Image 1
Image 2

Maria Petca Poptean și-a lansat biografia în prezența a zeci de prieteni

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Mircea Deac, managerul Scolii de Arte a spus cateva cuvinte la evenimentul editorial

Este o carte-document, care vorbește despre cei peste 45 de ani de activitate în slujba folclorului oșenesc

Joi, 12 decembrie, de la ora 15:00, în sala festivă a Muzeului Județean de Istorie Satu Mare, a avut loc lansarea cărții-document “Maria Petca Poptean – Privighetoarea Oașului”. Despre volum s-a vorbit în prezența a zeci de oșeni și sătmăreni, prieteni ai artistei, care au ocupat toate locurile din sală.

Despre viața și cariera intrepretei au vorbit, de la prezidiu, Felician Pop – director adjunct al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și împătimit iubitor de folclor oșenesc, Mircea Deac – managerul Școlii de Arte, Remus Vârnav – iubitor al folclorului oșenesc care și-a dedicat o bună parte din viață conservării și promovării tradițiilor oșenești în calitate de director al Muzeului Țării Oașului, Mihaela Grigorean – profesor de limba și literatura română și doctor în filosofie și, desigur, interpreta Maria Petca Poptean.

“Am încercat să-mi povestesc viața și parcursul artistic în această carte, cu povești, cu ilustrații, cântece, colinde, cântece de leagăn, doine, balade, cu tot ce am considerat eu că trebuie pus în această carte. Cartea am scris-o împreună cu Mihaela Grigorean, profesor doctor cercetător la liceul Teoretic din Negrești-Oaș, cu domnul Felician Pop, director adjunct la Centrul de Creație. Cu ajutorul familiei mele, cu ajutorul soțului meu, care tot timpul a fost lângă mine și m-a ajutat cu scriere de texte. In această carte mi-au scris mulți prieteni, referințe pentru mine, care, cei care m-au cunoscut de-a lungul a peste cei 45 de ani de carieră, pe care eu îi am în spate. Cartea a ieșit așa cum mi-am dorit eu și pe placul inimii mele”, a precizat joi interpreta.

Au mai luat cuvântul oameni de cultură prezenți în sală: Ioan Belbe – poet și consilier județean, profesorul Ștefan Haiduc, scriitorul și criticul literar Ioan Nistor.

“Muzica Oașului este o muzică gravă. Este o muzică esențială, care vorbește despre om din adâncurile lui și de aceea este țâpuritura aceea… Oașul este așezat pe niște munți vulcanici și, la un moment dat, îmi zice cineva «păi și oșenii sunt vulcanici». Pentru că oamenii au păstrat spiritul adânc al geologiei!

Sigur că despre Oaș s-au scris foarte multe cărți, dar eu cred că încă nu s-a spus totul. Încă lucruri esențiale mai stau ascunse și mai trebuie descoperite.

Este o lume în derivă, categoric! Nu are rost să ne amețim aici că lumea tradițională nu va dispărea. Sigur că va dispărea. Va dispărea pentru că impulsul globalizator este mult mai puternic decât pâlpâirile noastre autarhice. Dar rolul unei astfel de cărți este să lase generațiilor care vin ceva din aroma și din savoarea unei lumi care-și avea sensurile și rosturile ei”, a precizat omul de cultură Felician Pop.

De asemenea, au spus câteva cuvinte prieteni și apropiați ai artistei, care și-au arătat aprecierea și prin multitudinea de buchete de flori pe care i le-au oferit. Trebuie menționat că interpreta a primit și o diplomă de excelență din partea managerului Școlii de Arte, pentru întreaga activitate.

La finalul evenimentului, toți cei prezenți au fost invitați la o gustare și un pahar de pălincuță. Cei ce au dorit, s-au fotografiat alături de “Privighetoarea Oașului” și au cerut autografe.

Gazda evenimentului editorial a fost jurnalista Mirela Filimon.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with