Asculta acest articolLa un moment dat se consumă resursele şi pentru ceartă. Nu se pot scoate dezvăluiri la infinit. Se plictisesc şi spectatorii. Ultimele zile au fost mai calme. Preşedintele Iohannis a reintrat în starea de tăcere cu care a obişnuit publicul în primii ani. PSD nu are un lider foarte certăreţ. Este compensat de un Victor Ponta, dar în general social democraţii sunt înclinaţi să pună armele în cui. Cer să fie lăsaţi să guverneze. După protestele prelungite zile în şir, şi ceva mai timid mai continuă, imaginea PSD s-a erodat destul de mult pentru a se vedea obligat să ia contramăsuri.
Nu ştim care sunt intenţiile de vot ale românilor după două luni de mandat. Nici nu contează decât ca statistică pentru că nimănui nu-i trece prin minte să organizeze alegeri anticipate. Oricum, majoritatea s-a ţinut bine, a rezistat presiunilor interne şi externe. De acest lucru pare să-şi fi dat seama şi preşedintele Klaus Iohannis din moment ce o lasă mai moale cu critica la adresa guvernului. Nu este exclus să fie mai timorat din cauza procesului pe care l-a pierdut. Sentinţa îl aşează alături de cei pe care îi gratula cu titlul de “penali”.
Clasa politică este, în fond, foarte nivelată. Fiind la fel, nimic nu-i împiedică nici să se certe, dar nici să se împace. În virtutea acestei realităţi este posibilă o mare împăcare. Un moment de respiro nu i-ar strica nici economiei, nici oamenilor din administraţie. A trecut aproape un an de zile de la alegerile locale şi lucrurile bat pasul pe loc. Nu se remarcă niciun primar. Toţi aşteaptă ceva. Unii aşteaptă să-i ia DNA, alţii aşteaptă să se modifice legislaţia în domeniu pentru a nu fi atât de vulnerabili la abuzul în serviciu.
O împăcare, mai mare sau mai mică, ar presupune în primul rând dinamizarea procesului legislativ din partea parlamentului printr-o colaborare între toate partidele. Nu poţi avea zeci de articole neconstituţionale şi parlamentul, guvernul, preşedinţia, să facă ureche şută. Termenul stabilit pentru punerea în acord cu Constituţia a trecut demult. Nici guvernul Ponta, nici Cioloş, nu s-au obosit să rezolve problemele puse de Curtea Constituţională.
Ceea ce ar putea apropia acum partidele este respectul faţă de Constituţie. Dacă într-un final preşedintele se va decide asupra întrebării din referendum aceasta ar putea fi legată şi de respectul faţă de litera şi spiritul Constituţiei. “Sunteţi de acord să respectăm Constituţia?” – sună foarte bine. S-ar înregistra şi la această întrebare voturi negative. Printre altele, este vorba despre articolul 1 cu care UDMR nu este de acord, din moment ce în România trăiesc şi alte etnii, nu numai români neaoşi.
Soarta referendumului propus de preşedinte este neclară. Dacă se va decide să-l organizeze poate fi un semnal că nu mai este atât de hotărât să-şi continuie bătălia cu PSD. Iar atunci când nu este război este pace. De un armistiţiu se poate deja vorbi. Dar poate fi ceva sigur în politica românească? Un scandal poate izbucni din orice nimic. Este destul să spună cineva ceva şi toată lumea izbucneşte în urlete. Deja, pentru cele două luni de guvernare au fost destule certuri. Nu ştim cum va înregistra istoria această perioadă în care, practic, nu s-a întâmplat nimic. Important este ce va urma după atâta vânzoleală. Ce au învăţat partidele, ce concluzii au tras politicienii? Cel mai plauzibil este că nimeni nu a învăţat nimic. Dacă mergem pe această logică şi “marea împăcare” este o iluzie.
