Image 1
Image 2

Meleșcanu este numit în ALDE “fantoma de la Parlament”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele ALDE Dâmboviţa a declarat că tot ce a rămas din omul politic Teodor Meleşcanu este doar “o fantomă trădătoare, care bântuie pe holurile Parlamentului în căutarea busolei politice”.

“Când a fost numit de Băsescu şef la SIE a trădat PNL. Acum, când PSD îi propune funcţia de la Senat, trădează ALDE. Câtă lipsă de bun simţ să ai încât să dai în judecată ALDE pentru că te-ai autoexclus din partid? Cum mai poti vorbi despre moralitate, principii?”, a scris Ionel Petre, sâmbătă, pe Facebook.

Liderul ALDE Dâmboviţa a adăugat că “tot ce a rămas din domnul Meleşcanu, omul politic, din poziţia pe care o avea în politică, este doar o fantomă trădătoare, care bântuie pe holurile Parlamentului în căutarea busolei politice. Numai că dl Meleşcanu a pierdut orice busolă şi acţionează în disperare la comanda PSD”.

Petre încheie postare cu un post scriptum în care spune: “Trădare, numele tău e Meleşcanu. Şi nu este de la vârstă”.

Toţi cei patru rebeli au anunţat că vor contesta în instanţă decizia excluderii lor din ALDE.

Teodor Meleşcanu a afirmat, sâmbătă, că din Călin Popescu Tăriceanu nu a mai rămas decât o “umbră disperată”, un om speriat de ziua de mâine. Fostul ministru de Externe a precizat că nu va mai acorda atenţie “unui expirat politic şi măruntei lui clici”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns