Image 1
Image 2

Matrioșka sufletului feminin: “Janna”

Adriana Vaida în ”Janna”
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Adriana Vaida în ”Janna”
Adriana Vaida în ”Janna”

Sosirea unei echipe de tineri regizori ruși într-un workshop intensiv la Teatrul de Nord vara trecută s-a dovedit un experiment fertil, din care s-a născut un spectacol bun, pe cât de modern ca realizare, pe atât de atemporal ca temă și mesaj, care îi oferă Adrianei Vaida un rol principal pe care-l aștepta de mult și care o valorifică din plin.

“Janna” este o piesă de mare succes în Rusia, scrisă de Iaroslava Pulinovici și tradusă în românește, cu talent și empatie, de Raluca Rădulescu. La Satu Mare s-a ocupat de punerea ei în scenă regizorul Dumitru Acriș, originar din Republica Moldova, stabilit la Moscova, cu multă experiență ca actor și studii regizorale eminente. O dovadă în plus a valorii sale o reprezintă faptul că următorul său proiect e un monument al dramaturgiei universale: “Faust” de Goethe.

“Ciorna” realizată în vară în săptămâna petrecută la Satu Mare alături de colegii pregătiți de Oleg Loevski a fost apreciată de public și primită cu interes de trupă. Acum, văzând spectacolul în toată splendoarea sa austeră, am porni de la un titlu al lui Shakespeare: “Zadarnicele chinuri ale dragostei”. Perechea pe care Acriș o plasează în fundul scenei și care se sărută timp de aproape două ore (lucru de care Ioana Cheregi și Andrei Stan nu se plâng prea tare) așează drama Jannei, femeie “de succes” cu sufletul făcut franjuri, în contextul proverbialului “vis ferice de iubire”, mereu eludat.

E foarte rusesc dezmățul ce-o înconjoară pe Janna, ca un balet infernal, și nimic din tot ce populează imensul pustiu al scenei nu îi alină aleanul. Anii trec, amantul mai tânăr o părăsește făcând un copil cu o pipiță, un tip din aceeași generație se dovedește mai crizat ca ea, subordonatele-s superficiale, amintirile nu-i dau pace, iar Jannele din trecut ies la iveală din sufletul ei ca păpușile tot mai mici dintr-o matrioșka. Până la urmă, cu viclenie utilă, femeia va deveni mamă adoptivă, vindecându-și, sperăm toți, umbrele trecutului.

Adriana Vaida face un rol aproape tragic. Sub veselia și libidoul de fațadă erupe tot mai tare neîmplinirea, iar jocul actriței topește măștile prin priviri și zâmbete amare, fără urmă de forțare. Tot ce se întâmplă în scenă gravitează în jurul ei ca niște planete nebune înconjurând un soare furtunos. Vlad Mureșan și Crina Andriucă sunt modele paroxistice de tinerețe exaltată, Radu Botar întinde coarda emoțiilor, gata s-o rupă, într-un monolog care ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Anca Similar și Lucia Racșan (ce surprizâ!) evocă două moduri diferite ale ruinei feminine, iar ipostazele din trecut ale Jannei (Dorina Nemeș, Roxana Fânață) descâlcesc mecanismele abuzului masculin (întruchipat cu forță de Cătălin Mareș și Ciprian Vultur). Micuța Maya Katerina Pop aduce inocența în scenă ca o speranță pe fundul cutiei Pandorei. Yvette Princz joacă o mamă amuțită,  iar Sorin Oros aduce un plus de emoție în scena plină de resemnare din cimitir.

Nu e un spectacol simplu, dar merită efortul de a-l recepta și a-i înțelege substraturile. De văzut cum va crește.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with