Image 1
Image 2

Manifestări de excepție vineri de Ziua Pompierilor

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare sărbătorește Ziua Pompierilor din România prin organizarea unor ample manifestări publice la care sunt invitați să asiste toți cetățenii județului.

Astfel vineri, 13 septembrie, începând cu ora 13:30, la Monumentul Ostașului Român din municipiul Satu Mare, va avea loc un ceremonial militar la care vor lua parte oficialități ale județului Satu Mare, primari ai unităților administrativ-teritoriale unde Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă “Someş” Satu Mare are efective, comandanţi și șefi ai unităţilor militare aparţinând Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică si Siguranță Națională din județul Satu Mare, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate și descentralizate județene, cadre active, în rezervă și retragere aparținând Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

În cadrul festivității vor fi acordate premii și simboluri aniversare, va avea loc ceremonia de înaintare în grad înaintea expirării stagiului minim a 6 cadre militare, vor fi citite mesaje de felicitare și vor fi rostite alocuțiuni ale oficialităților, după care, pe acordurile fanfarei municipale din Baia Mare, se va putea urmări o paradă militară cu defilarea personalului şi tehnicii aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al județului Satu Mare .

La final, cei prezenți vor putea asista la mai multe exerciţii demonstrative executate în premieră la Satu Mare și la prezentarea tehnicii de intervenție.
În 1901, pe Dealul Spirii a fost inaugurat Monumentul Eroilor Pompieri, eveniment ce a reunit în jurul său pe ultimii 17 veterani ai istoricei bătălii. În acel emoţionant moment, preşedintele Consiliului de Miniştri, D.A. Sturza, avea să spună: “Sângele acestor credincioşi a ridicat neamul întreg şi vânjos, plin de încredere în sine şi în viitor!”

Pentru a cinsti memoria celor 166 de pompieri militari care au căzut la datorie în Dealul Spirii, dar şi a celorlalţi pompieri, eroi peste veacuri, data de 13 Septembrie a fost declarată Ziua Pompierilor din România.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with