât de mare, pe atât este de indecis. Nu a reușit nimic să ducă până la capăt. Legea salarizării unitare este dezlânată, legile justiției sunt pasibile de partizanat politic. Nu s-au accesat fondurile europene, nu s-au făcut investiții. În funcții-cheie au fost instalate persoane necalificate. Nici măcar pentru Centenar nu s-a făcut un program concret, finanțat pe măsura cărămizii patriotice cu care se bate în piept partidul care a avut un slogan cu tentă națională “Îndrăznește să crezi în România”. Doar pentru că a mărit salariile merită PSD să guverneze România? Tot el a crescut și prețurile. Așadar, unde suntem? Merită continuat acest mod de a guverna? Oare țara aceasta nu merită mai mult?
