Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Președintele a spus NU. Sevil Shhaideh, propusă de PSD, nu a fost acceptată de Klaus Iohhanis. Ar fi de bun simț să se prezinte și motivele. Situația ar fi mai simplă dacă Liviu Dragnea nu ar fi specificat, cu titlu de amenințare, că nu va face altă propunere. Suntem în pragul unei crize instituționale. Partidul care a câștigat alegerile și a reușit să realizeze o coaliție majoritară de guvernare nu este pe aceeași lungime de undă cu președintele care, conform Constituției, are dreptul de a desemna o persoană cu formarea guvernului. Dreptate, în parte, are și președintele și are și coaliția de guvernare.

Ce urmăresc fiecare? Forțând nota, dacă președintele refuză și a doua propunere a PSD, se ajunge sigur la o criză efectivă. Având la dispoziție 30 de zile PSD are două variante: să demareze procedurile de suspendare a președintelui sau să propună pe altcineva. PSD și ALDE o vor propune tot pe Sevil Shhaideh. Cum poate răspunde președintele? În primul rând se va adresa Curții Constituționale pentru a evita suspendarea. În al doilea rând ar putea accepta noua propunere a PSD, indiferent despre cine va fi vorba. PSD poate merge la Cotroceni cu aceeași propunere. Aceasta este marea provocare. Riscul va fi același pentru ambele părți. Desigur, marele perdant este țara.

Cu un guvern care s-a dovedit slab și când avea legitimitate, cu un președinte izolat, fără susținere politică puternică, România nu are altă variantă decât să intre în criză politică, mai de scurtă sau de lungă durată.

Dacă refuzul lui Iohhanis a fost lapidar, nu mai puțin concludentă a fost poziția liderilor PSD și ALDE. Dragnea și Tăriceanu au rămas siderați. Chiar dacă se așteptau la un refuz, în același timp așteptau și o explicație. Mai mult, Tăriceanu a dezvăluit că la întâlnirea cu președintele acesta i-ar fi spus că va face orice ca să nu vină PSD la guvernare și că este pregătit pentru un război total. Suntem în fața unui război total? Nimeni nu ar putea spune în acest moment care este adevărata intenție a președintelui. Nu știm cu exactitate nici dacă Dragnea desemnat-o pe Sevil Shhaideh cu totală bună credință. Este posibil ca și unul și celălalt să fi avut în vedere declanșarea războiului total. Iohhanis vrea să distrugă PSD, iar PSD și ALDE vor să-l suspende pe Iohhanis. Liviu Dragnea îl acuză direct pe președinte că vrea să declanșeze o criză politică în România. De aici, de la această acuzație, până la acuzația de trădare a intereselor naționale  nu este decât un pas.

Ce va urma? Liderii coaliției majoritare au amânat luarea unei decizii imediat după anunțul prezidențial. Au nevoie de timp de gândire. Alegând calea păcii, se pot adresa Curții Constituționale și să se conformeze mergând cu o altă propunere în fața președintelui. Pe de altă parte, pot lua o decizie radicală, care vizează suspendarea. În această situație, în termen de 30 de zile, se organizează un referendum. Între timp, președintele interimar desemnează un premier. Vor alege aceasta variantă? Foarte probabil PSD și ALDE vor lua decizia care îi va conduce sigur la guvernare. Apelarea la Curtea Constituțională este inutilă atâta vreme cât președintele Iohhanis este pregătit să declanșeze războiul total pentru împiedicarea PSD de a ajunge la guvernare.

După o noapte albă, probabil și la Cotroceni și la sediul PSD, ambițiile vor fi aceleași. Azi PSD își va prezenta decizia luată. Președintele și-a spus ieri punctul de vedere. Deci, azi este ziua PSD să-l pună pe președinte în corzi. Se va recurge la suspendare? Este cea mai plauzibilă variantă după cât de încordate sunt relațiile dintre președinte și partidele care au câștigat alegerile parlamentare. Marea confruntare, după cum se vede, nu s-a petrecut în timpul alegerilor, ci după, la împărțirea puterii.

PNL la guvernare, dar nu la putere

PNL traversează una dintre cele mai dificile perioade după revenirea lui în viața politică, în urma căderii regimului Ceaușescu, în anul 1989. Cooptat în CDR, la insistențele lui Corneliu Coposu, după o tentativă de colaborare cu partidul lui Ion Iliescu, prin intermediul lui Theodor Stolojan, PNL ajunge la guvernare după alegerile din 1996.