Image 1
Image 2

Medalii de aur şi argint pentru şahiştii de la LPS la Român Jozsef şi Ionuţ Iuga la Campionatul Naţional Şcolar

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În weekendul 5-7 mai s-a desfăşurat la Târgu Mureş Campionatul Naţional Şcolar de Şah. Această competiţie se adresează cluburilor sportive şcolare precum şi liceelor sportive, fiecare unitate de învăţământ având dreptul să înscrie maxim 3 participanţi în grupa băieţilor sub 18 ani respectiv 3 junioare în secţiunea feminină.

În total au participat 14 băieţi şi 12 fete din cadrul: CSS Târgu Mureş, CSS Viitorul Cluj Napoca, CSS Odorheiu-Secuiesc, CSS 1 Timişoara, CSS 2 Bucureşti şi LPS Satu Mare.

La băieţi s-a impus, după o evoluţie entuziasmantă, Roman Jozsef de la LPS Satu Mare. Joco cum este apelat de către prieteni a reuşit să câştige toate cele 7 partide jucate, depăşindu-şi adversarii în general în finaluri. Deşi are o experienţă competiţională extrem de redusă (sub 10 concursuri de şah clasic în toată viaţă) , el este un tânăr foarte pasionat de şah şi care doreşte să recupereze.
Locul 2 a fost ocupat de un alt şahist legitimat la clubul de performanţă al şahului sătmărean, Ionuţ Iuga. Acesta a practicat un şah agresiv, reuşind câteva atacuri spectaculoase. O medalie de argint venită că o recompensă pentru pasiunea şi tenacitatea dovedite în timp.

Au mai participat Alex Paşca, Sara Sunea (locul 4) şi Amalia Zamfirache (locul 5). Ştefania Sălăjan a întâmpinat probleme de sănătate şi a trebuit să decline participarea în ultima clipă.

Participări şi la concursuri din Ungaria şi Baia Sprie

Alţi 4 şahişti de la LPS Satu Mare au avut prestaţii reuşite în Miskoltapolca ( Ungaria) respectiv Baia Sprie.

Astfel fraţii Hejja, Adam şi David , au jucat în cadrul circuitului maghiar Wellness Chess Tour. Adam a avut un parcurs apreciabil, cele 3,5 puncte aducându-i o zestre Elo de 90 de puncte.
David a întâlnit oponenţi mult mai bine cotaţi, însă s-a descurcat destul de bine, câştigând la Elo 21 de puncte.

Baia Sprie a găzduit 20 de sportivi reuniţi cu ocazia concursului de şah rapid “Cupa Spria”. La sfârşitul celor 6 runde, locurile 3 şi 4 au fost ocupate de 2 copii de 12 ani, Andrei Năsui şi Marian Mureşan. Cei 2 puşti au dublă-legitimare LPS Satu Mare + Tinerii Lei Baia Mare.

Şahiştii sătmăreni sunt antrenaţi de Cătălin Ardelean.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with